Referat Orientul Antic
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Orientul Antic si de asemenea puteti face
Download Referat Orientul anticCiteste fragmente din Referat Orientul Antic
Orientul Antic
CUPRINS
TOC o "1-3" h z u HYPERLINK l "_Toc27380844" 1. Egiptul in
timpul faraonilor PAGEREF _Toc27380844 h 3
HYPERLINK l "_Toc27380845" 1.2 Cultul mortilor in Egiptul Antic
PAGEREF _Toc27380845 h 4
HYPERLINK l "_Toc27380846" 1.2.a. Conceptia despre suflet PAGEREF
_Toc27380846 h 5
HYPERLINK l "_Toc27380847" 1.2.b. Destinul sufletului dupa moarte
PAGEREF _Toc27380847 h 6
HYPERLINK l "_Toc27380848" 1.2.c. Rituri de inmormantare PAGEREF
_Toc27380848 h 7
HYPERLINK l "_Toc27380849" 1.2.d. Mormintele PAGEREF _Toc27380849
h 8
HYPERLINK l "_Toc27380850" 1.3. Piramidele PAGEREF _Toc27380850 h
9
HYPERLINK l "_Toc27380851" 1.4. Scrisul in Egiptul Antic PAGEREF
_Toc27380851 h 10
HYPERLINK l "_Toc27380852" 2. Teba PAGEREF _Toc27380852 h 13
HYPERLINK l "_Toc27380853" 3. Cultura si traditia chineza in
antichitate PAGEREF _Toc27380853 h 24
HYPERLINK l "_Toc27380854" 4. Literatura in Orientul Antic PAGEREF
_Toc27380854 h 30
HYPERLINK l "_Toc27380855" 5. Revoluţia gândirii in Orientul Antic
PAGEREF _Toc27380855 h 32
HYPERLINK l "_Toc27380856" 6. Cele sapte minuni ale lumii PAGEREF
_Toc27380856 h 36
HYPERLINK l "_Toc27380857" 7. Sumer sau istoria de dincolo de
istorie PAGEREF _Toc27380857 h 43
HYPERLINK l "_Toc27380858" 8. Geografia anticilor PAGEREF
_Toc27380858 h 45
HYPERLINK l "_Toc27380859" 9. Cunostinte cosmogonice in Orientul
Antic PAGEREF _Toc27380859 h 46
HYPERLINK l "_Toc27380860" 10. Teorii asupra materiei in Orientul
Antic PAGEREF _Toc27380860 h 47
HYPERLINK l "_Toc27380861" 11. Originea hartilor antice PAGEREF
_Toc27380861 h 47
HYPERLINK l "_Toc27380862" 12. Metalurgie antica PAGEREF
_Toc27380862 h 48
HYPERLINK l "_Toc27380863" 13. Monumente calatoare PAGEREF
_Toc27380863 h 48
1. Egiptul in timpul faraonilor
Civilizatia egipteana veche a existat aproape 3000 de ani aparent intr-o
forma neschimbata ,lasand mostenire capodopere arhitecturale monumentale
si comori fabuloase.Piramidele,Sfinxul si mormantul lui Tutankamon sunt
admirate si astazi de intreaga lume.
Aparut in desert ,Egiptul era la o suficienta distanta de tulburarile
Orientului Apropiat.Dupa ce s-a constituit civilizatia egipteana s-a
dovedit a fi destul de stabila , conservatoare si longeviva.Desi au
eiostat schimbari in viata tarii,acestea au fost atat de lente,incat
popoarele antice vedeau Egiptul ca o societate misterioasa,fara varsta.
Un istoric grec a denumit foarte inspirat Egiptul ca ,,Darul Nilului .
Locurile propice asezarilor oamenilor erau pe malurile fluviului Nil
care parcurge sute de kilometri prin desert,varsandu-se in Marea
Mediterana printr-o delta.
Spre deosebire de alte rauri Nilul se revarsa si se retrage annual,
lasand in urma un sol foaret bogat ,fertil,astfel incat cei care au
trait acolo,au putut construi un sistem de irigare bine
proiectat.Indirect fluviul Nil a contribuit la realizarea capodoperelor
arhitecturale fara precedent.
Primele izvoare scrise ale istoriei Egiptului dateaza din 3000 i.e.n.,
din vremea cand Menes sau Narmer,regele Egiptului de Sus (de Sud) prin
cucerirea Egiptului de Jos(Delta) a unit cele doua state.Aceasta uniune
a ramas intacta timp de mai multe milenii,s-au succedat 33 de
dinastii.Intemeietorul primei dinastii a fost Menes,iar regina ultimei
dinastii Cleopatra.,care s-a sinucis aproximativ in anul 30 i.e.n.
lasandu-se muscata de un sarpe veninos.
In perioada antica regele este privit ca un zeu ,desi denumirea de
faraon,care inseamna ,,Casa mare , s-a raspandit doar in Era Noua a
Imperiului.Religia egipteana era foarte complicata si se concentra mai
ales pe viata transcedentala.Pentru viata fericita din lumea de dincolo
,ei vroiau sa pastreze corpul intact,ceea ce a dus la dezvoltarea unor
tehnici de mumificare,pentru a conserva corpurile domnitorilor.A aparut
in societatea respectiva o structura sociala administrativa si
preoteasca foarte puternica.
Pe timpul Imperiului Antic (2600-215 i.e.n) Egiptul a fost un stat
foarte puternic si preocupat eclusiv de problemele interne.Constructiile
de piatra au inceput imediat ,cele mai vestite monumente fiind uriasele
morminte regale ,piramidele .
Langa Memphis,capitala din acea vreme,se ridica piramida din
Saccara,care a fost construita pentru faraonul Djoser,dupa proiectul
realizat de cancelarul si arhitectul principal al acestuia
.Imhotep,primul arhitect caruia se cunoaste numele .El a devenit mai
tarziu zeul medicinii.
Cea mai mare piramida este cea a faraonului KHEOPS (KUFU) din Ghiza.Desi
erau orientate exact dupa punctele cardinale ,au fost construite cu
mijloacele cele mai primitive.
In Era Centrala a Imperiului (1950-1785i.en)Egiptul a fost reunificat .
Capitala a fost mutata de la Memphis in Egiptul de Sus la Theba.Valea
Regilor este locul unde sant inmormantati multi suverani ,iar Karmac si
Luxor au devenit locul constructiilor unor lacasuri de cult. gigantice.
Tutankamon este numele unui faraon extrem de tanar, copil ajuns pe tron
la numai 10 ani,si a domnit cativa ani .A fost inmormantat in Valea
Regilor si mormantul sau a fost acoperit de sfarmaturile rezultate din
construirea cavourilor urmatoare.
Cu 3000 de ani mai tarziu ,in 1922 s-a descoperit mormantul lui
Tutankamon umplut pana la refuz cu comori..Astfel a devenit Tutankamon
cel mai renumit faraon al Egiptului antic.
RAMSES al II-lea (1279=-1213 i.e.n) a inceput ridicarea unor costructii
marete,atunci a fost construit Hala de la Karnac,-Porticul Templului si
Templul de stanca din Abu Simbel.Razboaiele lui Ramses au epuizat
Egiptul ,care dupa moartea faraonului a inceput sa decada.
In 525 i.e.n Egiptul a devenit parte a Imperiului Persan ,mai tarziu
fiind cucerit de Alexandru Cel Mare.
Independenta Egiptului a luat sfarsit odata cu moartea Cleopatrei.
1.2 Cultul mortilor in Egiptul Antic
Dincolo de moarte există o lume care poate fi dobândită doar dacă
omul se pregăteşte în timpul vieţii.
Vechii egipteni erau, din fire, un popor optimist. Ei iubeau viata si se
simteau legati de viata de zi cu zi. In acelasi timp, insa, asa cum
sublinia si Herodot in Istoriile sale, ei credeau cu tarie in nemurirea
sufletului si in viata de dincolo de mormant. Probabil, tocmai de aceea,
acest popor cunostea o singura notiune pentru a desemna cele "doua"
vieti, respectiv ankh, care inseamna "viata". Pentru egipteni, viata
viitoare nu reprezenta altceva decat o continuare a vietii de pe pamant.
Singura deosebire intre cele doua stadii ale vietii era aceea ca mortii
locuiau undeva in Apus, Imentet, pe cand cei vii traiau in rasarit, pe
Nil. Mortii erau "poporul Apusului", Imentiu.
In pofida abundentei documentelor scrise si nescrise, cercetatorii sunt,
totusi, foarte divizati atunci cand incearca sa explice conceptia
egipteana despre suflet si nemurire sau despre cultul mortilor.
Dificultatea provine din faptul ca, in atatea milenii de istorie,
credintele si practicile religioase egiptene au cunoscut o evolutie
consecventa, asa incat nu se poate vorbi despre o conceptie limpede si
unitara cu privire la suflet si viata viitoare.
1.2.a. Conceptia despre suflet
In genere, din cercetarile intreprinse de multi egiptologi pare sa
reiese faptul ca, pentru vechii egipteni, sufletul nu avea unitatea si
personalitatea pe care noi, crestinii, obisnuim sa le conferim
sufletului nemuritor. Pentru ei, sufletul era scindat, comportand o
serie de "suflete" care, in sine, nu erau decat aspecte, componente sau
subdiviziuni ale activitatii spirituale ale omului in general. Fiecare
dintre aceste "suflete" sau subdiviziuni avea o denumire proprie.
1.Ba sau Bai reprezenta "sufletul" propriu-zis, care in timpul vietii
anima trupul pentru ca dupa moarte sa treaca intr-o alta viata. El poate
fi inteles, in general, ca o "putere", ca o "capacitate" a omului. Dupa
moartea trupului, ba il paraseste pe om sub chipul unei pasari. Aceasta
pasare mijloceste apoi legatura dintre cel raposat din mormant si cei
vii. In acelasi timp, ba poate lua si alte chipuri, cum ar fi, de pilda,
acela al unei lacuste, care in conceptia vechilor egipteni era tot o
pasare.
2.Ka, a doua subdiviziune a activitatii spirituale, constituie, dupa
parerea unor cercetatori, un fel de "dublu", de "chip invizibil" al
omului, iar dupa altii o reminiscenta a conceptului de totem primitiv.
Insa, cea mai plauzibila parere este aceea potrivit careia ka reprezinta
un principiu vital strans legat de trup, care dupa moarte nu paraseste
corpul, asemenea lui ba, ci coboara in mormant, pastrandu-se atat timp
cat se pastreaza trupul. Din credinta existentei unui ka legat de trup a
luat nastere preocuparea deosebita a egiptenilor pentru mumificari si
piramide, ca morminte durabile. In eventualitatea ca, totusi, trupul ar
fi suferit dupa imbalsamare vreo stricaciune, egiptenii au avut grija sa
faca statui cat mai asemanatoare cu defunctii, pentru a oferi
posibilitatea lui ka sa locuiasca in ele. In plus, ka trebuia hranit din
belsug si ingrijit, pentru a nu veni ca strigoi printre cei vii.
3.Ran reprezenta, de asemenea, o existenta reala de sine, sub forma
numelui celui decedat, nume ce trebuia pastrat cat mai mult timp cu
putinta pe pamant in memoria descendentilor si pe pietrele funerare. A
sterge numele unui raposat de pe mormantul sau echivala cu o mare crima.
4. Akh, ca ultima subdiviziune a activitatii spirituale, reprezenta
inima, sediul tuturor faptelor bune sau rele comise. Din acest motiv, la
judecata lui Osiris de dupa moarte, inima defunctului era cantarita pe o
balanta, spre a vedea daca a savarsit mai multe fapte bune sau rele,
daca se va numara printre cei buni sau rai.
1.2.b. Destinul sufletului dupa moarte
Se presupune ca, la inceputurile istoriei egiptene, exista o conceptie
destul de grosolana despre eshatologie. Conform descoperirilor
arheologice, in perioada preistorica egiptenii isi ingropau mortii in
pozitia numita "chircita", punand in preajma lor unelte de lucru si
provizii de mancare si bautura. "Locul de veci" al mortilor din acea
perioada trebuia sa fi fost mormantul insusi. Incepand cu dinastia a
IV-a, insa, apare credinta potrivit careia sufletul celui decedat poate
parasi mormatul pe o perioada mai mult sau mai putin indelungata, ba
chiar isi poate alege alta locuinta mai placuta. Tot acum a aparut si
credinta in existenta unei lumi indepartate a mortilor, in care se
ajunge pe un drum greu, plin de peripetii si primejdii. Pentru
calauzirea sufletului spre aceasta lume s-au compus acele Carti ale
mortilor, veritabile ghiduri pentru lumea postuma.
In general, izvoarele provenite din diferite centre principale ale
Egiptului antic prezinta diverse variante privind destinul sufletului
dupa moarte, in functie de caracterul special al divinitatii locale. De
pilda, la Memfis se credea ca sufletele mortilor vor merge intr-un loc
trist, spre Apus, in desertul Libiei; potrivit teologiei heliopolitane,
sufletele vor calatori fericite, impreune cu zeul Re, pe barca aestuia,
de asemenea spre Apus, iar la Abydos se credea ca intrarea in lumea de
dincolo se afla la apus de acel oras, acolo unde barca Soarelui disparea
in fiecare seara, in imparatia mortilor, printr-o crapatura a muntelui.
Regele defunct si, mai tarziu, fiecare raposat se identifica dupa moarte
cu Osiris si primeste o noua viata. Asemenea vietii plantelor care se
reinnoieste in fiecare an, tot la fel se reinnoieste si viata lui Osiris
si, totodata, si a defunctului transformat in Osiris.
Astfel, intr-un text din sarcofage se spune: "Eu traiesc, eu mor, eu
sunt Osiris … Eu traiesc, eu mor, eu sunt orzul; eu nu dispar". Dupa
cum Osiris, dupa moartea sa, a fost declarat drept si a primit
demnitatea sa de rege in lumea subpamanteana, tot la fel regele defunct
este "justificat", "indreptat", iar urmasul sau apare ca mostenitorul
sau de drept al lui Horus. Ulterior, fiecare defunct devine un Osiris si
primeste epitetul de "justificat": "Tu esti pe tronul lui Osiris, ca
reprezentant al Celui dintai intre cei aflati la Apus (respectiv
Osiris). Impartaseste-te din puterea lui, primeste coroana lui."
Calatoria sufletului dupa moarte avea ca tinta imparatia lui Osiris,
Campiile lui Iaru sau Imentet, unde sufletele duceau o viata fericita,
unde se bucurau de conditii mult mai favorabile decat in viata de aici,
intrucat fertilitatea Campiilor lui Irau era mult mai mare decat aceea a
regiunii Nilului, granele crescand mai inalte decat omul si dand roade
mai bogate.
Imparatia mortilor apare, insa, plasata in lumea subpamanteana,
strabatuta de Soare in timpul noptii. Aici persista tot felul de
primejdii, iar scopul textelor din Cartea mortilor este tocmai acela de
a-l ajuta pe defunct sa le evite sau sa le biruiasca. Exista drumuri
gresite, care trebuie evitate, exista ape care trebuie traversate cu
ajutorul unui ghid, exista monstri ingrozitori, care pot fi biruiti cu
ajutorul unor formule magice. In acelasi timp, cel decedat trebuie sa
cunoasca, de pilda, numele monstrului, pentru a avea putere asupra lui,
sau sa se identifice cu o divinitate puternica sau alta, pentru a iesi
biruitor.
Este, deci, evident faptul ca aici conceptiile si practicile magice
joaca un rol deosebit. Luata in sens strict, chiar si judecata lui
Osiris face parte dintre aceste pericole. In fata tribunalului lui
Osiris si a celor 42 de judecatori ai sai, defunctul trebuia sa-si
sustina cauza, sa faca acea "confesiune negativa", sa-si dovedeasca
nevinovatia, pentru ca altfel era devorat indata de judecatori, de
monstru sau era obligat sa se intoarca pe pamant la o viata mizerabila,
intrupandu-se chiar in animale necurate.
1.2.c. Rituri de inmormantare
In perioada preistorica, vechii egipteni isi ingropau mortii intr-un mod
similar tuturor popoarelor cu o civilizatie inferioara. Astfel,
consemnam inmormantarile in pozitie "chircita", cadavrul fiind culcat pe
partea stanga, cel mai frecvent cu capul spre sud si cu fata spre apus.
In anumite cazuri, trupul defunctului era taiat in bucati si capul
asezat deoparte, pentru ca mortul sa nu devina periculos pentru cei vii,
venind printre ei ca strigoi. De retinut este faptul ca in acea perioada
inca nu exista practica mumificarii.
Insa, incepand chiar din perioada Regatului Vechi, a inceput sa se
practice tehnica mumificarii sau imbalsamarii cadavrelor, care avea sa
devina in mod treptat o adevarata arta. Acest procedeu demonstreaza, in
primul rand, faptul ca vechii egipteni considerau absolut necesara
conservarea trupului. In viziunea lor, viata viitoare nu era decat o
continuare a celei de pe pamant, ea fiind, de asemenea, legata de trup.
Insusi Osiris, asa cum s-a vazut, n-a putut invia, inainte ca trupul sau
sa fi fost reconstituit din partile taiate si imprastiate in urma luptei
cu Seth.
Pregatirea mumiei incepea cu extragerea creierului si a viscerelor care,
impregnate cu parfumuri, se pastrau in patru urne. In locul inimii sau,
uneori, chiar pe mumie in dreptul inimii se punea un scarabeu, ca simbol
al invierii si reinnoirii, din argila sau dintr-o piatra dura, avand
gravata o formula magica ce pleda in favoarea raposatului, atunci cand
acesta va ajunge in fata tribunalului lui Osiris. Apoi, corpul era
umplut cu produse rasinoase si aromate; in continuare, i se reconstituia
forma cu paie sau cu tampoane de stofa, dupa care era tinut timp de 70
de zile intr-o solutie de carbonat de sodiu si, in fine, infasurat -
dupa spalare - in foarte multe panze de in imbibate intr-un ulei aromat.
In mainile mortului si intre benzile mumiei erau asezate texte sacre,
rugaciuni si mai ales Cartea mortilor care il ajuta sa invinga
dificultatile calatoriei in lumea cealalta si sa poata raspunde cum
trebuie in fata judecatii lui Osiris. In cele din urma, mumia era
inchisa intr-un sicriu de lemn de forma trupului. Acest sicriu era
pictat in interior cu figuri si scene simbolice in culori, avand si un
text religios-funerar in hieroglife, iar in exterior era pictat cu
portretul celui decedat.
Tot la fel, mormintele in care erau asezate mumiile dispuneau de o serie
de desene si picturi pe peretii lor, incercand sa-l redea pe defunct si
pe viitoarea sa familie, inconjurati de slujitori si animale domestice.
Probabil ca toate aceste reprezentari vroiau sa creeze pentru cel
decedat o atmosfera de viata si ambianta similare celor de pe pamant.
In plus, incepand cu perioada Regatului Mediu, apare tot mai frecvent
obiceiul de a aseza in mormant langa mumie si anumite statuete din lemn,
lut sau metal, care-l reprezentau pe mort. Mai ales din perioada
Regatului Nou devine tot mai limpede ce rost aveau aceste statuete.
Practic, ele se doreau sa fie un substitut aal trupului celui decedat,
in eventualitatea ca respectiva mumie n-ar fi fost bine conservata,
servind ca salas lui ka, fie ar fi reprezentat un slujitor in mormant
pentru defunct. Conceptia vechilor egipteni potrivit careia existenta
dupa moarte nu este decat o continuare a vietii actuale presupunea
faptul ca orice activitate, orice munca necesara in viata de pe pamant
ramanea, de asemenea, absolut necesara si in imparatia mortilor. Ogorul
trebuie ingrijit, semanat si recoltat pe mai departe si acolo, animalele
trebuie ingrijite, iar hrana pregatita. Iar pentru aceasta, mai ales cei
bogati aveau nevoie si in imparatia mortilor de ajutorul unor slujitori.
Astfel, in capitolul 6 din Cartea mortilor exista un loc in care un
defunct constrange o asemenea figurina, numita uschebti, prin
intermediul unei formule magice, sa lucreze in locul sau.
Fireste, orice inmormantare presupunea un ceremonial cu totul special.
De retinut, intre altele, ar fi faptul ca preotul, imbracat intr-o blana
de pantera, atingea fata si gura mortului cu un topor si cu o foarfeca,
in credinta ca acesta ar redobandi puterea de a se misca si de a vorbi.
La sfarsit, preotul sacrifica un animal, inainte de a fi introdus
cadavrul in mormant si de a inchide mormatul.
1.2.d. Mormintele
Inca din cele mai vechi timpuri, dar si mai tarziu, "locul de veci"
pentru oamenii simpli era o groapa obisnuita, nu prea adanca, sapata in
nisip, sau o scobitura intr-o stanca, astupata apoi cu o piatra mare,
pentru a nu patrunde acolo sacalii. Mormintele regale si nobiliare, in
schimb, aveau inca din cele mai vechi timpuri infatisarea unor adevarate
fortarete cu peretii oblici spre centru, purtand astazi denumirea araba
de mastaba.
Intr-o astfel de mastaba, chiar deasupra mormantului, se afla o capela
in care se celebrau riturile funerare, mobilata cu o masa pentru
ofrande; alaturi era o stela pictata sau gravata, in dosul careia se
afla "coridorul", zidit, continand statuile defunctului. Acesta comunica
- prin statuile care il reprezentau - cu familia sa care, prin niste
fierastruici mici, ii aduceau ofrande si fumul de tamaie. Capela era
decorata cu scene pictate sau sculptate in basorelief, reprezentand
diferite activitati din viata care, pe cale magica, il mentineau pe cel
raposat "in viata". Mastabele erau grupate, regulat, in jurul piramidei
faraonului. O mastaba a unui defunct foarte bogat putea avea si alte
incaperi, comunicand intre ele prin diferite coridoare. Un alt tip, mai
evoluat de morminte, aparut in timpul dinastiei a III-a, il reprezenta
piramida in trepte, care aminteste - ca aspect - de ziguratul babilonian
sau de piramidele in trepte ale aztecilor si mayasilor.
Primul mormant de acest fel a fost construit de vizirul si arhitectul
Imhotep pentru regele Djoser, fondatorul dinastiei a III-a, la Sakkara.
Aceasta piramida, reprezentand o suprapunere in diferite etape peste o
mastaba patrata, are dimensiuni impresionante: laturile bazei
dreptunghiulare de 109 m si 121 m, iar inaltimea de 61 m.
In timpul dinastiei urmatoare au fost construite marile piramide de la
El Giseh, inaltate pentru a adaposti mumiile a trei regi din dinastia a
IV-a: Kheops, Khefren si Mykerinos, dupa ortografia greceasca, Hufu,
Hafra si Menkaura, dupa denumirea egipteana.
Piramida construita de Kheops si considerata una dintre "cele sapte
minuni ale lumii antice" are o inaltime de 137 de metri, aceea a lui
Khefren de 136 m si cea a lui Mykerinos de numai 62 m. constructia
acestor monumente presupune eforturi si o imaginatie incredibile. De
pilda, gigantica opera de constructie a marii piramide a lui Kheops a
durat 30 de ani, timp in care, asa cum consemneaza Herodot in Istoriile
sale, "au muncit fara intrerupere cate o suta de mii de oameni".
Blocurile de piatra - unele de 20 de tone - au fost aduse la mari
distante, pe tavalugi, pe sanii trase pe nisip sau intre doua barci;
ridicate cu ajutorul parghiilor si a unor puternice balansoare de lemn,
pe rampe si planuri inclinate, ele erau inaltate pe terase succesive de
pamant si caramida, terase inlaturate apoi, dupa terminarea
constructiei.
Incepand cu dinastia a XVIII-a, insa, datorita faptului ca jefuitorii de
morminte incepusera sa opereze intr-un mod din ce in ce mai
ingrijorator, faraonii au adoptat tipul de mormant complet subteran, cu
mai multe incaperi, sapate in pereti de stanca, in asa numita Vale a
Regilor, la vest de orasul Teba. Aceste sapaturi erau foarte adanci,
trecand de 100 de metri, si aveau peretii decorati cu diferite scene si
texte ce prezentau viata regelui defunct in lumea de dincolo. In aceasta
perioada, templele funerare erau construite departe de aceste morminte,
respectiv in apropierea Nilului, unde erau aduse si sacrificiile
funerare.
1.3. Piramidele
ÃŽn ultimile zeci de ani piramidele au fost unul dintre cele mai vorbite
subiecte.
Regii Imperiului Vechi, urmati de regii Imperiului de Mijloc , de la
dinastia a III-a pânã la dinastia a XII-a au dispus timp de 1000 de
ani construirea Piramidelor ca morminte regale.
O camerã mortuarã, în care era depus un sarcofag din piatrã durã se
afla în aceste monumente egiptene. La Sakkarah apare pentru prima oarã
piramida (cea în trepte) , datoritã talentului arhitectului regelui
Zoser, renumitul si genialul Imhotep. Scara simbolicã pe care urca
sufletul regelui , înãltându-se cãtre pãrintele sãu, Ra, era
reprezentatã de aceste trepte ale piramidei.
"Ei au adus o scarã pentru Teti, ei au instalat o scarã pentru Teti;
scara iat-o apare . Apare si numele tãu pe care l-au rostit zeii"
rostesc Textele Piramidelor.
Din epoca regelui Snefru dateazã piramidele cu fete triunghiulare. Ni
se povesteste cã aceastã trecere de la una la alta a fost foarte
simplã. Ea s-a efectuat în momentul în care arhitectul a materializat
în piatrã traiectoria triunghiularã în care se înscrie profilul în
trepte al monumentului. Astfel Înãltarea a sufletului regelui era
înlesnitã atât de pantele al cãror vârf se ridica la cer , cât si
de treptele gigantice construite pânã atunci .
Pentru slãvirea vesnicã a numelui lor, faronii, pe lângã mormintele
regale, înãltau un anasmblu întreg de constructii legat de aceste
piramide cum ar fi: temple , capele, incinte etc.
De exemplu piramida lui Sneferu de la Dahsur era flancatã , pe latura
esticã de templul de sus, destinat sã primeascã ofrandele pentru
cultul regelui zeu, iar pe latura sudicã o micã piramidã . O incintã
înconjoarã tot ansmablul si comunicã printr-un drum de legãturã ,
uneori fiind acoperit, cu un templu de acces , care probabil la început
avea ca destinatie operatiile rituale de mumificare.
La nordul si sudul piramidei se gãseau deseori canale mari, tãiate în
roca platoului, care adãposteau "bãrcile lui Ra", simboluri ale
cãlãtoriei faraonului cãtre Duat " cerul de jos" si al dreptului
cãpãtat de faraon, devenit zeu, de a-l însoti pe Zeul Soarelui, Ra,
în barca sa cereascã , în cãlãtoria fãcutã aproape în fiecarre
zi. Recent s-au decsoperit trei canale de acest fel , lângã piramida
lui Keops si cinci canale lângã cea a lui Kefren .
Dupã moartea regelui cultul sãu funerar era oficiat în aceste temple.
Aproape de drumul care duce la Piramida lui Keops strãjuieste Marele
Sfinx, cioplit dintr-o stâncã. Leu , cu cap de om, paznic al apusului
unde odihneste Ra, Sfinxul mãsoarã treizeci si nouã de metri în
lungime si saptesprezece metri în înãltime.
Marea piramidã a lui Gizeh, mãsuratã în coti regali egipteni (0. 524
de metri), prezintã o bazã de 440 de coti, circa 230,5 , metri si o
înãltime teoreticã de 280 de coti, circa 146,7 metri. Panta sa
excatã este de 51de grade, 50 de minute , 35 de secunde.
Aceastã piramidã are o serie de coridoare care duc la camera regelui.
Aceastã piramidã este construitã din blocuri de granit perfect
asezate si lustruite ; pe axa N-S se aflã un frumos sarcofag din granit
rosu, fãrã capac , deoarece acesta nu a fost încã descoperit.
În camera regelui si a reginei sunt plasaste douã canale de
ventilatie. Datoritã acestor canale, care au contact în permanentã cu
exteriorul , chiar dacã intrarea piramidei este închisã, în interior
si mai ales în camera regelui si a reginei, orice activitate omeneascã
poate continua. Aceste canale de aerisire ale camerelor , iesind în
exterior spre nord si spre sud si încãlzirea în mod diferit de cãtre
soare a fetelor piramidei, permit o ventilatie suficientã.
De la faraonul Keops nu ne-a rãmas decât amintirea unui mare rege,
deoarece mormântul sãu a fost prãdat de hoti. Keops, acest mare rege,
zeu pe pãmânt, a dorit sã lase generaþilor viitoare un monument demn
de numele sãu si pãrintele sãu, Ra.
Piramidele dominã întinderea nesfârsitã a desertului , continuând
în veci sã slãveascã mãretia acestor regi trecuti în nefiintã.
1.4. Scrisul in Egiptul Antic
Egiptenii antici credeau ca scrisul era un dar de la zeul Thoth.
"Hieroglifele"-cuvantul pe care il folosim pentru a descrie simbolurile
antice egiptene, vine de fapt dintr-un cuvant grecesc care inseamna
"inscriptie sacra". Aceasta idee ramane si astazi in Egiptul Modern.
Limba oficiala este acum araba iar musulmanii cred ca varianta scrisa a
limbii este o arta sacra inchinata zeului lor-Alah.
Timp de multi ani, oamenii de stiinta au crezut ca fiecare hieroglifa
era o imagine care inlocuia un intreg cuvant. Dar indiferent cat de mult
au incercat, nu au reusit sa rezolve puzzle-ul. Apoi soldatii francezi
au descoperit Piatra Rosetta in Egiptul nordic si tot misterul se
deslusi incetul cu incetul. Un om de stiinta francez, Jean Francois
Champollion care cunostea greaca antica si coptica-o forma de egipteana
veche, inca vorbita in parti ale Egiptului si Etiopiei-a deslusit pana
la urma ca semnele hieroglifice pot functiona ca literele unui alfabet
modern, si a venit cu prima traducere precisa a hieroglifelor.
ROLUL UNUI SCRIB
Scribii erau atat de vitali pentru egiptenii antici la fel cum sunt
astazi pentru noi doctorii, inginerii si mecanicii. Scribii erau atat de
importanti incat nu trebuiau sa munceasca pe teren, sa ajute la
construirea de temple sau sa lupte in armata. Scribii egipteni erau
deseori aratati sezand cu o foaie de papirus pe genunchi.
Scribii scriau pe lungi bucati de papirus, facute din plante ce cresteau
pe malurile Nilului. Unele dintre bucati puteau fi mai lungi de 30m. Din
pacate, pentru oamenii de stiinta, papirusul nu rezista atat de mult ca
tabletele din piatra, astfel incat majoritatea chestiunilor scrise de
egipteni nu au rezistat pana in timpurile noastre.
Faraonii ordonau armatelor de muncitori sa construiasca temple si
monumente, ca obeliscul acoperit cu inscriptii. Monumentele ca obeliscul
de la Karnak nu erau terminate pana cand nu venea un scrib care sa
aprobe toate hieroglifele.
CANTECUL SI DANSUL
Ar fi o mare greseala sa credem ca egiptenii isi petreceau tot timpul
facand mumii si morminte. Daca ai putea participa la o petrecere din
Egiptul Antic ti-ai forma o alta parere. Le placea sa petreaca la
festivaluri publice si banchete private si nici o petrecere nu era
completa fara muzica si o trupa de dansatori.
Egiptenilor antici le placea sa-si traiasca viata la maxim iar picturile
rupestre demonstreaza cat de mult le-a placut muzica. Femeile invatau de
cele mai multe ori sa cante la instrumente cu corzi cum ar fi lira sau
harpa. Unele instrumente erau inalte cat o persoana si aveau 20 de
corzi.
Egiptenii sarbatoreau totul, de la o recolta buna pana la vizita unui
vechi prieten. Ca orice petrecere buna, aceste ocazii speciale cereau
multa mancare, bautura, muzica si dans. Insa barbatii si femeile nu
dansau niciodata impreuna. In schimb, se bucurau de petrecere si priveau
dansatoarele cum se miscau pe ritmul muzicii.
TOT CE STRALUCESTE
Aur-egiptenii il transformau in pretioase bijuterii, sicrie masive si
obiecte sacre. Zeii din picturi si din statuete erau impodobiti cu aur.
Pentru a castiga protectia zeilor, oamenii bogati purtau simboluri
mistice facute din aur si argint. Regii luau toata averea cu ei in
mormant. Dar oricare ar fi scopul lor, pretioasele obiecte create de
meseriasii din Egiptul Antic inca stralucesc, datorita priceperii
creatorilor lor, dupa mii de ani.
Armele erau printre cele mei importante exemple ale priceperii unui
meserias. Sabiile erau la inceput doar lame din arama, dar pana cand cei
ce faceau arme au invatat sa lucreze cu fierul, acestea nu erau prea
utile in lupta. Cand soldatii aduceau inapoi arme din Mesopotamia, Siria
si alte imperii, meseriasii egipteni imitau manerele si lamele
decorative din bronz si fier.
Cele mai elaborat decorate arme nu se murdareau niciodata de sange.
Faraonii, generalii si soldatii le purtau la parade militare pentru a-si
arata puterea si bogatia.
Regii se "infasurau" in aur-in viata sin in moarte-. Mormantul lui
Tutankamon era plin cu obiecte din aur. Mumia sa era inchisa intr-o
cutie din aur masiv care cantarea aproape 110 kilograme. Dar detaliile
fine ale mastii sale ne erau doar pentru frumusetea cutii. Trebuia sa
semene cat mai mult cu fata baiatului pentru ca spiritul sau sa-l
recunoasca si sa se reuneasca cu trupul.
In Egiptul Antic, nici un barbat sau femeie nu se considera imbracat cum
se cuvine pentru o petrecere sau un festival, fara bijuterii. Purtau cu
mandrie tot felul de inele, lantisoare, cercei si bratari. Pentru a
satisface zeii, multe bijuterii erau facute in forma sacre-cum ar fi
scarabeul-gandacul despre care se spunea ca impingea soarele pe cer.
Chiar si faraonul Tutankamon avea urechile gaurite. A purtat cercei ca
baiat si i-a luat cu el in mormant.
VIATA PE NIL
Mai mult decat o sursa de apa, Nilul aducea viata Egiptului. In fiecare
an, raul iesea din matca aducand pamant nou si fertil terenurilor
fermierilor. Oamenii foloseau de asemenea noroiul subtire pentru a fa ce
caramizi pentru case.
La sud de delta mlastinoasa, toata viata de zi cu zi se tinea intr-o
fasie ingusta de pamant ce avea sute de kilometri lungime dar niciodata
mai mult de 21 kilometri latime. Doar soldatii si comerciantii mergeau
mai mult de cativa kilometri de malurile Nilului.
O ferma din Egiptul Antic avea multe animale de la vaci si capre la oi
si porci. Vacile erau in mod special folositoare. Trageau la plug,
dadeau lapte si ajutau la ingrasarea si fertilizarea solului. Multi
oameni isi masurau averea dupa numarul de vaci pe care il detineau.
O barca simpla din papirus era tot ce aveai nevoie pentru a vasli prin
mlastina deltei sau pentru scurte plimbari in sus sau in jos pe Nil.
Facute din manunchiuri de stuf de papirus, aceste barci usoare si simple
erau ieftine si usor de manevrat. Totusi, pentru a urca mai sus pe Nil
sau pe marginea coastei, era nevoie de barci mai mari. Pentru expeditii
comerciale, meseriasi priceputi construiau barci rapide care puteau duce
incarcaturi mari si intrece piratii.
In fiecare an fermierii incepeau sa lucreze terenurile in Octombrie,
cand apele Nilului se retrageau dupa inundatii. La fel ca fermierii
egipteni de astazi, ei plantau grau, orz si vegetale cu pluguri simple
din lemn. Inainte ca apele sa se intoarca, primavara tarziu, toti
membrii unei familii munceau multe ore grele pentru a strange recolta cu
mana.
Vizitand satele ce se afla pe malulNilului e ca si cum ai pasi in
trecut. In fiecare dimineata poti vedea oamenii care-si spala rufele,
fac baie sau inoata in rau, la fel ca stramosii lor, acum mii de ani.
Oamenii inca mai folosesc unelte vechi pentru irigarea terenurilor si o
barca este inca cel mai bun mod de a calatori prin Egipt.
2. Teba
Egiptul de sus a dat nastere celei de-a doua mari capitale a regatului
egiptean dupa circa un mileniu si jumatate de la unificare. Imbratisand
strans ambele maluri ale fluviului datator de viata, Teba a crescut, a
inflorit, si a infruntat doua deserturi, unul la rasarit, spre Marea
Rosie si altul la apus, Sahara nesfarsita. Cele doua pustiuri s-au
impletit strans cu religia, cu miturile, cu destinul si chiar cu
originile egiptenilor. Le-au incorsetat vietuirea pe malurile stramte
dar rodnice ale Nilului dar le-au asigurat si linistea, constituindu-se
in tinuturi ce nu puteau asigura vietuirea unor inamici. Intreaga
aventura istorica multimilenara a regatului egiptean s-a desfasurat pe
axa nord-sud, strans legata de capriciile sezoniere ale apelor ce
cresteau sau scadeau misterios la date fixe ale anului si care isi aveau
originile legendare foarte departe in interiorul lumii negre si
salbatice. Lumea neagra din sud era oprita de cataractele
inspaimantatoare ale fluviului, cataracte pe care le depaseau de obicei
armatele faraonilor in expeditii de jaf si de pacificare.
La nord, lumea asiatica cu intentii ostile trebuia sa strabata alte
tinuturi desertice si sa patrunda prin si pe marginea Deltei Nilului
spre valea lui infloritoare. Acolo inca din timpurile imemoriale ale
faraonilor legendari, egiptenii ridicasera tabere militare si
fortificatii de aparare. Cu toate acestea, cu foarte putine exceptii,
toate nenorocirile si toate devastarile s-au abatut asupra regatului
numai pe aceasta ingusta cale, singura punte terestra dintre Asia si
Africa.
Valurile de nomazi, mai mult sau mai putin norocosi, au traversat
Peninsula Sinai sau nisipurile de la apusul Deltei si au provocat pagube
imense poporului de agricultori si constructori, izolat pe prelunga vale
a Nilului. Tocmai expunerea prea directa a Egiptului de Jos, a Deltei
extrem de bogate, a determinat probabil, nasterea unei capitale cat mai
indepartate de acele locuri, cu rol de cuiburi de rezistenta greu de
atins si greu de cucerit, in arsita zdrobitoare dintre deserturi. Teba a
fost, pur si simplu, un copil al Nilului, departata cu circa 800 de
kilometri de briza si curentii racorosi ai Mediteranei si coplesita de
nisipurile purtate de vanturi sufocante. La Teba oamenii si Nilul au
infaptuit un miracol. Nilul a dat Tebei hraan si viata iar oamenii au
crescut-o si au purtat-o spre nemurire.
Dintre toate capitalele lumii vechi Teba se poate compara numai cu
Babilonul, contemporan ei, si cu Roma de mult mai tarziu. In Egipt nu a
existat nici un alt oras care sa egaleze aceasta noua capitala, prin
maretia si grandoarea constructiilor arhitectonice.
Pe timpul Regatului Vechi, Teba era o asezare obscura. S-a afirmat in
istorie abia in timpul dinastiei a 11-a, cand dinastii locali ai
Tebaidei, cu resedinta la Teba, au trecut la unificarea statului dupa o
perioada de faramitare si de slabire a regalitatii. Sub dinastia
urmatoare, a 12-a, resedinta regala s-a mutat temporar spre nord, langa
Oaza Faium, in apropierea localitatii actuale El Lisht. Teba a ramas
totusi resedinta celui mai puternic sfetnic al faraonului si locul de
cult al zeului Amon, divinitate locala cu audienta din ce in ce mai
mare.
Dupa 1786 i.H. a urmat o lunga perioada de dezordine si criza a
regatului Egiptean, conducand in final, la destramarea unitatii statale
si la constituirea a doua regate cu resedinta la Teba si Xios. Intre
1786-1603 i.H., numai in partea apuseana a Egiptului, cu capitala la
Xios, au domnit 76 de faraoni efemeri.
Pe deasupra luptelor interne, asupra vaii Nilului s-a abatut cucerirea
hicsosilor care au intemeiat doua dinastii, cea de-a 15-a si cea de-a
16-a. Dinastiile hicsosilor au dainuit separat in sudul si nordul
Egiptului intre 1674-1567 i.H.
In paralel, intre 1650-1567 i.H., monarhii din Teba au adoptat
titulatura faraonica si au organizat eliberarea regatului.
Transformarea Tebei intr-una dintre cele mai vestite metropole ale
antichitatii s-a produs in timpul dinastiilor a 18-a si a 19-a, din
epoca Regatului Nou. Atunci Teba a luat locul Memfisului nu numai ca
resedinta a puterii faraonice dar si ca centru religios.
Ca centru de cult al divinitatii supreme a statului, zeul Amon, impus de
tebani, Teba a fost impodobita cu impresionantele monumente de la
Karnak, Luxor, din Valea Regilor si Valea Reginelor.
Incercand sa sfarame atotputernicia preotimii lui Amon, faraonul
Amenofis al IV-lea a dat Egiptului un nou zeu unic, zeu al soarelui,
numit Aton. Faraonul si-a schimbat numele in Akhenaton ("Folositor al
lui Aton") si a parasit Teba, construind o noua capitala la peste 200 de
kilometri mai la nord, pe malul rasaritean al Nilului. O vreme puterea a
stralucit in noua capitala, Ahetaton, intunecand maretia Tebei.
Reactia antisacerdotala si antitebana a singuraticului si hotaratului
faraon a constituit un intermezzo fara urmari majore pe firul istoriei
din valea Nilului. O zguduire in plus pentru colosul unei civilizatii de
care si timpul se speria. Dupa mai putin de doi ani, cel de-al doilea
succesor, Tutankhaton, a cedat presiunii puternicilor sacerdoti ai lui
Amon si a mutat din nou capitala la Teba. Acolo a trecut la vechiul cult
si a luat numele semnificativ de Tutankhamon. Era aproape un copil cand
i-a urmat pe preoti iar domnia lui s-a dovedit complect nesemnificativa
pentru regat. Numele sau a patruns in constiinta omenirii deoarece
cavoul sau din Valea Regilor a fost singurul care a scapat de jefuire,
inainte de accesul arheologilor. Desi a fost un faraon lipsit de ranume,
pierdut in uitarea posteritatii, mormantul sau a uimit omenirea prin
bogatia sa intrinseca si artistica. Probabil ca bogatia incaperilor
funerare ale marilor faraoni s-ar fi dovedit inimaginabila. Acelea insa
nu s-au bucurat de sansa de a strabate timpurile pana in zilele noastre.
In cursul celei de-a treia epoci intermediare de mari framantari si
rasturnari de situatie, Teba si Tebaida si-au redobandit o
cvasiindependenta, sub dinastia a 21-a.
Cucerirea asiriana a deschis drumul ireversibilului declin pentru Egipt,
pentru civilizatia sa unica si pentru marturiile acesteia, printre care
capitala Teba. Sub stapanirea persana, elenistica si romana, Tebaida a
rezistat ca o provincie distincta in cadrul Egiptului. La data vizitei
lui Strabon, in ultimii ani ai erei anterioare, Teba, "Orasul celor 100
de porti" cantat de Homer, nu mai era decat un modest sat.
Ruinele templelor de la Teba, uimesc lumea prin dimensiunile lor
gigantice. Coloanele uriase, giganticele statui, puzderia de
basoreliefuri si hieroglife, incaperile de cult sau depozitare,
imprejmuirile, pilonii de la intrari, palatele si aleile de sfincsi se
afla in ruina, macinate de intemperii si atinse de mana omului. Se
prezinta totusi frumoase si pline de maretie.
Coloanele sculptate pot fi cuprinse doar de sapte oameni cu bratele
intinse. Numarul lor
mare face ca intreg ansamblul unui templu sa para rodul eforturilor unor
uriasi cu puteri supranaturale.
Teba dainuia intr-o portiune pitoreasca a Vaii Nilului, adapostita de
lanturile muntoase ale Arabiei si Libiei in fata deserturilor de pe
ambele maluri.
Fluviul formeaza un hotar natural intre orasul celor vii de pe malul
rasaritean si orasul mortilor, de pe cel de apus.
In epoca de marire, orasul celor vii, de pe malul rasaritean adapostea o
multime de temple, palate, locuintele nobililor si preotilor, precum si
intinse cartiere de oameni simpli, nu prea mult deosebite de cartierele
sarace ale oraselor africane de astazi.
Orasul mortilor sau nocropola, se intindea pe malul apusean, pana sub
peretii sterpi si galbeni-rosiatici ai inaltimilor ce marginesc Sahara.
Se desfasura ca un labirint de morminte, cavouri si camere mortuare,
unde se depuneau trupurile imbalsamate ale rudelor faraonilor, ale
nobililor si preotilor. Necropola era dominata de templele funerare
dedicate unor faraoni sau regine, constructii magnifice ce aveau ca
fundal prapastiile stancoase cernite de voaluri de nisip saharean.
Teba, in totalitatea sa, a inceput sa creasca abia in secolul al XVI-lea
i.H., adica la inceputul Regatului Nou. A avut parte de o dezvoltare
vertiginoasa. Faraonii razboinici din dinastia a 18-a au ales asezarea
strabunilor lor drept capitala si loc de inchinaciune consacrat
parintelui si ocrotitorului lor divin, "regele zeilor", Amon-Ra. Din zeu
local al noimei Teba, Amon a fost ridicat la rangul de zeu suprem al
intregului Egipt. In cinstea acestui zeu s-au inaltat cele mai
grandioase temple, in sud la Luxor si in nord, la Karnak.
Templele nu s-au edificat in timpul domniei unui singur faraon. Fiecare
din marii regi ai Egiptului, din acele vremuri infloritoare, a
considerat de datoria lui sa impodobeasca locasurile inchinate lui
Amon-Ra. Din aceasta pricina templele s-au reconstruit necontenit.
Uneori sali intregi erau daramate, pentru ca in locul lor sa fie cladite
altele si mai grandioase.
La Luxor, apele lenese ale Nilului sunt strajuite de un impozant templu,
cladit in secolul al XV-lea i.H. Drumul catre magnificul monument
porneste de la un imens chei de granit. Se poate urma imaginar o
procesiune solemna spre templu.
Intr-un sir nesfarsit, merg in frunte demnitarii si nobilii, insotiti de
o suita stralucitoare in vesminte scumpe, de preoti si animale destinate
jertfei, impodobite cu flori. Pe drumul lung procesiunea trebuie sa
traverseze multe curti, galerii si alei, inainte de a ajunge la locasul
sacru. Acolo preotii isi onoreaza rolul si oficiaza slujba de proslavire
a lui Amon-Ra.
Pe ambele parti ale drumului, de la chei la templu, se insiruie
nenumarate statui in capete de berbeci. Sunt sfincsi care, ca o garda de
onoare, par a sta de straja procesiunii. Aleea sfincsilor parcurge un
teren mai ridicat, pentru ca inundatiile fluviului sa nu o acopere cu
ape.
Continuand drumul, procesiunea ajunge la doua turnuri monumentale cu
peretii inclinati, asa-numitii piloni. Cu forma lor de trunchi de
piramida aplatizat, formeaza o poarta originala la intrarea in templu.
Pilonii reprezinta o constructie mai recenta, adaugata in secolul al
XIII-lea i.H. In fata pilonilorstau niste obeliscuri uriase, inalte de
25 de metri si acoperite cu inscriptii hieroglifice. Obeliscurile au
fost taiate din granit de Assuan si fiecare cantareste 250 de tone.
Textele sapate pe obeliscuri nu pot fi intelese decat numai de initiati,
dar superbele incrustatii de pe piloni au facut inconjurul lumii
starnind admiratia. Aici a ramas intiparita pentru vesnicie memorabila
batalie dintre egipteni si hititi, de la Kades, pe raul Oronte din
Siria. Pe atunci in Egipt domnea Ramses al II-lea. Este o vasta
compozitie conturata in piatra pilonilor, in care se relateaza admirabil
intensitatea luptei, avantul biruitor al atacatorilor si impotrivirea
deznadajduita a celor ce se aparau. Deasupra multimii razboinicilor si a
carelor de lupta se proiecteaza figura mareata a faraonului, care in
comparatie cu simplii muritori, este de zece ori mai mare.
Pe piloni se afla un intreg poem dedicat bataliei de la Kades,
proslavind pe faraon si puterea zeului sau ocrotitor Amon-Ra. Alaturi
stau sase statui gigantice ale "invingatorului" hitistilor. In realitate
batalia s-a terminat indecis si Ramses al II-lea s-a retras spre tara,
lasanu-i pe hititi stapani pe campul de lupta.
In urma acestui razboi, mai tarziu, intre egipteni si hititi s-a
inchegat un tratat de pace ce a ramas posteritatii sapat in piatra in
ambele limbi si scrieri. Reprezinta primul tratat de pace din istoria
veche a omenirii care a parvenit zilelor noastre.
In templul de la Luxor, ingramadirea uriasa de obeliscuri, statui si
piloni, cu imagini in culori vii, scaldate in lumina puternica a
soarelui, avea drept scop sa inmarmureasca pe credincios sau vizitator,
sa-i starneasca o profunda admiratie si sa-l faca sa se simta neinsemnat
in raport cu atotputernicia faraonului.
Depasindu-se pilonii se intra in curtea templului, care are o suprafara
de 2500 de metri patrati. Ea avea menirea sa impresioneze si mai mult
imaginatia egipteanului, fiind impodobita cu o intreaga padure de
coloane impunatoare, nenumarate sculpturi pline de inscriptii si cu mii
de imagini ce acopereau zidurile.
Se mai strabate un sir de alei strajuite de coloane, adevarate galerii
de splendide tablouri, apoi o noua curte spatioasa, inconjurata de 64 de
coloane si la urma un sir lung de sali luxos impodobite. Calea
procesiunilor ajunge astfel la sanctuarul unde se afla statuia zeului
Amon-Ra.
In camerele laterale, vecine cu salile cele mari, sunt amplasate
nenumarate statui ale zeilor iar pe pereti se derulau scene religioase,
sapate delicat.
La Teba, templul principal nu era cel de la Luxorul de azi, ci templul
asezat mai la nord, la Karnak, templu al zeului suprem Amon.
De la Luxor o alee lunga de aproape 2300 de metri, strajuita de o parte
si de alta de sfincsi, unea cele doua mari sanctuare, urmand o linie
paralela cu Nilul.
Cele mai vechi edificii ale sanctuarului de la Karnak s-au ridicat in
epoca Regatului Mijlociu. Generatiile urmatoare de faraoni, mai ales cei
din dinastia a 18-a, au continuat peste secole sa largeasca incaperile
si sa le impodobeasca, sa cladeasca aripi noi si sa le reconstruiasca pe
cele vechi. Karnakul a devenit principalul locas sacru din Egipt. Prin
adaugarea de noi si noi constructii, el s-a transformat intr-un complex
grandios de temple.
La fel ca si la Luxor aici se contureaza siruri de piloni, curti si sali
pline de coloane, ce se succed una dupa alta, toate impodobite ca in
basme. Si aici se intalnesc alei - galerii strajuite de sfincsi de
piatra, pereti intregi acoperiti cu imagini, obeliscuri de dimensiuni
nemaintalnite si statui maiestuoase ale zeilor.
Lucrarile de finisare de la interior au necesitat o cantitate uriasa de
aur, argint, electron, lazurit, malachit, onix, precum si alte pietre
pretioase, lemn de cedru din Liban si fildes din Nubia.
Champollion, francezul de geniu care a descifrat scrierea egipteana,
dupa ce a vizitat Karnakul a scris fratelui sau: "Nu voi zugravi nimic
din cele vazute de mine, deoarece cuvintele nu ar reda nici a mia parte
din ce ar trebui sa spuna, iar daca as incerca sa schitez o imagine cat
de palida a acestor ruine, as trece drept nebun".
Doua obeliscuri strajuiesc in apropierea templului. Fiecare masoara 30
de metri inaltime si are o greutate de peste 1000 de tone. Gravat cu
hieroglife, obeliscul era, in Egiptul faraonic, un simplu solar care
prin forma si functiunea sa, de a capta razele astrilor, se inrudea cu
piramida. El avea varful ascutit piramidal.
Frumusetea obeliscului a impresionat intr-atat incat Egiptul a fost
aproape despuiat de minunatele lui "ace" de granit. Primele le-a
transportat la Ninive regele asirian Assurbanipal, in secolul al VII-lea
i.H. Din timpul ocupatiei romane douasprezece alte obeliscuri egiptene
au trecut marea si au impodobit orasul etern unde se afla si astazi.
Altele trei au ajuns la Constantinopol si de acolo au mers mai departe
spre Europa nordica prin Venetia. Unul strajuieste in "Place de la
Concorde" de la Paris si altele la Londra, Florenta, Arles etc.
La Karnak, sala cea mai mare, cu coloane uriase, ocupa cinci mii cinci
sute de metri patrati. Are 134 de coloane. Langa ele palmierii cei mai
inalti par niste biete tulpini de trestie. Cele 12 coloane centrale ale
salii Hipostil, care formeaza o galerie, au 21 de metri inaltime si 15
metri circumferinta. Pe partea superioara a unei astfel de coloane ar
putea incape aproape o suta de oameni.
Coloanele laterale ale salii nu sunt mult mai mici in inaltime si
grosime decat cele centrale. Toate coloanele au fost bogat ornamentate
cu aur.
Totul este grandios in aceasta sala. Pragul de sus al intrarii
cantareste 150 de tone. Uriasele basoreliefuri, care impodobesc peretii,
alcatuiesc o adevarata epopee, consacrata expeditiilor razboinice ale
faraonului Seti I-ul, din secolul al XIV-lea i.Hr.
In intregul sanctuar de la Karnak numarul statuilor este neinchipuit de
mare. Numai in locul unde preotii depuneau statuile vechi, de care nu
mai aveau nevoie, arheologii au gasit aproape 500 de statui de piatra si
peste 1700 de statui si statuete din bronz. In sala nu prea mare a
zeitei Mut, sotia zeului Amon, s-au descoperit 600 de statui ale acestei
divinitati.
In dreptul Tebei, latimea Nilului atinge un kilometru. Trebuie vaslit cu
effort timp de o ora pentru a invinge forta apelor, cu o ambarcatiune.
Peste fluviu se trece din orasul celor vii, de pe malul rasaritean, in
orasul mortilor, la apus. Acolo se inaltau mormintele mortilor de vaza,
ridicate inca de pe vremea cand aceia erau in viata. Templele speciale
unde se aduceau jertfe pentru odihna sufletului, erau amplasate mai in
vale mai aproape de fluviu. Prin proportiile lor si prin luxul cu care
erau impodobite, aceste temple rivalizau cu cele de pe malul rasaritean.
De la chei asezat vis-à-vis de templul de la Karnak, o alee lunga de
trei kilometri, strajuita de statuile sfincsilor, ducea spre templele
magnifice ridicate la limita ce despartea valea de peretii inalti,
dincolo de care se intindea Sahara. Unul dintre temple s-a edificat in
secolul al XXI-lea i.Hr. de catre faraonul Mentuhotep al III-lea la
pragul trecerii dintre mileniile al II-lea si al III-lea i.Hr., in
timpul Regatului Mijlociu. Constructia a fost remarcabila prin faptul ca
reprezinta o uimitoare imbinare de templu, cavou si piramida.
Renumitul templu alb al faraoanei Hatsepsul se inalta minunat si
dominant in imediata
apropiere. Dinspre malurile Nilului urca spre templu o alee marginita de
sfincsi avand trup de leu si cap de om, care o reprezentau pe regina.
Sfincsii erau vopsiti in culori vii. Pe piedestale albe se odihneau lei
galbeni cu barbi albastre si valuri multicolore pe cap.
Aleea ducea catre o curte mare, de unde pornea o scara larga,
monumentala si somptuoasa ce se oprea la nivelul unei terase, toata
numai coloane. De o parte si de alta a scarii strajuiau vase de lut, cu
plante aduse de dincolo de mari, iar in fata scarii, in curte, fusesera
sapate mai multe lacuri artificiale care sfidau arsita si desertul de
dincolo de peretii stancosi. In unele lacuri cresteau lotusi, fosneau
tufisuri de papirus si inotau pestisori colorati.
De la prima terasa scara ducea la cea de-a doua terasa, impodobita cu o
padure deasa de stalpi prismatici, printre care se inaltau uriase statui
ale reginei Nilului, singura femeie care, in acele timpuri, a sfidat
traditiile si lumea barbatilor, preluand, prin proprie vointa, puterea
faraonica si atributiile religioase in mainile ei delicate.
Ridicandu-se, astfel, in trepte, printre stanci, templul reginei
Hatsepsut se zarea de departe din valea Nilului, proiectandu-se alb, pe
fondul muntilor mohorati. Acest sanctuar a primit de la egipteni
denumirea de "Sfanta sfintelor a lui Amon".
Malul apusean nu era numai un cimitir trist si cufundat in tacere.
Orasul mortilor avea o populatie destul de numeroasa. Construirea si
intretinerea mormintelor si a templelor atrasese o multime de
mestesugari din cele mai diverse domenii, impreuna cu un numar mult mai
mare de ajutoare sau de salahori. Cartierele meseriasilor si ale
saracimii erau izolate printr-un zid masiv, pentru a nu circula fara
treaba prin necropola.
Tot pe malul apusean se inaltau si palate ale faraonilor. Unul dintre
acestea, era resedinta din afara orasului, a lui Amenhotep al III-lea,
faraonul care a construit Luxorul atunci cand la Karnak se atinsese
apogeul.
Spre nord de palat se inalta templul in care se oficiau slujbele pentru
odihna sa vesnica. Intru slava sa, Amenhotep al III-lea a construit in
fata templului o alee de sfincsi si doua statui, inalte cat un bloc
modern cu cinci etaje. Acele statui au intrat in istorie sub denumirea
de "colosii lui Memnon".
Timp de secole s-a scris si s-a vorbit despre ei datorita unui fapt
ciudat si interesant.
La un moment dat s-a constatat ca una din giganticele statui a inceput
sa cante. Cantecul era de destul de scurt, doar cateva sunete, dar
totusi era cantec.
Vestea a zburat peste intreaga tara. Faima statuii cantatoare a trecut
frontierele in statele vecine, uluind lumea si intarind o spaima
superstitioasa. Un numar impresionant de calatori au inceput sa se
indrepte spre Teba pentru a vedea minunea. Curiozitatea le era pe deplin
satisfacuta. Odata cu rasaritul soarelui unul din colosi scotea sunete
prelungi si melodioase. Minunea a durat un secol si jumatate.
Explicatia este legata de cutremurul din anul 27 d.Hr. de la Teba.
Atunci partea de sus a unui colos s-a prabusit, spargandu-se in bucati.
Dupa aceea statuia a inceput "sa cante". Cantecul nu era altceva decat
vibratia aerului care trecea prin crapaturile inguste ivite in urma
seismului. Dimineata cand rasarea soarele si temperatura aerului se
schimba brusc se formau curenti de aer.
Egiptenii si grecii locuitori ai vaii Nilului, in numar mare la acea
vreme, considerau "cantecul" drept o dovada de netagaduit ca statuia
saluta ivirea zorilor.
Cu timpul, "minunea" a fost legata de numele legendarului Memnon, eroul
unei epopei grecesti, fiul zeitei Eos si nu de numele adevaratului
constructor, faraonul Amenhotep al III-lea. Grecii erau niste maiestri
inegalabili in teserea si adaptarea de legende.
Conform legendei, Memnon, unul din eroii razboiului troian, a pierit de
timpuriu, rapus de Achile. In imaginatia grecilor, statuia de la Teba,
pe jumatate distrusa, aparea drept intruchiparea celui ucis, care in
fiecare dimineata isi plangea durerea, scotand acele sunete triste.
Colosul cantator are picioarele scrijelite de nenumarate inscriptii in
limba latina si greaca. Reprezinta extazul celor ce au putut trei
minunea si dorinta lor marunta de a ramane lipiti de nemurirea
monumentului.
Printre inscriptii se regasesc versuri scrise in cinstea imparatului
roman Hadrianus si a sotiei sale Sabina, care au vizitat statuia in luna
noiembrie a anului 130 d.Hr. Spirit nelinistit si sensibil, de o
neobosita curiozitate, Hadrianus a strabatut in lungi calatorii toate
provinciile imperiului, in care a petrecut mai mult timp decat in Roma.
Impresionat de civilizatia Egiptului si de colosul de la Teba, imparatul
roman Septimius Sever a restaurat statuia distrusa. Superstitiosii
sperau ca ulterior statuia sa capete darul vorbirii si chiar pe cel al
profetiei. Toti au ramas crunt dezamagiti.
Colosul restaurat nu numai ca nu a inceput sa vorbeasca, dar a incetat
sa mai ingane si melodia scurta de salutare a zorilor. El a amutit pe
vecie. Prin reparatii, fisurile "cantatoare" se astupasera astfel ca a
luat sfarsit si "minunea".
Egiptenii credeau in viata de dincolo de moarte, pe care o considerau
drept o continuare a celei pamantene. Mortul avea nevoie, dupa credinta
lor, de trup si in viata cealalta. Iar o continuare a acelei vieti nu
era posibila decat prin ferirea cadavrului de descompunere cu ajutorul
imbalsamarii. In morminte bine ascunse mumia trebuia sa-si pastreze
integritatea pentru vesnicie, asa ca nici un rauvoitor nu trebuia sa
ajunga la ea. Numai intr-o mumie intreaga, spiritul sau pazitor, care
parasise trupul in momentul mortii, ar fi putut sa revina in orice clipa
la locul lui.
Inca de la inceputuri faraonii si-au cladit morminte uriase, care au
evoluat pana la colosalele piramide. Pentru a fi aparate de hoti,
intrarile mormintelor erau acoperite cu blocuri imense de stanca, se
construiau intrari false, iar cele adevarate se mascau ingenios. Drumul
ce ducea la sarcofag era presarat cu puturi-capcana, pentru ca
raufacatorii sa se prabuseasca in ele. Paznicii si preotii erau platiti
cu cea mai mare darnicie.
Cu toate acestea, profanatorii au izbutit totdeauna sa patrunda in
mormintele marcate, la suprafata, de mari monumente. Desigur ca
furturile s-au facut de convenienta cu preotii paznici care locuiau in
anexele monumentelor funerare si care trebuiau sa apere ultimul loc de
odihna al regelui. In alte cazuri, raufacatorii aveau legaturi
anterioare cu constructorii, care divulgau planurile subterane ale
incaperilor mortuare sau chiar sapau intrari secrete secundare.
Faraonul Tutmes I-ul, din stralucita dinastie a 18-a, s-a hotarat sa-si
pregateasca mormantul intr-o vale muntoasa mai izolata, din apropiera
Tebei. Este vorba de necropola ce mai tarziu a intrunit denumirea de
"Valea Regilor", avand in apropiere "Valea Reginelor". Renumita
necropola era despartita de Valea Nilului printr-un perete stancos.
De atunci, in locul somptuoaselor morminte, a caror asezare era
cunoscuta tuturor, au inceput sa se oficieze ceremonii tainice de
inmormantare in cavouri ascunse in defileuri salbatice, printre stanci,
departe de templele de rugaciune plasate in "Orasul mortilor" de langa
Nil. Se banuieste chiar ca lucratorii ce incheiau o astfel de lucrare
erau sacrificati.
Veacuri de-a randul, peste treizeci de faraoni au fost inmormantati in
"Valea Regilor". Acolo, in galeriile adanci de stanca i-au insotit
comori de aur, argint, nestemate si opere de arta. Faptul n-a putut
ramane secret si astfel, mormintele acestor faraoni au cunoscut iarasi
tradarea.
In cele din urma un faraon din dinastia a 21-a a dat ordin ca toti
predecesorii lui sa fie inmormantati din nou intr-un mormant comun, cu
dorinta ca cel putin mumiile sa fie salvate. Lucrul acesta s-a repetat
de mai multe ori pentru unele mumii. In acest fel, treisprezece mumii au
ajuns in mormantul lui Amenophis al II-lea, iar mumiile a aproape
patruzeci de regi, regine, printi si printese au fost depuse in
mormantul neterminat al unei regine.
Vreme de trei milenii acele mumii sau odihnit in noile morminte
nedescoperite de nimeni. In 1871, arabii le-au gasit dar s-au tradat
autoritatilor. Ei furau din necropola mici obiecte de aur de mare
valoare artistica pentru a le vinde strainilor si comerciantilor de
antichitati. Functionari ai serviciului egiptean de antichitati au
reusit sa gaseasca pretioasele mumii. Ele au fost transportate la Muzeul
din Cairo.
Un fapt neobisnuit si impresionant s-a intamplat in timp ce vasul
incarcat cu mumiile faraonilor cobora pe Nil de la Teba spre Cairo.
Vestea despre incarcatura vasului s-a raspandit ca fulgerul printre
locuitorii de pe malul fluviului.
Populatia s-a adunat pe maluri pentru a saluta plina de respect pe
faraonii calatori. Barbatii trageau salve de arme, iar femeile se
jeluiau. Regii stravechiului Egipt se ridicasera din mormantul lor si
dupa mii de ani, poporul lor ii saluta cu respectul cuvenit.
Soarta a vrut totusi ca lumea stiintei sa se bucure de o rasplata.
Mormantul unuia dintre faraoni a ramas intact si a ajuns aproape intact
in mainile egiptologilor. "Norocosul" faraon a fost "Tutankhamon". Mort
la numai 18 ani, scurta lui domnie nu s-a dovedit prin nimic
remarcabila. De buna seama ca numele sau s-ar fi pierdut complect in
uitare daca nu s-ar fi descoperit, in mod neasteptat, mormantul care,
prin splendorile lui, a zguduit intraga lume a savantilor.
Mormantul lui Tutankhamon l-a descoperit savantul englez Howard Carter
in 1922, subventionat de lordul Carnavon. Pentru dezgroparea
mormantului, pentru scoaterea tuturor lucrurilor scumpe, pentru
masuratori, desene, fotografii, pentru masuri de protectie impotriva
distrugerii obiectelor mai deteriorate si pentru ca totul sa fie
transportat la Cairo, a fost nevoie de sapte ani de munca incordata.
Cand arheologii au deschis poarta grea, inchisa cu un sistem de zavoare
intrebuintat la ferecarea mormintelor regale, inaintea ochilor li s-a
aratat o priveliste uimitoare. In fata lor s-a deschis o incapere, ca un
adevarat muzeu, ticsita de obiecte, dintre care unele cunoscute, iar
altele cu totul nemaintalnite. Numarul lor parea sa fie nesfarsit de
mare.
In primul plan se gaseau trei paturi mari aurite, cu partile laterale
sculptate in chip de monstri cu trupurile turtite intr-un fel anumit,
dar cu capete uimitor de firesti. Acele fiare, care oricand puteau sa
para inspaimantatoare la vedere, se aratau cumplite descoperitorilor
care le-au smuls din intuneric prin fascicolul de lumina al lanternelor.
Parca puteri vrajitoresti dadeau stralucire poleielilor de aur, in timp
ce capetele lor aruncau umbre fantastice pe perete. Doua chipuri negre
ale faraonului, strajuiau amandoua in marime naturala, cu vesminte si
sandale de aur, cu buzdugan si cu sceptru si cu sarpele sfant incolacit
pe frunte. Asezarea lor dezordonata a intarit convingerea ca in acea
incapere intrasera niste raufacatori dar nu putusera sa-si termine
treaba din motive necunoscute. Cele doua chipuri ale faraonului ar fi
trebuit sa strajuiasca urmatoarea usa spre cavou.
Pe langa obiectele amintite, pretutindeni stateau ingramadite multe
altele, in numar foarte mare: ladite cu desene minunate si incrustatii
de fildes, vase de alabastru cu frumoase motive stravezii, cutii negre
nemaivazute, dintre care una continea un sarpe de aur, buchete de flori
cu frunze, paturi si jilturi sculptate, un tron ferecat cu totul numai
in aur, nenumarate cutii albe, aidoma unor oua, sceptre de diverse forme
si cu tot felul de desene si altele.
Chiar in prag se afla un vas de alabastru straveziu, inchipuind un lotus
inflorit, iar in apropiere erau ingramadite o multime de care de triumf
si care de lupta, ce sclipeau de aur si incrustatii. Printre ele se
inalta o alta statuie a faraonului.
Dincolo de prima incapere, care constituia un vestibul, se afla
mormantul propriu-zis, compus din patru incaperi, un coridor lung si
scari.
Mumia lui Tutankhamon se odihnea intr-un sarcofag de aur cu forma
trupului omenesc.
Dar abia in cel de-al patrulea an al cercetarilor arheologii au ajuns la
el.
In primul rand, ca sa poata intra in mormant, au fost nevoiti sa scoata
cele 700 de obiecte pretioase care ticseau prima incapere. In al doilea
rand, sarcofagul de aur al faraonului se afla protejat in alte sapte
sarcofage uriase, din lemn, aur si piatra, introduse unul in altul.
Fiecare sarcofag reprezenta o opera de arta si desfacerea lor succesiva
a constituit o problema extrem de dificila.
Fata si umerii faraonului erau acoperite de o masca lucrata din aur si
incrustata cu pietre scumpe, merita sa-i imite trasaturile. Mumia era
impodobita cu pumnale de aur, bratari, inele, coloane si amulete. La
prima vedere pare curios faptul ca cele mai pretioase obiecte, un inel,
o amuleta, o bratara si lama unui pumnal, au fost confectionate din
fier. In acea epoca, in Egipt, fierul era mult mai pretios decat aurul
si numai un faraon isi putea permite luxul extravagant de a se impodobi
cu bijuterii din fier.
Alaturi de camera mortuara a lui Tutankhamon se aflau doua incaperi
ticsite cu tot felul de obiecte. Cei aflati in viata i-au pregatit tot
ce i-ar fi trebuit in viata de dincolo: vase, mobile scumpe, bijuterii,
care de lupta, arme, slujitori sub forma de statuete, corabii
miniaturizate, mancare si altele. In cutiile albe in forma de ou s-au
gasit diverse alimente, conservate destul de bine, o gasca fripta, sunca
afumata si alte lucruri gustoase. Parfumurile gasite in mormant nu-si
pierdusera mirosul puternic dupa trei milenii de asteptare.
Albastrelele asezate pe sarcofagul lui Tutankhamon au transmis omenirii
cel mai delicat semn de iubire si adio. Probabil fusesera asezate acolo
intr-o ultima clipa, departe de lumina protocolului, de o tanara sotie.
Albastrelele le-a pastrat timpul cu aceeasi delicatete si piosenie,
conservandu-le culoarea, petalele si frunzulitele firave. Florile
milenare au ajutat pe arheologi sa determine anotimpul in care s-a stins
tanarul faraon.
La Teba, pe malul de apus al Nilului, in orasul mortilor, dainuie unul
dintre cele mai interesante colturi ale Egiptului antic. Impreuna cu
templele inegalabile de pe malul rasaritean contureaza unul dintre
punctele cele mai cutezatoare ale existentei umane antice, Teba,
Memfisul si tara lor, de la radacina istoriei, rusineaza aroganta unor
civilizatii moderne ostentative, rasarite dincolo de orizontul unde
apunea zeul Ra.
3. Cultura si traditia chineza in antichitate
"Incearca sa patrunzi in simplitate. Identifica-te cu lipsa de
diferenta. Urmeaza natura lucrurilor si renunta la orice impuls person