Referat Electricitate In Egiptul Antic

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Electricitate In Egiptul Antic si de asemenea puteti face Download Referat Electricitate in Egiptul antic

Citeste fragmente din Referat Electricitate In Egiptul Antic

Electricitate în Egiptul antic Literatura de tip PS aduce de mai bine de 25 de ani în discutie teza ca in Egiptul antic ar fi fost cunoscuta electricitatea. Anume ca la constructia piramidelor acestea ar fi fost luminate în interior cu ajutorul curentului electric. Teza a fost pentru prima oara emisa de catre un inginer în electronica norvegian si apoi cu adevarat emisa de catre Peter Krassa si Rainer Habeck. Acestia considera ca si dovada incontestabila a acestui lucru faptul ca în nici unul din culoarele piramidelor sau în cele peste 400 camerele de mormânt subterane, nu au fost descoperite urme de fum pe pereti sau tavane. Interesant este faptul ca pereti camerelor de mormânt sunt perfect prelucrati iar peretii de cele mai multe ori pictati cu o maiestrie desavârsita. Din cunostintele general acceptate egiptenilor le stateau la dispozitie, în acel timp, faclii, lumânari si lampi de ulei. Acestea toate mijloace pentru a produce lumina fac fum si mai ales consuma si oxigen. Alte teorii considera ca lumina a fost proiectata în interiorul camerelor de mormânt cu ajutorul oglinzilor dar pot foarte usor sa fie desconsiderate din start. În sustinerea tezei ca egiptenii puteau sa fi cunoscut curentul elecric vine si descoperirea asa numitei baterii din Bagdad. Si ca o ultima dovada sunt considerate desene de pe peretii unui templu subteran din Dendera. Pe acestea este înfatisat un con sustinut de o coloana. La capatul mai subtire al conului în acesta intra ceva asemanator unui cablu care în interior se încolaceste ca un sarpe. În întregime toata aceasta reprezentare arata foarte asemanator cu ceea ce noi azi numim un bec electric. Dar a considera ca prin aceasta dovada pentru teza este adusa este putin pra mult. Iar atunci cum au ajuns egiptenii la astfel de cunostinte? Prin cercetare proprie sau au fost cumva învatati? De catre cine? Sa intre aceste mâini în interiorul "becurilor"?... Totusi faptul ca nu exista urme de fum pe peretii camerelor mortuare este foarte discutat. Se pune de buna seama întrebarea de ce nu se vad urme de fum lasate de turistii din secolele trecute. Sa nu uitam faptul ca piramidele sunt o atrctie turistica înca din secolul 17. Pe de alta parte o lampa cu ulei care are un fitil foarte scurt nu face aproape de loc fum. Si totusi urme de fum exista în piramide, dar unii au vrut sa nu le vada pentru a putea sustine aceasta teorie. Un alt contraargument este faptul ca asa zisa lampa apare în mai multe forme care difera usor. Astfel bratele care o sustin într-un model patrund în interiorul conului... Templul de la Dendera...construit mai recent decât doresc unii oameni de stiinta. Chiar si templul unde au fost gasite aceste basoreliefuri nu pare a proveni din timpul dinastiilor egiptene ci de la o perioada de 300 de ani de dupa acestea. Templul are foarte putin de a face cu Egiptul antic si aceste basoreliefuri nu au mi fost gasite în nici un alt loc în Egipt. Istoria Regatul Timpuriu iţia Regatului Timpuriu (vechi) (2686-2173 î.Hr.) a adus cu sine consolidarea primului stat centralizat din istorie, urmare a dezvoltării civilizaţiei egiptene care în acel moment a atins culmea splendorii. Începând cu domniile lui Sanakht-Nebk şi Dojser, fiii lui Khasekhemuy, au început să succeadă într-un ritm vertiginos numeroase schimbări politice, motiv pentru care câţiva suverani au fost consideraţi iniţiatorii celei de-a III-a dinastii şi deci iniţiatorii Regatului Timpuriu. În timpul lui Sanakht-Nebka, capitale a fost stabilită definitiv la Memfi. În necropola din Saqqara a fost construit primul mare monument integral din piatră prelucrată, aşa-numita „mastabă iniţială”. Pe aceasta a fost edificată pentru fratele şi succesorul său, Djoser, o piramidă în trepte. Construcţia primei piramide, opera a lui Imhotep, a reprezentat nu doar un simplu salt calitativ al arhitecturii în piatră sau doar o schimbare semnificativă a ritualului funerar regal, ci şi adeziunea monarhiei la postulatele teologice ale sacerdoţilor din Heliopolis. Din acel moment, relaţiile dintre monarhie şi sacerdoţii eliopolitani au influenţat în mod vizual istoria Regatului Timpuriu. Apogeul puterii faraonilor Domnia lui Snefru a însemnat întemeierea dinastiei a IV-a, dar şi epoca în care puterea faraonului a atins cota maximă. Piramidele construite în această perioadă reprezintă maxima expresie a autorităţii statului şi a suveranilor care le construiseră. Monarhii erau consideraţi şi identificaţi cu zeul Ra, iar cultul lor cu cel al zeului. Keops, fiul şi succesorul lui Snefru, a construit la Gizeh Marea Piramidă, cel mai impunător monument. Pentru descendenţii săi, Kefren şi Mykerinos, au fost construite alte două monumente în acelaşi loc, mult mai mici, dar perfect egale. După criza politico-religioasă apărută după domnia lui Mykerinos, clerul heliopolitan a impus suveranilor dinastiei a V-a propria lui voinţă, separând cultul divin de cultul regal. În consecinţă, piramidele acestor monarhi sunt mult mai mici, reflectând momentul în care statul îşi epuiza rapid resursele economice. Criza finală s-a petrecut în timpul dinastiei a V-a. Prima perioadă intermediară şi Regatul Mijlociu Egiptologii au împărţit istoria în perioade numite „regate”, indicând astfel perioadele când ţara se afla sub o autoritate unică. Între fiecare din aceste regate au introdus perioade de o mai mică strălucire, numite „perioade intermediare”. Prima a avut loc după sfârşitul Regatului Timpuriu. Cauzele care au dus la sfârşitul Regatului Timpuriu au fost taxele excesive pentru menţinerea cultului funerar, precum şi puterea crescândă a sacerdoţilor şi a nobililor. În timpul primei perioade intermediare, monarhia egipteană a suferit cea mai gravă criză. Populaţii de origine asiatică au invadat Delta, provocând o perioadă de anarhie. După Maneton, în timpul dinastiei a VII-a s-au succedat 70 de regi în 70 de zile (acest număr are o valoare simbolică, semnificând „nenumăraţii”). Dinastia a VII-a era compusă din descendenţi din dinastia memfită, iar în tipul dinastiei a IX-a şi a X-a, capitala a fost transferată la Heracleopolis. Suveranii acestor dinastii s-au opus puterii crescânde a monarhilor (guvernatorii provinciilor- „normelor”) din Egiptul Mijlociu şi de Sus, mai ales acelor tebani. Înspre 2133 î.Hr., Mentunhotep I, nomarh al Tebei, s-a proclamat independent şi a refuzat suveranitatea Heracleopolisului. Acest guvernator a fost considerat de succesori primului rege teban. Au urmat apoi războaiele civile, foametea şi revoltele populare. Regii tebani Inyotef I, Inyotef al II-lea şi Inyotef al III-lea au creat o confederaţie de nomarhi aflată sub autoritatea lor. Merikara a fost ultimul suveran al Heraclopolisului. Cetatea a fost cucerită în 2040 î.Hr. de către Mentuhotep al II-lea, care a stabilit capitala la Teba. Regatul Mijlociu După haosul primei perioade intermediare, faraonii Regatului Mijlociu au restabilit ordinea în Egipt, aducând statului splendoarea maximă. În timpul dinastiei a XI-a au fost întreprinse incursiuni militare de recuperare a pământurilor pierdute din Nubia şi expediţii în Uadi Hammamat, în căutarea minereurilor. Trecerea la dinastia a XII-a nu a fost una paşnică, fiind provocată de uzurparea tronului de către Amenemhat, un vizir al lui Mentuhotep al IV-lea. Au urmat lupte pe toate câmpurile: Amon a devenit protectorul monarhiei şi, senzaţional, capitala a fost transferată de la Teba la Ittauy şi Illahun; şi, în fine, s-au realizat multe proiecte ambiţioase de irigare în zona El- Fayium, de asemenea, şi impresionante opere de fortificaţie, precum „Zidul Principelui”. Ultimul faraon şi regina Esmemiofris nu au avut moştenitori , cea ce a semnalat sfârşitul Regatului Mijlociu şi începutul celei de-a II-a perioade intermediare. A doua perioadă intermediară şi Regatul Nou În perioada de după Regatul Mijlociu, Egiptul cunoaşte o epocă de instabilitate caracterizată de administraţia populaţiei hicsoşilor mai ales în Delta orientală, în timp ce în sud, puterea se află în mâinile monarhilor tebani. Când aceşti suverani au reuşit să se impună, a început perioada luminoasă a Regatului Nou. În timpul dinastiei a XII-a, numeroase populaţii de origine asiatică (hicsoşii) s-au integrat în societatea egipteană. La început mână ieftină de lucru, aceştia au ajuns mai apoi să se mândrească cu responsabilităţi din ce în ce mai mari, ajungând până a câştiga puterea. Din Stela anului 400 se ştie că, în jurul anului 1730 î.Hr., aceştia au cucerit Avaris în Delta orientală, unde şi-au stabilit capitala şi de unde şi-au întins dominaţia în interiorul Deltei şi al Egiptului de Mijloc. A doua perioadă intermediară a fost caracterizată de lupta pentru putere dintre suveranii egipteni hicsoşi, care formaseră dinastia a XV-a şi a XVI-a. Rezistenţa egipteană s-a organizat în jurul Tebei, unde o dinastie de principi locali au reuşit să menţină controlul. De aici, a pornit acţiunea de recucerire a ţării începută de faraonii Taa al II-lea şi Kamose, desăvârşită de urcarea la tron a lui Ahmosis, iniţiatorul dinastiei a XVIII-a şi al Noului Regat. Prima dinastie a Regatului Nou Regatul Nou (1552-1069 î.Hr.) a însemnat pentru Egipt o perioadă de maximă strălucire chiar şi din punct de vedere artistic. Mari suverani, precum Amenhotep al III-lea şi Ramsses al II-lea, au construit opere imense pretutindeni pe întinsul ţării şi al Nubiei. Teba a fost locul unde s-au ridicat cele mai importante edificii, fie pentru că pe întreaga perioadă a dinastiei a XVIII-a acesta a fost curte faraonică, fie pentru că dinastiile succesive au transformat-o în centrul religios al ţării. În timpul celei de-a XVIII-a dinastii a demarat o nouă reunificare a Egiptului şi o tentativă de expulzare a hicsoşilor. Faraonii Noului Regat au lărgit frontierele înspre zonele din Asia şi Nubia, fiind autorii unor mari cuceriri. Sfârşitul dinastiei a XVIII-a a fost caracterizat de o criză provocată de reforma religioasă impusă de Akhenaton, după care s-a revenit la tradiţie. Apogeul şi declinul Regatului Nou Declinul Regatului Nou a coincis cu declinul civilizaţiei egiptene, care se îndreaptă încet către o decadenţă care nu şi-a mai revenit niciodată. Dinastia a XIX-a a început cu urcarea la tron a generalului ales de „colegul” şi faraonul Horemheb. Este vorba de Paramses care şi-a luat mai apoi numele de Ramses I. Acesta a continuat politica predecesorului său, întărind casta militară, făcând ca sacerdoţii lui Amon să fie controlaţi de suverani, favorizând cultul altor zeităţi. Divinităţile impuse erau mai ales Osiris şi Seth. Succesorul său, Seti I, a construit un templu grandios la Abydos, unde a ordonat sculptarea uni liste cu regi, începând cu Narmer, până la el. Monumentul de maximă splendoare însă, demonstrată de un număr mare de monumente construite, a fost în timpul domniei lui Ramses al II-lea, marele faraon care a înfruntat hitiţii în bătălia de la Qadeş. Merneptah a trebuit în schimb să înfrunte pericolul extern venit din partea Libiei, reprezentat de aşa-zisele Popoare ale Mării, ale căror expediţii de cucerire au destabilit întreaga Mediterană orientală. Sub Ramses al II-lea sau Merneptah a avut a avut loc exodul evreilor din Egipt, sub îndrumarea lui Moise, care probabil a fost sacerdot egiptean ce-şi renegase propria cultură, pentru a constitui un nou crez religios departe de ţara sa de origine. Dinastia a XX-a Problemele legate de succesiunea lui Sethi al II-lea au determinat sfârşitul dinastiei a XIX-a, uzurpatorul Sethnakht fiind primul suveran al dinastiei a XX-a, ultima din Regatul Nou. Popoarele Mării au încercat din nou să invadeze Egiptul, dar au fost învinse de Ramses al III-lea. Dinastia s-a sfârşit cu Ramses al XI-lea, a cărui domnie a fost caracterizată de diverse probleme, recolte proaste, revoltele mercenarilor străini, ameninţarea libiană şi puterea crescândă a marilor sacerdoţi ai zeului Amon. A început astfel a treia perioadă intermediară. A treia perioadă intermediară În a treia perioadă intermediară s-a înregistrat o fragmentare a Egiptului şi intervenţia libanezilor şi a etiopienilor. Declinul Egiptului a început să se manifeste încă de la începutul dinastiei a XXI-a întemeiate de Smendes. Acesta a transferat capitala de la Per-Ramses la Tanis, într-o tentativă extremă de a sărbători controlul asupra ţării şi de a menţine contractele cu străinătatea. Toate acestea s-au întâmplat chiar dacă influenţa politică a Egiptului asupra teritoriilor vecine era demult pierdută. Peste autoritatea faraonilor aflaţi la putere în Deltă s-a suprapus cea a teocraţiei sacerdotale tebane. În Egiptul de Sus, în tot acest timp a intrat în joc noua forţă a generalilor libieni, al căror faraon Tanit Osorkon a fost primul reprezentant. Suveranii libieni şi nubieni Urcarea pe tron a suveranilor de origine libiană a fost considerată de dinastia a XXII-a, numită şi cea libiană, având capitala la Bubastis, în Deltă. Încă de la primul suveran al acestui neam, Şeşonk I, s-a exercitat o duelitate a puterii în Egipt între Bubastis şi Taeba, fapt care a determinat un dezechilibru. Această autoritate s-a deteriorat după aproape un secol, când, începând cu Şeşonk al II-lea, Egiptul s-a fragmentat în trei state independente: unul corespunzând dinastiei a XXII-a, cu capitala la Bubastis; al doilea aparţinând dinastiei a XXIII-a, cu capitala la Tanis, iar al treilea era condus în mod independent de marii sacerdoţi a lui Amon. Independenţa statului teban a ajuns la sfârşit când suveranul dinastiei a XXIII-a, Osorkon al III-lea, a numito pe fica s-a „divina adoratoare a lui Amon”, încredinţându-i controlul direct asupra Tebei. Totuşi, această situaţie a durat puţin, căci suveranii nubieni Kaşta şi Piankhy au ocupat Egiptul, impunându-şi propria dinastie, a XXV-a, numită cea etiopiană. Religia Religia oficială La baza religiei egiptene stăteau împărţirea lumii în trei categorii, care se influenţau reciproc: zeii, faraonii, oamenii. În Egipt, faraonul se reprezenta ca fiind unicul sacerdot al poporului său şi, deci, singurul intermediar între lumea oamenilor şi a zeilor. Pentru a garanta bunăstarea propriilor supuşi, trebuia să se străduiască să păstreze stabile relaţiile cu divinitatea, administrând Maat, adică ordinea economică universală stabilită la începutul timpurilor. Pe pereţii decoraţi din interiorul templelor se întâlnesc deseori scene care îl reprezintă pe faraon în timp ce oferă divinităţii o statuetă înfăţişând chipul lui Maat, sau în timp ce o primeşte. Este vorba de reprezentarea în imagine a conceptului de ordine asigurată în acelaşi timp de regele-zeu al oamenilor. Regele poate să garanteze bunăstarea propriilor supuşi doar dacă este înălţat la rang de divinitate. Doar aşa poate explica originea şi natura sa de rege şi zeu. După dogma statului, suveranul este singurul sacerdot care are dreptul să oficieze în interiorul templelor, dar neputând oficia în acelaşi timp în toate clădirile religioase, delega acest rol al său şi clasei sacerdotale. Sacerdoţii activau deci în locul regelui şi nu în lipsa lui. De fapt, cultul divin care revine suveranului asumă conotaţiile unei datorii precise, precum spunea Sesostris I despre zeul Harakhti: „El m-a creat, pentru a îndeplini ceea ce a poruncit să se facă”. Textele egiptene au separat cu mare grijă natura duală a faraonului: om din naştere, el devine garantul ordinii din lumea dorită de zei, fără a fi divinizat în totalitate în timpul vieţii. Religia individuală Zeii egipteni erau adoraţi la început în oraşe sau provincii, dar, mai târziu, cultul lor s-a răspândit în toată ţara. Câţiva vor fi grupaţi în triade de tip familial, alcătuite din tată, mamă şi fiu. Osiris,Isis şi Horus, sau Amon, Mut şi Khonsu. S-a întâmplat mai apoi ca epitetele de aceeaşi natură să fie aplicate şi altor zei, astfel încât sunt dificil de recunoscut atributele specifice de la o divinitate la alta. Omul egiptean, chiar dacă părea să accepte aproape întotdeauna şi fără multe excepţii regulile de viaţă pe care religia tradiţională le impune, a dat glas în timp şi în diferite moduri unei dimensiuni mai inferioare a dialogului cu divinitatea. Acest comportament al individului faţă de religie se poate observa într-un tip de literatură „de învăţătură”, ale cărui mărturii semnificative au apărut odată cu epoca ramesidă. Viaţa de dincolo de moarte Egiptenii considerau că omul supravieţuieşte dincolo de moarte. Trecerea în nefiinţă nu rea considerată un eveniment traumatic, ci o călătorie spre viaţa eternă. Moartea era concepută ca un eveniment de întrerupere a fluxului continuu al existenţei, în aşteptarea asigurării imortalităţii prin intermediul îmbălsămării corpului şi a execuţiei ritualurilor funerare. Mormântul, care conţinea forma fizică a defunctului sub aspectul unei mumii sau al unei statui, găzduia şi ofrandele pregătite pentru ka, adică „forţa vitală a omului”. Mormântul era, de asemenea, şi locul în care mortul se putea transforma în akh, „spiritul transfigurat”. Alte elemente ale personalităţii umane erau ba- considerat în mod eronat drept „suflet” sau capacitatea de a se mişca şi de a lua orice formă pe care defunctul o dorea, umbra, anergia (bekau), inima şi numele. Mumificarea Y Z ¨ © Pentru a supravieţui morţii pământeşti, defunctul trebuia menţinut intact, iar acest lucru este posibil mumificării. Sacerdoţii funerari viscerele din corp şi le îmbălsămau. Tehnica varia în funcţie de clasa socială de care aparţinea defunctul, fiind foarte complexă, sacerdoţii trebuiau să cunoască foarte bine anatomia, pentru a reuşi să extragă organele fără să le deterioreze. În timpul procesului de mumificare, sacerdoţii aşezau o serie de amulete printre faşele care le scriau cu formule destinate să asigure supravieţuirea defunctului în lumea de dincolo. Termenul mumie derivă din arabă, mummiya „bitum”; aceasta pentru că însuşi arabii au fost cei care, stabiliţi în Egipt, numeau mumiile în acest fel, fiind convinşi că răşina folosită în timpul mumificării era bitum. Ritualuri funerare şi Călătoria în lumea de dincolo Condus spre mormânt de un fastuos cortegiu şi înconjurat de obiectele cele mai dragi lui, defunctul începea o periculoasă călătorie în lumea de dincolo. După îmbălsămare, corpul era depus într-un sarcofag, formându-se apoi cortegiul care îl conducea spre mormânt. Sacerdotul funerar se afla în frunte, urmat de câţiva copii care aduceau obiectele care aparţineau defunctului, garanţia unei vieţi confortabile dincolo de moarte. Sarcofagul era transportat pe o sanie urmată de o a doua care transporta urnele mortuare. Când procesiunea ajungea la mormânt, sacerdotul începea ritualul de deschidere a gurii, prin intermediul căreia, conform tradiţiei, mumia ar fi recăpătat viaţă. Sarcofagul, ofrandele şi obiectele personale ale defunctului, erau depozitate în mormântul sigilat, pentru ca nimeni să nu perturbe somnul etern al răposatului. Din acest moment, acesta îşi începea o lungă călătorie în lumea de dincolo. Judecarea sufletului Acest ritual avea loc în Sala celor Două Adevăruri. La un capăt se afla Osiris, pe un tron, însoţit de alţi 42 de zei judecători. În mijloc era aşezată balanţa: pe un taler se găsea o pană, simbolul lui Maat, justiţia, în timp ce pe celălalt era aşezată inima defunctului. Înaintea divinităţilor şi a judecătorilor, „imputatul” trebuia să pronunţe confesiunea negativă, adică declaraţia sa de inocenţă. Alta I se adresa inimii, căreia îi cerea să nu-l contrazică. Deseori, această formulă era scrisă pe „scarabeul inimii”, o amuletă aşezată între faşele mumiei. Apoi, în faţa fiecărui judecător recita o altă formulă cu care se declara inocent. În mod curios, această declaraţie era strâns legată de actele comise împotriva oamenilor, şi nu a zeilor. Dacă defunctul păcătuise, talerul inimii cântărea mai mult decât pana, iar Amit, un monstru cu cap de crocodil şi picioare de leu şi hipopotam, îl devora. Dacă în schimb era pur, putea ajunge, după ce traversa lumea subterană plină de pericole, pe tărâmul celor drepţi (câmpiile lui Ioan, sau Câmpiile Elizee). EGIPTUL DUPA FARAONI Odata cea mai bogata si puternica natiune in lumea antica, Egiptul isi pierdea puterea incetul cu incetul. Cucerit de persi in 525 i.H., taramul faraonilor avea sa ramana teritoriul imperiilor straine pentru urmatorii 1000 de ani. Dupa persi au venit grecii si apoi romanii. Dar nici macar acele mari imperii nu au putut sterge cu totul traditiile egiptenilor antici. La fel ca piramidele si templele antice, spiritul faraonilor a razbatutmult dupa ce cuceritorii s-au retras.       CLEOPATRA      Astazi, Cleopatra este cea mai faimoasa femeie din lunga istorie a Egiptului, multumita in special teatrului si filmului. Dar ea a fost de fapt greaca si nu egipteanca. Povestea sa tragica avea mai multe de facut cu planurile generalilor decat cu conducerea pamantului Nilului.       PIATRA ROSETTA      O singura bucata de piatra a ajutat la dezlegarea misterului hieroglifelor. In 1799, soldatii din armata lui Napoleon au gasit in transee o tableta de piatra. Numita acum piatra Rosetta, tableta a fost inscriptionata cu un decret roial in trei limbi : hieroglifica, demotica (o forma scrisa de egipteana mai cunoscuta) si greaca. Oamenii de stiinta stiau sa citeasca greaca si comparand cele 3 versiuni, au inceput sa descifreze codul hieroglifelor. Sclipitorul lingvist francez Jean Francois Champollion a studiat hieroglifele de mic copil. Folosind indiciile din piatra Rosetta si cunostintele sale din alte limbi antice, el a devenit prima persoana ce a descifrat ciudatela simboluri si semne       ALEXANDRU SI ALEXANDRIA      Alexandru cel Mare a luat controlul Egiptului in anul 332 i.H. ca parte a unui plan de a invinge armata persiana. El a instituit o noua capitala si a ordonat construirea unui far magnific. Dar 10 ani mai tarziu, Alexandru se imbolnavi si muri in Babylon. Un general grec numit Ptolomeu a venit apoi la tronul Egiptului. Generalul si descendentii sai au intocmit dinastia Ptolomaca care a condus Egiptul pentru urmatorii 300 de ani.      Farul din Alexandria se ridica inalt deasupra insulei, in port. Focul din varful sau ardea zi si noapte, ghidand navele pierdute in valurile furtunilor. In fiecare zi, carute trase de cai carau tone de lemn inauntrul turnului pentru a mentine focul aprins.      STAPANIREA ROMANA      Roma a revendicat Egiptul cand Cleopatra a comis sinucidere in 30i.H. Pentru urmatorii 600 de ani, Egiptul a fost cosul de paine al Romei, aducand imperiului transporturi constante de faina. Imparatii luau de asemenea aur si argint din minele Egiptului. Dar pe de alta parte, Egiptul a cucerit Roma. Romanii mandri, impresionati de monumentele, oamenii si cultura antica a Nilului, au imitat multe traditii egiptene chiar si in moarte.      Romanii bogati din Egipt isi conservau trupurile, dupa moarte, in mumii. Artistii pictau portretul persoanei decedate si il atasau sicriului, la fel ca mastile din Egiptul Antic.       EXPLORATORI EGIPTENI      Protejati de desertul vast, marea majoritate a egiptenilor inclinau sa stea aproape de Nilul cel datator de viata. Doar luptatorii si comerciantii plecau din valea raului. Din taramuri indepartate, exploratorii aduceau sare si condimente exotice, copaci rari si animale ciudate. Cativa faraoni curajosi au condus armate de cucerire si s-au intors din lupta cu sclavi, tributuri si bogatii.      RAMSES AL II-LEA      Nici un faraon nu a construit mai multe monumente decat Ramses al II-lea. Inscriptiile de pe templele sale vorbesc despre marea sa victorie din lupta de la Quadesh. Dar in realitate, Ramses al II-lea abia a scapat din acea lupta. Spioni hititi l-au indemnat sa atace inainte ca trupele sale sa fie pregatite. Batalia s-a sfarsit prin semnarea a ceea ce pare a fi primul tratat de pace din istorie. Dar pacea nu a tinut mult. Ramses al II-lea si faraonii ce i-au urmat au trebuit sa indeparteze multi invadatori ce treceau deserturile pentru a ataca Egiptul.      Ramses al II-lea a construit mii de monumente inchinate lui insusi in Egiptul Antic, incluzand 4 statui colosale la Abu Simbel. Acesti giganti au stat langa Nil timp de mii de ani. Dar in 1960 inundatiile cauzate de construirea unui nou dig au pus in pericol templul. Pentru a salva monumentele, expertii le-au taiat in piese si le-au reasamblat pe o stanca inalta din apropiere.       HATSHEPSUT      Voiajul catre taramul Puntului a fost implinirea cea mai de pret a lui Hatshepsut. Ea a acoperit peretii mormantului sau cu inscriptii care vorbesc despre cum navele au facut periculoasa calatorie catre coasta Africana pentru a se intoarce cu minunate bogatii. Animale exotice, condimente, aur si-probabil cel mai valoros dintre toate-copacul de bounty, au fost aduse inapoi de marea regina.      Chiar si astazi, nimeni nu este sigur de locul exact al taramului exotic al Puntului. Cei mai multi oameni de stiinta cred ca acesta se afla probabil aproape de locul unde se afla acum Somalia.       THUTMOSE AL III-LEA      Intr-o serie de campanii militare care au durat mai mult de 20 de ani, Thutmose al III-lea a condus armata Egiptului prin canioane montane periculoase si peste deserturi vaste. Victoria sa cea mai faimoasa-ocuparea orasului Megiddo, la nord de Palestina-a fost prima batalie inregistrata in totalitate in istorie. Trupele sale au capturat mai mult de 2000 de cai de la dusmani.       REGINELE NILULUI       REGELE SI REGINA ERETICA      Pentru mai mult de un deceniu, Nefertiti si sotul ei Akhenaten au venerat zeul soare Aten in orasul nou de la Amarna. Intreg orasul, incluzand palatele si altarele, era dedicat lui Aten. Dar cand Akhenaten muri, Nefertiti disparu fara urma. Nimeni nu stie daca si-a schimbat numele pentru a veni din nou la tron sau daca a fost ucisa cand Tutankamon a ordonat distrugerea Amarnei.       O MOSTENIRE MODERNA      Cleopatra-chiar si numele ei include cuvantul grec pentru faima.      Multumita filmelor si starurilor ca Elizabeth Taylor, Cleopatra a devenit una dintre cele mai faimoase figuri ale lumii antice.      Viata si moartea Cleopatrei au fost subiecte pentru nenumarate picturi, scenarii si filme. Scriitorii antici spuneau ca Cleopatra era inteligenta si puternica dar nu o descriau ca fiind frumoasa. Insa cand cei de la Hollywood au facut un film despre marea regina, au ales cea mai cunoscuta si frumoasa actrita a momentului pentru a juca rolul.      Nici o regina a Egiptului nu a cunoscut un sfarsit mai tragic decat Cleopatra. Mark Antony, sotul ei si un general roman a pierdut o mare batalie pentru controlul Imperiului Roman. Cand Cleopatra a aflat ca victoria ar fi adaugat Egiptul la imperiul sau si ea va fi trecuta prin Roma ca prizonier, a comis sinucidere pentru a muri cu o oarecare demnitate.      Conform legendei, Cleopatra a tinut un asp pe piept si l-a lasat s-o muste. Oamenii de stiinta spun ca veninul sarpelui ar fi cauzat oprirea brusca a batailor inimii si moartea foarte rapida. EGIPTUL IN TIMPUL FARAONILOR Civilizatia egipteana veche a existat aproape 3000 de ani aparent intr-o forma neschimbata ,lasand mostenire capodopere arhitecturale monumentale si comori fabuloase.Piramidele,Sfinxul si mormantul lui Tutankamon sunt admirate si astazi de intreaga lume.       Aparut in desert ,Egiptul era la o suficienta distanta de tulburarile Orientului Apropiat.Dupa ce s-a constituit civilizatia egipteana s-a dovedit a fi destul de stabila , conservatoare si longeviva.Desi au eiostat schimbari in viata tarii,acestea au fost atat de lente,incat popoarele antice vedeau Egiptul ca o societate misterioasa,fara varsta.       Un istoric grec a denumit foarte inspi rat Egiptul ca ,,Darul Nilului . Locurile propice asezarilor oamenilor erau pe malurile fluviului Nil care parcurge sute de kilometri prin desert,varsandu-se in Marea Mediterana printr-o delta.       Spre deosebire de alte rauri Nilul se revarsa si se retrage annual, lasand in urma un sol foaret bogat ,fertil,astfel incat cei care au trait acolo,au putut construi un sistem de irigare bine proiectat.Indirect fluviul Nil a contribuit la realizarea capodoperelor arhitecturale fara precedent.       Primele izvoare scrise ale istoriei Egiptului dateaza din 3000 i.e.n., din vremea cand Menes sau Narmer,regele Egiptului de Sus (de Sud) prin cucerirea Egiptului de Jos(Delta) a unit cele doua state.Aceasta uniune a ramas intacta timp de mai multe milenii,s-au succedat 33 de dinastii.Intemeietorul primei dinastii a fost Menes,iar regina ultimei dinastii Cleopatra.,care s-a sinucis aproximativ in anul 30 i.e.n. lasandu-se muscata de un sarpe veninos.       In perioada antica regele este privit ca un zeu ,desi denumirea de faraon,care inseamna ,,Casa mare , s-a raspandit doar in Era Noua a Imperiului.Religia egipteana era foarte complicata si se concentra mai ales pe viata transcedentala.Pentru viata fericita din lumea de dincolo ,ei vroiau sa pastreze corpul intact,ceea ce a dus la dezvoltarea unor tehnici de mumificare,pentru a conserva corpurile domnitorilor.A aparut in societatea respectiva o structura sociala administrativa si preoteasca foarte puternica.       Pe timpul Imperiului Antic (2600-215 i.e.n) Egiptul a fost un stat foarte puternic si preocupat eclusiv de problemele interne.Constructiile de piatra au inceput imediat ,cele mai vestite monumente fiind uriasele morminte regale ,piramidele .       Langa Memphis,capitala din acea vreme,se ridica piramida din Saccara,care a fost construita pentru faraonul Djoser,dupa proiectul realizat de cancelarul si arhitectul principal al acestuia .Imhotep,primul arhitect caruia se cunoaste numele .El a devenit mai tarziu zeul medicinii.       Cea mai mare piramida este cea a faraonului KHEOPS (KUFU) din Ghiza.Desi erau orientate exact dupa punctele cardinale ,au fost construite cu mijloacele cele mai primitive.       In Era Centrala a Imperiului (1950-1785i.en)Egiptul a fost reunificat .      Capitala a fost mutata de la Memphis in Egiptul de Sus la Theba.Valea Regilor este locul unde sant inmormantati multi suverani ,iar Karmac si Luxor au devenit locul constructiilor unor lacasuri de cult. gigantice.      Tutankamon .este numele unui faraon etrem de tanar ,copil ajuns pe tron la numai 10 ani,si a domnit cativa ani .A fost inmormantat in Valea Regilor si mormantul sau a fost acoperit de sfarmaturile rezultate din construirea cavourilor urmatoare.       Cu 3000 de ani mai tarziu ,in 1922 s-a descoperit mormantul lui Tutankamon umplut pana la refuz cu comori..Astfel a devenit Tutankamon cel mai renumit faraon al Egiptului antic.       RAMSES al II-lea (1279=-1213 i.e.n) a inceput ridicarea unor costructii marete,atunci a fost construit Hala de la Karnac,-Porticul Templului si Templul de stanca din Abu Simbel.Razboaiele lui Ramses au epuizat Egiptul ,care dupa moartea faraonului a inceput sa decada.       In 525 i.e.n Egiptul a devenit parte a Imperiului Persan ,mai tarziu fiind cucerit de Alexandru Cel Mare.       Independenta Egiptului a luat sfarsit odata cu moartea Cleopatrei. 쥁@