Referat Rockefeller

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Rockefeller si de asemenea puteti face Download Referat Rockefeller

Citeste fragmente din Referat Rockefeller

Rockeffeler În 1859, familia Rockefeller locuia la Cleveland (Ohio), la 100 mile de Titusville, într-o confortabilă casă de cărămidă plasată pe strada Euclide, colţ cu strada Case. Familia era formată din William Avery Rockefeller, soţia sa, Eliza Davison, şi cei şase copii ai lor. Pentru a asigura existenţa tuturor acestora, William a fost pe rând: misit în negoţul de cai, cămătar, “tămăduitor” de boli. El vindea leacuri de şarlatan, contra cancerului, la 2 dolari flaconul. Eliza, fiica unui fermier din Moravia (New York), este o femeie dintr-o bucată, care conducea casa cu autoritate. Disciplina, şcoala şi biserica par a fi cele trei obsesii ale sale. William este un aventurier. Va fi urmărit chiar şi pentru viol şi bigamie, ceea ce nu-l împiedică să fie un protestant riguros. El insuflă tuturor fiilor săi simţul banului: pot să-şi păstreze banii câştigaţi până la majorat, însă trebuie să predea lunar tatălui lor 40 dolari; când devin majori, primesc un mic capital de 1000 dolari. Aceasta a fost suma cu care fiul cel mare, John D., născut la 8 iulie 1839, va debuta în afaceri în 1858. Bagajul său de cunoştinţe era mic, însă la vârsta de 15 ani, după ce a muncit transportând diverse mărfuri cu o şaretă trasă cu mâinile pe străzile oraşului Cleveland, al a fost trimis de tatăl său să urmeze cursurile Şcolii superioare de comerţ, unde a căpătat însuşirile necesare unui om de afaceri şi arta de a ţine registrele contabile. La 26 septembrie 1855 (împlinise 16 ani) este angajat la firma specializată în expediţii Hewitt şi Tuttle, îndeplineşte funcţii de curier, secretar, om bun la toate. Îşi petrece aici doi ani şi jumătate, timp în cere îşi va însuşi ştiinţa aplicată a finanţelor, a afacerilor şi relaţiilor cu clientela. În câteva săptămâni, el devine ajutor de contabil cu un salariu de 25 dolari pe lună, apoi contabil cu aceiaşi remuneraţie. Obsesia sa este să facă avere, consacrând acestui scop întrega sa activitate. Timpul său liber este rezervat Bisericii baptiste. Ţine conturile întreprinderii, ca şi pe cele proprii, cu meticulozitate, neuitând niciodată de operele de binefacere. În 1858, patronii săi îi refuză o mărire de salariu ceea ce-l determină să accepte o ofertă a unui prieten englez, Maurice Clark, de a înfiinţa împreună, în docurile din Cleveland, o societate de intermediere pentru produce exotice. În această asociere el contribuie, ca şi asociaţii săi Clark şi Gardner, cu 2.000 dolari -1.000 dolari economiile sale, 1.000 dolari primiţi în dar de la tatăl său - şi va răspunde de partea financiară, prietenii săi ocupându-se de vânzări şi cumpărări. Din primul an cifra de afaceri este de 500.000 dolari, beneficiul fiecăruia din cei trei asociaţi fiind de 2200 dolari. În anul următor începe afluxul spre Oil Creek. John D. asistă cu mare interes la toate acestea şi, în 1862, atunci când Clark şi cu el ajung la un profit net de 34.000 dolari decid să investească într-o mică rafinărie de petrol construită de un enlez, Samuel Andrews, care descoperise modul de a trata petrolul prin acid sulfuric. John D. şi-a dat repede seama că efortul nu trebuie îndreptat spre foraj, operaţiune plină de riscuri şi de capcane. Cei din foraj se ruinau de altfel foarte repede datorită jocului hazardului, alcoolului sau desfrâului. Cei din rafinării, cărora li se oferea totdeauna materie primă nu depindeau de hazard şi de riscurile pe care acesta le presupunea. Rockefeller se decide aşadar să investească în rafinării. Şi reuşita este atât de mare încât, împreună cu prietenul său Andrews, baptist ca şi el , îşi consacră cea mai mare parte a timpului acestei afaceri, iar în 1865, renunţă la celelalte activităţi ale sale. Urmărind eliminarea oricărei risipe, el îşi creează propriul atelier de dogărit pentru a-şi fabrica mai ieftin butoiaşele - cu 96 cenţi bucata în loc de 2,50 dolari. Singurul timp liber pe care şi la permis a fost pentru a celebra căsătoria cu Laura Spelman, fiica unui om de afaceri prosper, evlavioasă şi econoamă ca el. În primii trei ani, a investit în rafinării, împreună cu Clark şi cu cei doi fraţi ai acestuia, 100.000 dolari, beneficiul obţinut fiind de aceiaşi importanţă. El răscumpără apoi, cu suma de 72.500 dolari, cotele-părţi ale lui Clark şi creează rafinăria Rockefeller şi Andrews, lăsăndu-l pe Clark comisionar la Cleveland. Andrews se ocupă de partea tehnică, iar John D. preia partea comercială. Adunând toate creditele posibile, el cumpără acţiuni la cursurile cele mai scăzute şi le revinde la preţuri mai mari. Cu un nou asociat, strălucit om de afaceri, Henry M. Flagler, şi el baptist, fiu de misionar, el va regrupa, prin cumpărări succesive, rafinării concurente pentru a simplifica afacerile şi pentru a constintui un veritabil monopol, care va deveni Standard Oil. Acţionând în aceiaşi manieră, el închiriază toate vagoanele cisternă disponibile, apoi încheie acorduri secrete privilegiate cu Vanderbilt, patronul companiei de căi ferate New York Central, care prevăd o reducere de 25% pentru produsele companiei Standard şi în acelaşi timp o creştere de 25% pentru produsele concurenţilor. Flagler oferă generalului Devereaux, preşedintele Companiei de căi ferate Bord du Lac, filială a companiei New York Central, un contract prin care acestea se angajează să asigure transportul zilnic a 60 de vagoane de petrol rafinat de la Cleveland la New York, luând asupra sa toate riscurile de incendiu sau accidente. S-au organizat trenuri complete, ceea ce a permis companiei să reducă durata transportului. În compensaţie, deoarece compania câştiga bani mulţi din această afacere, el obţinea pentru Rockefeller, Andrews şi Flagler o reducere a costului transportului de la 2,40 la 1,75 dolari pentru fiecare baril. Prin aceste procedee discutabile, John D. va ajunge în cinci ani, din 1872 până în 1877, să-şi asigure controlul a 95% din piaţa mondială a petrolului. Ingeniozitatea supremă a constat în cumpărarea majorităţii întreprinderilor concurente, plătindu-le jumătate în acţiuni ale companiei Standard Oil şi jumătate în numerar. Standard Oil a luat fiinţă la 10 ianuarie 1870, cu un capital de un milion de dolari. Flagler i-a redactat statutul, fondatorii fiind John D., Samuel Andrews, Henry Flagler, Stephen V. Harkness, socrul lui Flagler, un om foarte bogat care a susţinut grupul, William Rockefeller, fratele mai mic a lui John, care reprezenta compania la New York. John D. afirmă peste tot că Standard Oil este un “sindicat de acţionari” care rafinează la un nivel “standard”, în realitate el monopolizând treptat atât întreaga producţie cât şi rafinarea. Æ 4 Expansiunea companiei Standard Oil va fi permanentă până în 1882. Prin intimidare, persuasiune sau forţă, John D. şi asociaţii săi îşi îndeplinesc întotdeauna obiectivele. Flagler şi Rockefeller îşi reperază prada, o învăluie cu vorbe altruiste şi apoi, dacă nu le acceptă propunerile, schimbă tonul şi ajung în cele din urmă săşi atingă scopul. Dacă recalcitrantul se apără, întreprinderea îi este zdrobită printr-un dumping sistematic. Companiile de căi ferate refuză să-i transporte petrolul. În câţiva ani, Rockefeller şi prietenii săi şi-au căpătat, în întreaga Pennsylvanie şi în Ohio, reputaţia de ticăloşi înrăiţi. Şi cu toate acestea, ei găsesc aliaţi printre aceia care fără s-o declare, îi indiviază şi îi admiră. În aprilie 1874, cei doi complici reuşeşc să convingă pe patronii de rafinării W. G. Warden, din Philadelphia, şi C. Lockart, din Pittsburgh, să anexeze sau să răscumpere companiile concurente din regiunea lor, aşa cum au făcut ei la Cleveland. Argumentele lor sunt convingătoare: în 1873, Standard Oil a realizat un beneficiu de un milion de dolari şi a ridicat capitalul la 2,5 milioane dolari. Acordul se încheie şi cei patru formează o asociaţie secretă pentru a se ajuta reciproc în manevrele pe care le preconizau. Operaţiunea va reuşi şi, la 10 martie 1875, capitalul companiei va creşte la 3,5 milioane dolari. Companiile de căi ferate devin şi ele dependente de aceşti clienţi deveniţi indispensabili, iar John D., pentru orice eventualitate, cumpără în 1877, la preţul de 3.400.000 dolari, bunurile şi activul celei mai mari companii de conducte petroliere care putea pretinde să concureze transportul feroviar. Banii sunt realizaţi dintr-o taxă specială de 25 de cenţi de fiecare galon impusă tuturor exportatorilor de petrol din portul New York. Acesta reprezenta un nou succes, pentru că, în 1878, Standard Oil va distribui un divident exepţional de 50% o nimica toată faţă de ce se putea obţinea din jefuirea expeditorilor. Între timp John D. constrângea companiile feroviare, ruinate de concurenţa nesăbuită dintre ele, să se alipească Societăţii Progresului din Sud, un cartel clandestin de mari patroni de rafinării, cărora le vor acorda de-acum inainte rabaturi enorme. Izbucneşte scandalul. Statul dizolvă cartelul şi impune tarifurile legale pentru transportul petrolier. E prea târziu. În trei luni, Standard Oil a ruinat numeroşi producători şi a anexat 22 din cele 25 de rafinării din Cleveland şi un sfert din potenţialul american! Compania rafinează 33 de milioane de tone de petrol din cele 36 milioane cât se pot produce anual în Statele Unite. Ea deţinea monopolul distribuţiei în Europa şi Asia. Se poate spune că industria petrolieră americană s-a născut graţie vocaţiei pentru afaceri a lui Rockefeller ? Istoria pare să demonstreze că acesta a luptat împotriva industriei petroliere a ţării sale, pe care a reuşit să o învingă. În ceea ce priveşte societatea Standard Oil, ea aplică metode şi principii de organizare foarte stricte: autofinanţarea şi raţionalizarea. În fiecare an, jumătate din beneficii este reinvestită, în 1882 capitalul atingând suma de 70 milioane dolari. Eliminarea concurenţilor este însoţită de o integrare completă şi continuă: scăderea preţului de cost prin introducerea unor tehnici noi de rafinare, centralizarea achiziţiilor, stocarea petrolului brut extras, transporturi grupate, distribuţia şi exportul. Datorită procedeelor sale abile şi metodelor sale industriale, John D. Rockefeller, în biroul său modest din New York, strada Broadway, nr.26, poate fi considerat, în 1882, la 43 de ani, stăpânul celui mai mare consorţiu din lume. El este apărat de o foarte numeroasă echipă de prieteni şi aliaţi politici, prezenţi în toate adunările legislative, în toate partidele, în toate administraţiile. O mulţime de avocaţi ţinuţi cu mari cheltuieli este gata să astupă orice breşă ar apărea. Compania Standard Oil (New Jersey) a devenit primul trust din lume. În căutarea lor permanentă de noi pieţe de desfacere Standard Oil şi John D. Rockefeller au avut ideea genială de a fabrica, pentru China, ţara cea mai populată din lume (pe atunci număra 400 milioane de locuitori), 500.000 lămpi de petrol, pe care le-au distribuit gratuit, prin agenţii lor, sub formă de cadou, tuturor notabilităţilor din această ţară. Fiecărei lămpi i se adăuga o cantitate mică de petrol, tot în mod gratuit. Aşa s-a născut în China nevoia de petrol. În lunile care au urmat, preţul cu care s-a vândut petrolul în China a compensat fără întărziere costul lămpilor şi al celor câteva sute de mii de galoane de petrol care fuseseră oferite. Metoda s-a dovedit rentabilă încât Standard Oil a mai folosit-o atât în Australia cât şi în Africa de Sud sau Argentina. Succesul a fost tot atât de mare. Dar, în acelaşi timp, concurenţa internaţională lua rapid proporţii. În Statele Unite, Standard Oil (New Jersey) trebuia să facă faţă unei nemulţumiri aproape generale. Patronii de rafinării se constituiseră într-o asociaţie, al cărei preşedinte era John D. Rockefeller, în cadrul căreia se convenea creşterea sau scăderea preţului în funcţie de modul în care se prezenta piaţa. Poziţia de lider cu cei 66.000 de salariaţi, dividendele considerabile acordate acţionarilor săi, datorate faptului că -eroare pshihologică- capitalul teoretic al lui Standard nu creştea în aceeaşi măsură cu valoarera reală a activelor nete, au determinat acuzaţia că societatea ar urmări să aspire la monopol. Din 1904 până în 1906, i-au fost intentate 20 de procese cu acuzaţia că atentează la libertatea comerţului blocând mecanismul pieţei; în lipsa concurenţei, se spunea, Standard mărea preţurile, practicând dumpingul în zonele de liberă concurenţă. De fapt toate acestea se produceau în mod real, dar din umbră: John D. Rockefeller, pe ascuns, făcea să crească preţurile ici şi colo sau să scadă sub preţul de cumpărare. Niciodată n-a încercat vreun sentiment de milă. Cel care în ajuta să realizeze un profit făcând să scad preţul de cost la Standard se îmbogăţea. Pe cel care îl stingherea, însă, îl zdrobea. La începutul acestui secol, Rockefeller era omul cel mai detestat din ţară. Standard n-a putut să câştige toate procesele şi, în noiembrie 1909, tribunalul din Saint Louis a decis eliminarea companiei din statul Texas. La apelul făcut de companie, la 15 mai 1911, Curtea Supremă a hotărât dizolvarea şi distribuirea acţiunilor sale între cele 70 de societăţi participante. De fapt, preţedintele Theodore Rosevelt, om tot atât de generos pe cât era de zgârcit era John D. s-a plasat în fruntea adversarilor trustului, hotărârea care s-a luat constituind pentru el o victorie personală. Pagina PAGE 1 쥁@