Referat Revolutia Industriala In Japonia

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Revolutia Industriala In Japonia si de asemenea puteti face Download Referat Revolutia industriala in Japonia

Citeste fragmente din Referat Revolutia Industriala In Japonia

Revoluţia industrială în Japonia Revoluţia industrială in Japonia constă în complexul de trecere de la producţia manuală la producţia cu ajutorul maşinilor-unelte, de la stadiul meşteşugăresc şi manufacturier al industriei la stadiul marii producţii mecanizate de fabrică. Producţia suferă schimbări esenţiale. Se realizează o diviziune între capital şi muncă, primul deţinând mijloace de producţie, cea de a doua fiind asigurată de muncitor contra unui salariu. Activitatea nu se mai desfăşoară dispersat ci în mari concentrări industriale, în fabrici cu o producţie diversificată, înzestrate cu o tehnică tot mai perfecţionată. Extinderea revoluţiei industriale Difuziunea revoluţiei industriale în diferite ţări a făcut din Europa polul industrial al lumii. Tot aici, din jurul anului 1880, se produce o modificare esenţială prin apariţia industrială de vârf – chimia, electrotehnica, industria automobilelor. Industriile de vârf Depăşind stadiul laboratorului, chimia devine productivă, oferind îngrăşăminte, înlocuitori sintetici ai lemnului şi ai mătăsii, coloranţi, explozibili, după cum chimia stă la originea industriei farmaceutice şi a instalaţiilor frigorifice. Utilizarea industrială a electricităţii s-a realizat prin folosirea apei ca nouă sursă de energie (“huila albă”) prin întrebuinţarea în alte ramuri industriale (electrochimică, electrotehnică), transporturi (tramvaiul), ca şi în iluminat (lampa incandescentă a fost inventată de Edison în 1879). Industria de automobile a rezultat prin progresele mecanicii şi utilizării unei noi surse de energie – petrolul. Evoluţia Japoniei după revoluţia Meiji (1868) a fost considerată uneori ca un miracol, ca “unul din faptele cele mai surprinzătoare ale istoriei”. Unicitatea erei Meiji rezultă din îmbinarea originală între dinamismul modernizării şi suportul solid al tradiţiei, imobil la prima vedere, reunind însă energii în stare latentă, care puteau fi catalizate de aceeaşi forţă care le înfrânase până atunci. Organizarea Japoniei medievale La mijlocul veacului al XIX-lea, Japonia păstra aceeaşi înfăţişare pe care o avea în Evul Mediu. De la începutul sec. al XVII-lea însă, Împăratul, “descendent al zeilor”, continuă să fie înconjurat de un respect religios, retras în palatul său, dar puterea fusese în realitate preluată de primii demnitari politico-militari, şogunii. Aceştia îşi creaseră o dinastie paralelă cu cea imperială şi guvernau în mod absolut. Pe prima treaptă socială se situau marii nobili, daimyo, proprietari puternici şi în acelaşi timp guvernatori ai provinciilor, pe care le administrau ca adevăraţi stăpâni; dispuneau de castele fortificate, având în slujba lor samuraii, provenind din nobilimea mai puţin înstărită şi pentru care războiul era singura raţiune de a fi. La baza piramidei se afla masa populaţiei, ţăranii, meşteşugarii, negustorii, supuşi unor grele obligaţii şi unor restricţii aspre. Izolarea Japoniei Primii străini, portughezii, ajunseseră în Japonia în sec. al XVI-lea, urmaţi de către misionarii catolici în frunte cu Francois Xavier, unul dintre întemeietorii ordinului iezuit. Ei realizează o amplă campanie de prozelitism, recrutând numeroşi adepţi, dar noua lor credinţă era în totală contradicţie cu acesta. Pentru a preveni pericolele ce puteau rezulta de aici, guvernul a hotărât interzicerea prozelitismului, expulzarea catolicilor şi închiderea aproape completă a Japoniei. Nici un străin nu avea voie să intre în arhipelag, nici un japonez să-l părăsească. Singura excepţie a fost făcută pentru olandezi şi chinezi, care puteau folosi periodic o insulă din faţa oraşului Nagasaki, în scopuri strict comerciale. Izolarea Japoniei a protejat-o împotriva ingerinţelor străine. Pe de altă parte, însă, a lipsit-o complet de contactul cu progresele realizate în alte părţi. 6 6 j tot mai accentuat faţă de statele dezvoltate. Când, în 1854, o escadră americană a venit pentru a cere libertatea comerţului între Statele Unite şi Japonia, şogunul a voit iniţial să respingă cererea, dar aspectul vaselor de război l-a convins să accepte. Două porturi au fost deschise comerţului american, curând Anglia, Franţa şi Rusia cerând şi obţinând aceleaşi concesii. Ele au obţinut, de asemenea, creditarea unor miniştri plenipotenţiari pe lângă şogun. Această imixtiune străină şi mai ales consecinţele care se profilau au provocat o gravă criză internă. Impotriva partidei şogunilor, adversarii străinilor au creat un partid care urmărea înlăturarea acestora şi reinstaurarea puterii imperiale. Acţiunea lor a fost stimulată de bombardarea de către englezi a unor fortificaţii de la Shimonoseki (1864). Era Neiji După urcarea pe tron a împăratului Nutsu-Hito, partizanii săi au întreprins o acţiune energică pentru înlăturarea şogunului, restaurarea integrală a puterii imperiale, înlăturarea privilegiilor, proclamarea libertăţilor. Astfel a fost realizată revoluţia Neiji (1868), singura revoluţie cu caracter burghez înfăptuită de sus, patronată de împărat, de forţe provenind exclusiv din afara burgheziei. Revoluţia a fost urmată de era Neiji, suprapusă domniei lui Nutsu-Hito (1867-1912). În 44 de ani, Japonia a străbătut un drum comparabil cu cel al statelor occidentale în decurs de câteva sute de ani. Catalizatorul esenţial a fost cultul împăratului. Adorându-şi împăratul, supuşii săi erau obişnuiţi să-i urmeze toate îndemnurile. Infăptuirea acestora apărea în acel moment cu atât mai normală, cu cât, după multă vreme, se restabilise integral puterea împăratului, întreruptă de şogunat, iar Japonia se afla în faţa unui pericol extern de o intensitate nemaicunoscută din vremea lui Genghis-Han, a cărui flotă, care se îndrepta spre arhipelag, fusese scufundată de o puternică furtună (kamikaze). Japonia – marea putere Japonia devine în scurt timp o mare putere, “o ţară bogată şi o armată puternică”. Ea a ajuns, printr-o suită de acţiuni energice, prima ţară din zona Asia-Pacific aflată pe picior de egalitate cu ţările occidentale. Consolidarea sa s-a realizat şi prin politica externă. În 1894 a atacat Koreea, împreună cu China, apoi a declanşat războiul chino-japonez, ocupând teritorii din Manciuria şi Taiwanul, a cărei stăpânire a fost recunoscută şi de Statele Unite, în schimbul acceptării ocupării de către acestea a Filipinelor (1898). În 1900, a participat la înăbuşirea răscoalei boxerilor, iar în 1902 şi-a întărit poziţiile în zonă prin încheierea unui tratat de alianţă cu Anglia. Momentul culminant al acestei acţiuni a fost războiul ruso-japonez, primul mare conflict din istoria modernă între puteri din două continente, încheiat cu o victorie japoneză categorică, care a făcut o puternică impresie asupra europenilor, cum o atestă şi presa sau literatura română. Cunoscutul ziar Universul publică o interesantă anchetă, în care îngerii diferitelor puteri îl roagă pe Dumnezeu pentru victoria uneia dintre părţi, singur îngerul japonez absentează, fiind plecat, după cum asigură Sf. Petru, să bombardeze Portul Artur, aflat în stăpânirea ruşilor. La sfârşitul perioadei Meiji, Japonia dispunea de o armată de 700 000 de oameni, egală ca valoare cu cele mai bune armate ale lumii, o puternică flotă militară, compusă din nave noi, care o plasau printre marile puteri navale ale lumii. Se consideră că era Meiji a durat până la sfârşitul domniei lui Nutsu-Hito. Impulsul pe care l-a dat şi ritmul pe care l-a impus, în pofida unor eşecuri externe şi frământări interne, au continuat şi după 1912. S-ar putea spune chiar că întreaga istorie a Japoniei de dupa 1868 este, prin extensie, o eră Meiji. 쥁@