Referat Grecia Antica

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Grecia Antica si de asemenea puteti face Download Referat Grecia antica

Citeste fragmente din Referat Grecia Antica

Grecia antică În epoca bronzului apar în Grecia forme importante de organizare statală. Cretanii sunt primii care îşi creează un stat înfloritor, care e la apogeu în jurul anului 1500 î.Hr. Cretanii dominau un vast imperiu maritim. Civilizaţia lor a decăzut din cauza unor catastrofe naturale şi a cuceririi succesive de către ahei şi apoi dorieni. Aheii s-au stabilit în sudul Greciei şi al Asiei Mici. Ei creează civilizaţia miceniană. Dorienii, care apar în jurul anului 1200, aduc cu ei metalurgia fierului şi îi înving pe ahei. În secolul VIII î.Hr., apar primele oraşe-state, Polis. Acestea erau nişte organizări statale specifice grecilor şi erau formate din oraşul propriu-zis şi teritoriile agricole înconjurătoare. În decursul istoriei, polisurile greceşti au cunoscut aproape toate formele de conducere ale lumii antice, de la monarhie la conducere aristocratică şi democraţie. În paralel cu dezvoltarea polisurilor, a avut loc marea colonizare greacă, o etapă vitală în istoria grecilor. Aceştia au plecat din metropole ca Megara, Corint, Milet şi s-au răspândit în tot bazinul mediteranean. Cauzele migraţiei au fost mai ales economice, dar şi politice şi demografice. Emigranţii care fondau o colonie păstrau legături cu metropola şi se organizau după modelul ei. Colonia semăna foarte mult cu metropola şi întreţinea legături politice, economice şi culturale cu ea, dar avea o conducere autonomă şi instituţii proprii. Coloniile au avut un rol foarte important în stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor dintre lumea greacă şi comunităţile celte, trace şi scitice din vecinătatea Mării Mediterane şi Mării Negre. Principalele direcţii de colonizare au fost bazinul Mării Negre, coastele Asiei Mici şi sudul Italiei şi Sicilia. Dintre multele polisuri ale lumii greceşti, se vor evidenţia în special două, foarte diferite între ele: Atena şi Sparta, având modele foarte diferite de conducere. Sparta a fost întemeiată în secolul IX î.Hr. Organizarea sa politică era bazată pe dominaţia absolută a minorităţii războinice a spartanilor, care constituia 5% din populaţie. Aceştia se ocupau doar cu războiul şi cu antrenamente zilnice şi trăiau într-o disciplină strictă, încă de la naştere. Numai ei aveau dreptul de a participa la viaţa politică şi ei erau singurii care aveau cetăţenie spartană. Restul, adică mai mult de 90% din locuitorii Spartei nu aveau nici un drept şi erau supuşii spartanilor. Hiloţii, 70% din populaţie, erau sclavi, munceau pământul împărţit în loturi şi îi întreţineau pe spartani. Ei nu aveau nici un drept politic sau cetăţenesc. Periecii erau străini stabiliţi în Sparta. Nici ei nu aveau drepturi politice, însă erau oameni liberi. Ei se ocupau cu negoţul şi meşteşugurile. Licurg a impus folosirea monedei de fier, în locul celor de aur, argint sau bronz, pentru a împiedica clasa negustorilor să se dezvolte, ca şi în Atena sau Milet. Legile după care era organizată cetatea au fost elaborate în secolul VII î.Hr. Aceste legi conţineau elemente monarhice, aristocratice şi democratice. Teoretic, Sparta era o monarhie, însă cei doi regi aparţinând familiilor Agizilor şi Eurypontizilor aveau puteri limitate: ei erau lideri religioşi, conducătorii armatei şi prezidau curtea supremă. În toate celelalte activităţi erau subordonaţi senatului. Senatul era elementul aristocratic care domina în conducerea Spartei. Se mai numea Gerusia, şi era constituit din douăzeci şi opt de membri, toţi mai în vârstă de şaizeci de ani. Funcţia de senator era pe viaţă. Senatul avea funcţii legislative, juridice şi politice. Adunarea poporului, Apella, era singura concesie făcută democraţiei în Sparta. Ea era formată din toţi cetăţenii bărbaţi ai Spartei. Această adunare era departe de a fi reprezentativă pentru populaţia Spartei, pentru că avea doar 8000 de membri dintr-o populaţie de peste 350000. Apella se întrunea în fiecare zi cu lună plină. Îi erau supuse toate problemele importante ale cetăţii. Teoretic, nici o lege nu putea fi promulgată fără aprobarea sa. Însă adunarea nu putea decât să aprobe sau să respingă legile, fără să le discute. Puterea adunării a fost diminuată şi după moartea lui Licurg, când a fost adăugat un amendament constituţiei, conform căruia, dacă senatul hotăra că adunarea nu a judecat cum trebuie, îi putea anula hotărârea. Cinci efori, sau supraveghetori, aveau atribuţii foarte largi. În timp, aceştia vor dobândi puterea supremă în stat. Sparta se baza foarte mult pe armata sa care, datorită educaţiei şi pregătirii militare pe care o primeau toţi cetăţenii era cea mai puternică din Grecia. Astfel, după mai multe războaie, Sparta a impus polisurilor din Pelopones o alianţă numită Liga Peloponeziacă prin care caută să obţină hegemonia în Grecia, hegemonie pe care o obţine în urma războaielor cu Liga de la Delos condusă de Atena. şi săracii. În timpul acestui regim aristocratic au început să apară unele probleme economice şi sociale. Micile proprietăţi ale ţăranilor se micşorau continuu, erau vândute sau arendate şi astfel, ajungeau în posesia marilor proprietari. Aceştia îşi lucrau pământurile cu sclavi, care au înlocuit muncitorii liberi. În acest fel, munca fizică a devenit foarte ieftină, dar a început să fie considerată umilitoare de către atenieni. În 621 î.Hr., arhontele Dracon încearcă să remedieze situaţia prin primele legi scrise, legi foarte dure, care însă doar au consolidat obiceiuri ale unui feudalism anarhic; ele nu au făcut nimic pentru a salva pe datornici de pericolul de a fi vânduţi ca sclavi, nici pentru a micşora exploatarea celor slabi de către cei puternici. Pe la sfărşitul secolului VII, Atena era în prag de revoluţie din cauza inegalităţii imense dintre bogaţi şi săraci. În 594 î.Hr., Solon este ales arhonte eponim, dar cu toate puterile dictatoriale, pentru a preveni războiul social care era pe punctul de a începe. Reformele lui Solon vor fi începutul democratizării în Atena. Solon şterge toate datoriile, eliberează pământurile ipotecate şi răscumpără pe cei făcuţi sclavi din cauza datoriilor. De asemenea, el limitează proprietăţile eupatrizilor şi anulează multe dintre legile lui Dracon. El îndreaptă evoluţia Atenei spre democraţie prin sporirea rolului Ecclesiei, prin crearea Consiliului celor 400, Bule, care avea rol legislativ şi creează tribunalul poporului, Heliaia. Solon a împărţit cetăţenii Atenei după avere, devenită criteriu de participare la conducerea cetăţii. Apoi s-a retras din viaţa politică. După o serie de lupte între partidele din Atena, Pisistrate a ajuns tiran. Sub conducerea sa şi a fiilor săi, Atena a prosperat şi a ajuns să joace un rol important în lumea greacă. Tirania a distrus aristocraţia şi a pus capăt regimului eupatrizilor. Democraţia este instaurată sub conducerea lui Clistene, care vine la putere în 510 î.Hr. Acesta a împărţit populaţia Atenei în triburi şi deme. Fiecare nou trib numea unul dintre cei zece strategi şi alegea cincizeci de membri în Bule, Consiliul celor Cinci Sute, care îl înlocuia pe cel al lui Solon. A mărit Ecclesia prin admiterea de noi cetăţeni dintre străini. Acum, Ecclesia avea o seamă de puteri judiciare, exercita funcţii administrative şi avea în subordine toţi funcţionarii publici. Democraţia ateniană va fi desăvârşită în timpul guvernării lui Pericle (443-429 î.Hr.), secolul V fiind considerat „secolul de aur la Atenei”. Democraţia ateniană este directă, toţi cetăţenii participă la luarea deciziilor, până şi cei mai săraci, care sunt plătiţi pentru a participa la adunări. Cetăţenii sunt egali în faţa legii, democraţia dă toate puterile: legislativă, juridică şi executivă unri Adunări populare şi unui consiliu reprezentativ format din cetăţeni. Demaocraţia ateniană are însă şi limitele ei: femeile, străinii şi sclavii sunt excluşi din viaţa politică. Atena obţine o serie de succese militare împotriva Persiei, la Maraton (490 î.Hr.), Salamina (480 î.Hr) şi Plateea (479 î.Hr), însă triumful nu durează, puterea Atenei fiind mult diminuată în lupta pentru hegemonie în Grecia şi în cadrul Ligii de la Delos pentru a fi apoi zdrobită de Sparta ca urmare a războiului peloponesiac (431-404 î.Hr.). Pe lângă sistemul de conducere, educaţia era un lucru care era foarte diferit în Atena faţă de cel din Sparta. În Sparta, copii erau crescuţi ca războinici. Pentru a le inocula deprinderi atât de contrare înclinaţiei naturale, băieţii erau luaţi imediat după naştere şi supuşi celei mai severe discipline. În prima etapă din formarea lor se aplica o selecţie nemiloasă: copilul era examinat de o comisie care decidea dacă era sănătos sau nu. Copii handicapaţi sau slabi erau aruncaţi de pe muntele Taiget. Spartanii îşi creşteau copii cu severitate pentru a creşte puternici şi sănătoşi. Copiii erau ţinuţi afară pe vreme rea, pentru ca cei slabi să fie eliminaţi. La 7 ani, copilul spartan era luat din familie şi dus într-o unitate pe jumătate militară, pe jumătate şcolară sub autoritatea unui preceptor. În fiecare clasă, cel mai bun devenea şeful colegilor săi, care trebuiau să-i dea ascultare şi să se supună pedepselor pe care le dădea. Copii trebuiau să suporte în tăcere suferinţa fizică, necazurile şi nefericirea. Scopul şcolii era să formeze luptători. De la 12 ani, copii nu mai purtau decât o haină tot anul. Nu se spălau prea des, cum făceau tinerii atenieni. Educaţia intelectuală era limitată: spartanii nu învăţau decât puţin citit şi scris şi studiau cântatul coral şi poeţii naţionali ai Spartei. La fel, şi tinerele fete erau crescute sever şi făceau exerciţii fizice pentru a naşte copii sănătoşi. La Atena, copiii erau crescuţi de către tată până la 18 ani, acest lucru constituind o îndatorire civică. Băieţii începeau şcoala la 7 ani, iar fetele erau educate acasă. Până la 14 ani, educaţia băieţilor era preponderent intelectuală, ei învăţând scrisul, cititul, aritmetica şi muzica. Importantă era studierea poemelor homerice Iliada şi Odiseea.La 16 ani, educaţia era în general terminată. Cei cu posibilităţi urmau studii filosofice în Academie sau Liceu. Între 18 şi 20 de ani, tinerii făceau o şcoală militară, efebia, după terminarea căreia deveneau cetăţeni ai Atenei. Tânărul ideal atenian era tăcut şi timid. Tinerii nu trebuiau să vorbească tare sau neîntrebaţi şi trebuiau să fie respectuoşi faţă de cei mai în vârstă. 쥁@