Referat Cetati Dacice In Jurul Sarmizegetusa

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Cetati Dacice In Jurul Sarmizegetusa si de asemenea puteti face Download Referat Cetati dacice in jurul sarmizegetusa

Citeste fragmente din Referat Cetati Dacice In Jurul Sarmizegetusa

De-a lungul unei perioade de mai bine de 150 de ani (sec. I î. Hr. - sec I d. Hr.), Dacia a fost înzestrată cu un veritabil sistem de apărare, cuprinzând mai mult de 90 lucrări de fortificaţii, de diferite tipuri: aşezări întărite, cetăţi şi fortificaţii de pământ. În ceea ce priveşte fortificaţiile Daciei preromane, cele din regiunea de sud-vest a Transilvaniei actuale constituie un grup aparte. Ridicate la sud de bazinul mijlociu al râului Mureş - în acea parte a Carpaţilor Meridionali care formează Masivul Şureanu -, ele au permis menţinerea sub control a căilor de acces către capitala regatului dac, Sarmizegetusa. [...] În această regiune a capitalei regatului, vestigiile locuirii dacice formează un ansamblu unic, în care elementele civilizaţiei autohtone se conjugă în modul cel mai fericit cu cele împrumutate din lumea clasică greco-romană. Săpăturile arheologice efectuate la Sarmizegetusa - situată pe piciorul versantului vestic al Muntelui Şureanu - au adus la lumină locuinţe dacice rurale, în vecinătatea celor quasi-urbane, dovedind o preocupare pentru amenajarea teritorială şi urbană, ca şi existenţa unor funcţiuni de ordin economic, proprii centrelor similare (Feţele Albe, Ceata, Sarmizegetusa - Grădiştea de Munte); descoperim, cu această ocazie, şi fortificaţii propriu- zise, incendiate şi distruse de romani, cu ocazia victoriei lor, dobândită de Traian, în anul 106, care a desăvârşit, astfel, a doua campanie împotriva regelui dac Decebal. Fortificaţiile propriu-zise se clasifică în trei categorii: cetăţi ridicate în proximitatea marilor centre civile (Costeşti - Cetăţuie, Vîrful lui Hulpe şi Sarmizegetusa - acestea două, din urmă, pe teritoriul actualei localitati Grădiştea de Munte), cetăţi lipsite de aşezări civile în jur, ridicate din raţiuni strict militare (Costeşti - Blidaru, Luncani - Piatra Roşie) şi impozantul zid de apărare de la Cioclovina - Ponorici. Acesta din urmă este construit din lemn şi pietre nefasonate; are o lungime de mai mult de 2,5 kilometri şi bastioane imense, cu diametre între 40 şi 80 metri, ca şi ziduri perpendiculare şi oblice, adosate zidului principal şi menite să fragmenteze frontul de atac al inamicului. Întregul zid relevă tehnica tradiţională dacică, dar bastioanele şi zidurile perpendiculare trădează împrumuturi din lumea elenistică. În cazul cetăţilor, planurile sunt fie tradiţionale (dar adaptate, pe cât posibil, configuraţiei terenului, fără ajustări notabile), fie elenistice - mai exact, inspirate din arhitectura militară elensitică. În categoria celor cu planuri tradiţionale intră lucrările de fortificaţie din lemn şi pământ de la Costeşti - Cetăţuie, ca şi cele din pământ, lemn şi piatră de la Sarmizegetusa, în vreme ce în categoria celor cu planuri inspirate din arhitectura elenistică fac parte fortificaţiile de la Costeşti - Blidaru şi Luncani - Piatra Roşie. Aceeaşi observaţie se poate face şi pentru elementele de fortificare: ziduri cu pietre fasonate în maniera elenistică (la Costeşti - Cetăţuie şi, parţial, la Costeşti - Blidaru) şi ziduri din piatră fasonată, inspirate din tehnica elenistică (parţial, la Costeşti - Blidaru, şi la Luncani - Piatra Roşie şi Sarmizegetusa). Împreună, toate aceste fortificaţii constituie un sistem defensiv pentru Sarmizegetusa, dar luate separat, fiecare reprezintă, prin particularităţile sale, o entitate bine configurată. h8 lui de incintă. În interiorul fortăreţei se găsesc, de asemenea, un turn de pază, o cisternă pentru apa de ploaie, barăci pentru soldaţi şi un sanctuar rectangular cu stâlpi din lemn şi piedestale din piatră fasonată; alte trei sanctuare, de asemenea, rectangulare, şi construite în aceeaşi tehnică, se găsesc în exteriorul zidurilor. La picioarele mamelonului (sub actuala localitate) se întindea marea aşezare civilă. În apropiere de Costeşti - Cetăţuie, pe un mamelon înalt de 250 metri, se găseşte cetatea de la Costeşti - Blidaru. Planul rectangular, bastioanele de la colţuri, intrarea - situtată într-un bastion - şi un turn locuibil semnalează aceeaşi influenţă elenistică, în ciuda faptului că tehnica de construcţie a zidurilor cetăţii nu se conformează, integral, acesteia. Din această abatere de la regulă a rezultat murus dacicus din piatră fasonată, fără butise (blocuri aşezate perpendicular pe direcţia zidului). Într-o a doua fază, fortificaţia a fost mărită - suprafaţa ei fiind dublată -, în spatele zidurilor de nord şi de vest ale incintei fiind adosate ziduri din piatră fasonată, alternând cu ziduri din piatră nefasonată şi legate cu pământ. Acestea constituiau depozite de provizii, pardoselile lor fiind utilizate ca platforme pentru luptă. În aceeaşi perioadă, alături, dar ceva mai jos de fortificaţie, a fost construită o cisternă, cu respectarea integrală a princiilor lui Vitruviu. Literele greceşti incizate pe zidurile turnului locuibil, ca şi cele de pe zidul sudic, sunt semne de marcare în carieră. Supravegherea căilor de acces era asigurată de la înălţimea celor 14 turnuri. Nu departe de fortificaţie existau două sanctuare. La vest de Blidaru [...], se găseşte cetatea de la Luncani - Piatra Roşie. Într-o primă fază, au fost ridicate, simultan, pe un platou amenajat, zidurile de incintă, înzestrate cu cinci bastioane - patru la colţuri şi unul pe traseul zidului estic -, două mari construcţii şi un sanctuar, marea construcţie din incintă - pe care o numim cazarmă - şi trei turnuri izolate. Într-o fază ulterioară, două dintre acestea au fost unite, la baza platoului, prin ziduri din piatră nefasonată, legate cu pământ. Intrarea în cetate - printr-un bastion -, scara monumentală din piatră şi planul rectangular al ansamblului sunt de inspiraţie elenistică, în vreme ce zidurile din piatră nefasonată relevă tehnica dacică, inspirată, şi ea, din cea elenistică. Având în vedere că fortificaţia de la Vîrful lui Hulpe nu a fost, în mod deliberat, cercetată arheologic, ultima cetate explorată este cea de la Sarmizegetusa. Drumul antic, lung de 20 kilometri, de la Costeşti - Blidaru până aici, era supravegheat de turnuri de pază [...]. Capitala regatului dac, Sarmizegetusa, se întindea pe o suprafaţă de 6 km2, construcţiile aflându-se pe terase antropogene, din care unele sunt susţinute de ziduri înalte de 14 metri. În antichitate, oraşul era alcătuit din trei zone distincte: două cartiere civile şi, între ele, fortificaţia şi zona sacră; întregul ansamblu era dotat cu conducte de apă, canale de drenaj, drumuri pavate, scări etc. Fortificaţiile înconjurau un mamelon înalt de 1.000 metri şi constau dintr-un val de pământ care barează calea de acces. Acesta este surmontat, pe partea de sud, de o palisadă, în vreme ce zidul de incintă este construit în tehnică dacică, de inspiraţie elenistică. Parţial distrusă în 106 [...], cetatea a fost largită şi reconstruită de cuceritori. [...] Zona sacră este situată la est de fortificaţie. Au fost scoase la lumină zece sanctuare rectangulare [...], ca şi un mare altar din piatră, toate fiind integral sau în cea mai mare parte din calcar sau andezit. Sanctuarele rectangulare sunt mărginite, spre exterior, de un şir de pilaştri din piatră, în vreme ce, spre interior, au fost ridicate coloane masive din piatră sau lemn. [...]Pentru a realiza toate aceste construcţii a fost nevoie, fără îndoială, de un efort ieşit din comun, deoarece această zonă este lipsită de piatră de construcţie. [...] Cu excepţia sanctuarelor sale, microzona de la Sarmizegetusa atestă o îngemănare insolită de elemente tradiţionale indigene (dacice) şi de influenţe elenistice [...]. În acelaşi timp, prin numărul şi anvergura, ca şi prin amplasarea şi modul lor de executare, construcţiile de la Sarmizegetusa reprezintă cele mai importante realizări de arhitectură europeană din antichitate, din afara lumii greco-romane, ele neavând nici un corespondent, din aceeaşi epocă, în părţile barbare ale continentului. 쥁`