Referat Batalia De La Vaslui

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Batalia De La Vaslui si de asemenea puteti face Download Referat Batalia de la Vaslui

Citeste fragmente din Referat Batalia De La Vaslui

Batalia de la Vaslui Concentrarea intregii forte armate a Moldovei, in afara de garnizoanele cetatilor, s-a facut in apropierea orasului Vaslui. Dupa o cercetare atenta Stefan a socotit ca aici este locul cel mai bun pentru a opri inaintarea oastei otomane pe pamantul tarii sale. Vasluiul, asezat pe un deal, era inconjurat de codri seculari si de vai pe care se scurgeau ape incite, ce din loc in loc se transformau in mlastini. Oastea Moldovei era formata din oameni voinici, obisnuiti cu muncile si lipsurile, bine disciplinati, inarmati si instuiti. Toti isi iubeau tara si domnul din toata fiinta lor. Mehmed al II-lea, furios pentru ca Stefan ii respinse ultimatumul, fara a tine seama ca se apropia anotimpul friguros, a poruncit oastei, care lupta in Albania, sa plece impotriva Moldovei. Cronicarul Kemal Pasa Zade a observat ca timpul nu era potrivit pentru o asemenea campanie, fiindca nu numai ca se apropia iarna, dar si pentru ca “ierburile se uscasera, legumele se vestejisera, iar frunzele arborilor cazusera”, prin urmare aprovizionarea avea de intampinat greutati foarte mari, unele din ele, ca furajarea animalelor, chiar de nerezolvat. Sultanul a cerut si domnului Tarii Romanesti sa se alature oastei trimisa impotriva Moldovei. Potrivit informatiilor avute de Jan Dlugosz, Suleyman Pasa a primit ordinul ca dupa ce l-ar fi infrant si capturat pe domnul Moldovei sa inainteze in Polonia, sa ierneze in Camenita, iar in primavara sa treaca in Ungaria, unde urma sa se uneasca cu “urdia” turca, care ar fi fost condamnata de sultan. Oastea lui Suleyman Pasa numara 30 000 cavaleristi, iar restul pana la 120 000 erau infanteristi. Regruparea oastei otomane in vederea trecerii Dunarii s-a facut in luna septembrie, la Sofia. De aici s-a indreptat spre Dunare, pe care a trecut-o pe gheta pe la Nicopole sau Vidin, dar si prin alte puncte. Dupa un popas de doua saptamani facut pe pamantul Tarii Romanesti, oastea turca a inceput marsul spre Moldova. S-a afimat ca Stefan s-a gandit sa-i impiedice trecerea peste Dunare sau s-o atace in muntenia, dar avand o oaste mult inferioara ca numar a renuntat la un asemenea pla. Potrivit obiceiului oamenilor pamantului, romanii au distrus totul in calea oastei invadatoare, in special asezarile, rezervele alimentare si furajele, iar animalele au fost duse in tara de Sus, sau la munte. şnuit, Hadîm Suleiman Paşa a pătuns în Moldova de- abia în luna decembrie . Despre Laiotă Basarab s-a afirmat că, deoarece cunoştea forţa armată a lui Ştefan şi vitejia ostaşilor săi, a refuzat să meargă în Moldova, de aceea s-a închis într-o cetate, din care nu a ieşit decît după retragerea turcilor înfrînţi. Urmînd drumul de pe valea Siretului, oastea otomană se îndrepta spre Suceava.Kemal Paşa Zade informează că vremea “ a dat cel dintîi semnal al înfrîngerii”, fiindcă din cauza ploilor ostaşii turci, pe care el îi compară cu şoimii, acum semănau “ cu nişte găini plouate”. Un alt cronicar turc , Kodja Hussein, a afirmat că la intrarea în Moldova starea oastei turceşti “era nenorocită”, şi recuoscînd calităţile de general ale lui Ştefan a scris că era “meşter în lupte, avuse multe războaie”, şi devenise “vestit printer regii ghiauri prin şiretenia sa”. Un participant la lupta de la Vaslui a relatat că Ştefan cel Mare a luat măsuri ca din aproprierea drumului pe care se deplasa oastea otomană să fie evacuaţi oamenii, caii şi celelalte animale şi bunuri, iar ce era netransportabil să fie distrus “prin foc”, chiar şi locuinţele. Din cauza deplasării întregii populaţii şi a incendierii locuinţelor, hranei, furajelor etc., ostaşii turci şi caii lor sufereau cumplit de foame şi frig. Deşi era iarnă, toţi bărbaţii valizi ai Moldovei se aflau sub arme, iar bătrînii, femeile şi copii fuseseră trimişi la adăpost, în Ţara de Sus. Grînele care n-au putut fi transportate au fost ascunse în gropi pregătite în mod special, iar fîntînile şi apele stătoare otrăvite.Greutăţile de aprovizionare şi vremea de iarnă au încetenit marşul oastei duşmane, mai mult decît prvăzuse sultanul. Contingentul oastei Ţării Româneşti alăturat celei otomane ar fi numărat 17 000 de oameni. O încălzire a vremii, urmată de un dezgheţ, a muiat drumul şi deşi era luna decembrie, oastea comandată de Suleyman Paşa mărşluia greu din cauza convoaielor de aprovizionare care se deplasau mult mai încet decît trupa nevoită să facă dese şi lungi popasuri sub cerul liber. Detaşamentele turceşti desprinse de grosul coloanei erau atacate şi lichidate. Calea pe care înainta oastea otomană era plină de capcane şi de oameni ascunşi, care o aşteptau cu armele pregătite. Din cauza deplasărilor incete ale coloanelor de aprovizionare, comandamentul oastei turceşti era nevoit să trimită mereu alte detaşamente în căutare de provizii, care obişnuit nu se mai întorceau , fiind capturate sau măcelărite de romăni. Din Vaslui, unde Ştefan cel Mare organizase o puternică poziţie defensivă, între dealul Cetatea Chiţoc, botul de deal de la nord de gura Muntenii de Jos, gura pârâului valea Dumbravei, dealul Micelina, Dealul Bîrladului , şi Dealul Brodoc. În scrisoarea din 28 noiembrie 1474 adresată papei Sixt al IV- lea , Ştefan cel Mare a mai adăugat următoarele:” … sîntem gata, cu tot sufletul şi cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu să luptăm pentru creştinătate , cu toate puterile noastre… Rugăm pe Sfinţia voastră ca împreună cu ceilalţi regi şi principi … să orânduiască în aşa fel ca să nu luptăm singuri”. Principalele izvoarereferitoare la lupta de la Vaslui informaeză că oastea otomană numără circa 100 000 de oameni la care s-au adăugat 17 000 munteni, iar cea moldovenească între 32 000- 60 000 oameni, mai sigură pare cifra 40 000 dată de Dlugosz. Ştefan cel Mare a indicat, în scrisoarea adresată şefilor statelor europene, că oastea turcă intrată în Moldova se ridica la 120000 de oameni. Suleyman Paşa a ajuns la Bârlad fără prea mari dificultăţi. Până aici a avut călăuze bune, alese dintre turcii care atacaseră Moldova împreună cu Radu cel Frumos, dar deacuma intra într-o regiune necunoscută, deci primejdioasă pentru armata invadatoare, obosită şi hărţuită de ostaşii români. Poate ca, dupa cum era si normal, Stefan cel Mare a incercat sa-i opreasca pe turci la hotarul cu Tara Romaneasca, dar din cauza numarului mare al oastei invadatoare a trebuit sa se retraga pe locul unde se hotarase intial ca sa-i opreasca inaintarea. Drumul de la Vaslui spre Barlad trecea printre doua dealuri, drum, care, din loc in loc, fusese blocat cu arbori taiati si supravegheat de ostasi inarmati cu arme de foc. Fiecare piesa de artilerie fusese pregatita sa traga cate sapte lovituri. Unele izvoare pretind ca numarul ostasilor Transilvaneni trimisi in ajutorul lui Stefan cel Mare s-ar fi ridicat la 26 000. Cronicarul turc Kemal Pasa Zade sustine ca Stefan concentrase destul de multa oaste, ca fiecarui ostas i-a dat arme si astfel si-a preschimbat oastea intr-un munte de otel. Lipsa de alimente si furaje a obligat oastea turca sa se deplaseze tot mai greu, sa astepte la popasuri transporturile de alimente, care veneau de la sudul Dunarii si din Tara Romaneasca. Ostasii turci, obositi, flamanzi si mereu atacati de romani, framantau pamantul dezghetat si imbibat de apa zapezilor topite. De la Barlad, pe care l-au gasit pustiu, Suleyman Pasa si-a dirijat oastea spre Vaslui. Pe atunci acest drum care era intrerupt din loc in loc de lunci baltite de apa provenita din topirea zapezilor, se strecura serpuind printre dealurile acoperite de paduri seculare. Drumul pe care marsaluia oastea turca mai trecea prin apropierea conluientei raurilor Vaslui, Barlad si Racova, unde, prin revasarea lor inundasera terenul dintre dealuri, care devenise foarte nepotrivit pentru desfasurarea unei armate numeroasa ca acea comandata de Suleyman Pasa, obligand-o sa inainteze icet si in coloana stransa. Cu putin inainte de 7 ianuarie 1475 avangarda oastei turcesti se apropiase de locul, pregatit de Moldoveni ca sa-i opreasca inaintarea si chiar s-o oblige sa faca cale intoarsa. Terenul spre care se indrepta oastea otomana era greu de trecut si totodata primejdios. Numai increderea lui Suleyman Pasa in forta amatei sale l-a facut san u cerceteze terenul de inaintare sis a nu ia alte precautii. De oparte si de alta a drumului pe care se deplasa oastea turca usesera plasate puternice detasamente romanesti, bine inarmate, care asteptau sa plateasca cum se cuvine invadatorilor pentru distrugerea unei parti din tara, pentru oboseala lunilor de zile umede si friguroase traite in tabara, a marsurilor indelungate si obositoare. Din desisurile luncii prin care se strecura drumul spre Vaslui, oastea turca era pandita de gurile amelor de foc si de neintrecutii arcasi Moldoveni. Noaptea de 9/10 ianuarie, de la caderea serii si pana la revarsatul zorilor, a fost pentru ostasii Moldoveni, de veghe naintrerupta si nerabdatoare. Ei steptau in padure, dezghetandusi mainile la focuri potolite de vreascuri. In asteptarea infruntarii si-au uscat obiectele si hainele umede si-au schimbat camasile ca in asteptarea unui mare eveniment din viata lor, avand langa ei rezemate de arbori, armele cu care aveau sa faca fata paganilor, care le cotropisera tara. Langa Vaslui, in apropierea confluientei raurilor Racovat si Barlad, la intrarea drumului in padure, au fost plasati cei cinci mii de secui, instruiti sa faca fata avangarzii oastei turcesti. Acestia fusesera avertizati ca dusmanul se afla la ultimul popas, inainte de locul unde se aflau ei. O negura deasa se lasase pe vaile si padurile din jurul Vasluiului, favorizand, ca si terenul, planul lui Stefan cel Mare, care, prin cercetasii sai , stia cu precizie distanta la care se aflau dusmanii ce inaintau cu greu pe drumul imbibat cu apa. Un izvor extern a consemnat ca ceata era atat de densa incat nici Stefan si ostasii sai n-au vazut puterea cea mare a turcilor, caci daca o vedeau ar fi fugit cu totii. Cea mai mare parte a cavaleristilor turci, daca nu toti descalecati, isi duceau caii de funie, fiindca alunecau. Kemal Pasa Zade fusese informat ca de ambele parti ale drumului de inaintare a oastei turcesti se aflau paduri, din care cauza oastea Moldovei nu putea fi atacata nici din fata, nici din spate, nici de pe flancuri, adica din nici o parte. Cei 5 000 de secui s-au opus hotarat inaintarii avangarzii otomane, care numara 7 000 de oamni. Neputand opri avangarda dusmana sustinutasi de alte detasamente trimise grabnic de Suleyman Pasa, secuii au inceput sa se retraga spre locul unde Stefan cel Mare hotarase sa opreasca inaintarea turcilor. Pentru ca din cauza cetii nu-si puteau vedea dusmanii , ostasii romani si-au indreptat tirul armelor spre zgomotul facut de marsul turcilor. De la prima ciocnire oastea invadatoare n-a putut face fata tirului armelor de foc si al valurilor de sageti ale ostasilor Moldoveni. Siruri intregi de ostasi turci , strapunsi de sageti sau zdrobiti de proiectilele tunurilor, se prabuseau in mocirla drumului marind dezordinea din randurile lor. Turcii, atatati, potrivit obiceiului lor, au slobozit strigatul de razboi, care semana cu un urlet de fiara flamanda, amplificat si trimis de ecou peste vai si dealuri. Acest “strigat” repetat de zeci de mii de glasuri , a facut sa se cutremure sufletul multor Moldoveni, care numai din basme auzisera de osti atat de numeroase, dar cu totii erau hotarati sa nu-i lase pe dusmani sa treaca mai departe. Când turcii au slobozit strigătul de război, de care s-au cutremurat văile şi au începutsă fremăte codrii, s-ar păreacă chiar Ştefan şi-a pierdut stăpînirea de sine. Atunci unul din sfetnicii mai în vărstă aflaţi lăngă el i-ar fi spus :” Doamne! Nu te tulburacăci astăzi îţi vom sta vitejeşte alături şi Dumnezeu ne va ajuta!”. 5 6 ° ± È terie, cavalerie şi artilerie se înghesuiau unele şi altele, se amestecau încercănd zadarnic să desfăşoareca să- i învăluie pe romanii care-i înfruntaucu atîta curaj.Sultanul nu era de faţă casă poată impune ordinea şi să hotărască un plan de luptă, iar Sulezman Paşa s-ar părea că-şi piredusecapul şi în loc să încerce restabilirea ordinei în rîndurile oamenilor săiatacaţi din toate părţile, a făcut eforturi disperate ca să se smlgă din învălmăşealăoastei sale. În acest timp, Ştefan cel Mare, calm, hotărît, dădeaordine clare, care i se aduceau imediatla îndeplinire. Despre felul cum Ştefan a condus atacul oastei sale avem o ştire externă, demnă de toată încrederea. Potrivit acesteia, domnul, cu oamenii cei mai credincioşi, adică statul major, „ a stat la o parte” ca să poat observa desfăşurarea luptei şi ca fiecare din detaşamentele armatei sale să- şi îndeplinească misiunea încredinaţată şi să nu se retragă, „” căci de ce ar fi început el mai întîi lupta. Dacă era înfrînt , atunci toată ţaraîi era pierută ... Astfel ostaşii săi au mers la lupă su ochii lui... Mai întîi au descărcat tunurile în turcii , care erau la strîmtoare şi nu puteau să fugă, apoi el însuşi a atacat cu ostaşii săi în aşa chip ..încăt i-a silit să se întoarcă şi să fugă. La început, ostaşii romani s-au apărat ,dar apoi la porunca şi sub ochii domnului au început să atace vuguros”” Mulţimea înglodată a turcilor , incapabilăsă se orienteze, neştiind încotro şi pe cine să atace, depunea eforturi să înainteze, neînţelegănd de ce avangarda se oprise. Din luncă, pe unul din flacuri, buciumaşii romani sunau atacul, ceea ce a făcut ca oastea duşmană , după auz , fiindcă din cauza ceţii nu-i vedea pe romani, să-şi schimbe brusc direcţia de atac. În furia ei a dobrît cu săbiile lunca în care se învîrtea, apropiindu-se cu greu de locul de unde sunau buciumaşii. Aici turcii au dat doar peste un mic număr de ostaşi romani, care s-au urcat în grabă pe munchea dealului. Încercînd o repliere pe vale , ostaşii turci au mărit înghesuiala şi confuzia în rîndurile celor care erau aici. Încercînd să străpungă linia ţinută de oastea Moldovei, care la bara drumului spre Vaslui şi de aici spre inma ţării, au întîlnit rezistenţa hotărîtă a ţăranilor moldoveni, care deşi se aflau în luna ianuarie , cumînecile suflecate băteu cu nădejde în oastea învălmăşită a lui Sulezman Paşa.Ca în mijlocul verii, cînd îşi îmblăteu snopii de grîu grăbiţi de apropierea unei furtuni neaşteptate, astfel şi cei din lunca Vasluiului , în dimineaţa zilei de 10 ianuarie 1475 loveu cu nădejde. Din trupuri le ieşeau aburi şi de pe feţe le curgeau şiroaie de sudoare, stropii ei umezeau şi mai mult pămîntul pe care-l apărau. Cum scra Nicolae Iorga „” Tăranii moldoveni ştiau ce-i aşteaptăpe dînşii şi pe toţi ai lor, din neam n neam , dacă sevorclinti dintre copaciiaceştia ai codrului, dacă o spărtură se va face în zidul lor de pepturi goale. Topoarele, securile, ciomegele şi ghioagele bătură turbat asupra haitei lupilor , coasele începură să taie holda cruntă a picioarelor cailor turceşti. Cu cît ţinea mai mult frămîntarea , cu atît amestecul se făcea mai straşnic în desişul zăpăcit al duşmanilor””. Rînduri după rînduri , turcii doborîţi sau grav răniţi muşcau cu gurile însăngerate pămîntul Moldovei, apărat cu atîta dărzenie şi vigoare. În felul aceste hoarda trimisă de Mehmed al II – lea în Moldova, oprită , rănită şi clătinată în elanul ei, a început să dea înapoi , după care s-a împrăştiat şi a început să fugă. După informaţiile cronicarului turc Kemal Paşa Zade, ostaşii romani, folosind arme de foc , nu le-au permis turcilor să se apropie pentru a angaja lupta crp la corp. Totuşi o unitate turcă a putut da un atac mai puternic asupra oastei moldovene ,dar cum s-a exprimat acelaşi cronicar „oaste aghiaurlr , răi din fire, care era ca un vînt puternicaducător denenorociri, i-a respins. Văzînd acest momental luptei , în care turcii atacînd vigurosau îneput să-şi revinădin şocul avut şi temîndu-se ca ostaşii săi mult mai puţini să fie respinşi, Ştefan cel Mare a intervenit personal în luptă cu rezervele. Atacînd hotărît a putut înainta pînă în mijlocul oastei turceşti, producînd derută şi panică în rîndurile ei. O parte din ofiţerii turci strînşi în jurul luiSuleyman Paşa a propus o retragere generală, după care să reia lupta de pe o altă poziţie Intrvenind atacul condu de Ştefan el Mare oastea turcă nu s–a mai putut regrupa , ci s-a împrăştiat , ceea ce i-a adus o înfrîngere dezastruoasă. Eforturile lui Suleyman Paşa de a reface frontul şi de a – şi întoarce oastea în atac , n-au avut succes. Nu sînt indicaţii că trupele Ţării Romaneşti au participat la lupta de la Vaslui.Fiind probabil în urma colanei oastei otomane au avut posibilitatea de a se retrage fără a fi angajate în luptă. 쥁@