Referat Napoleon-Bonaparte4

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Napoleon-Bonaparte4 si de asemenea puteti face Download Referat Napoleon-Bonaparte4

Citeste fragmente din Referat Napoleon-Bonaparte4

Napoleon Bonaparte Ce roman a mai fost şi viaţa mea! Aceste cuvinte grele de melancolie, erau rostite pe stâncile de bazalt ale insulei Sf. Elena, de fostul împărat francez Napoleon Bonaparte. Acţiunea captivantului roman începe în anul 1769, când în familia lui Carol şi Letiţia Bonaparte se naşte micul Napoleon. După cum singur mărturiseşte, a fost un copil curios şi încăpăţânat, nimic nu i se impunea. Era certăreţ, haimana, nu se temea de nimic, bătea pe unul, zgâria pe altul, fǎcându- se redutabil pentru toţi. Mau târziu, la şcoalǎ, el nu era iubit nici de profesori, nici de colegi fiind violent, mândru, indisciplinat. Odată cu trecerea timpului, micul corsican se impune datoritǎ calităţilor sale. Oricât de excepţionale erau calităţile lui Napoleon, ele nu explicǎ decât limitat uluitoarea ascensiune a modestului sublocotenent până la tronul imperial. Restul explicaţiei trebuie căutat în împrejurările care i-au îngăduit sǎ- şi valorifice aceste calităţi. Bonaparte era locotenent în garnizoana Valence când a izbucnit Revoluţia francezǎ, creând acele împrejurări menite sǎ-i deschidă drumul. Cu abilitatea, inteligenţa, energia şi îndrăzneala care i-au marcat toate acţiunile, el va şti sǎ folosească toate posibilităţile pe care i le oferea o răsturnare socialǎ fǎrǎ precedent. Drumul deschis de Revoluţie, el va străbate timp de douăzeci de ani în vârtejul victoriilor militare. Fǎrǎ aceastǎ revoluţie, Napoleon ar fi rămas pǎnǎ la sfârşitul carierei un simplu şi modest ofiţer de artilerie. El singur îşi limitase idealul, spunând cǎ vrea sǎ ajungă la vârsta retragerii cu gradul de colonel şi cu Ordinul Sf. Ludovic pe pieptul sǎu. S-a spus, şi poate pe drept cuvânt, cǎ istoria nu poate fi obiectivǎ, fiindcă este scrisǎ de oameni, şi oamenii, adesea, fǎrǎ sǎ vrea şi fǎrǎ sǎ-şi dea seama aduc în scrisul lor ceva din pasiunile lor, din temperamentul lor, din prejudecăţile sau din concepţiile lor. Concluzia este cǎ Napoleon nu poate fi judecat prin sentinţe. Şi cum ar putea fi prinsǎ imaginea omului a cărui complexitate istoricul Georges Lefebre a rezumat-o în admirabila formulǎ: „Moştenitor al vechiului regim şi fondator al unei ordini noi; fiu al Revoluţiei şi restaurator al unei monarhi; clasic şi romantic; imaginativ şi realist, toate la un loc.” Lordul Rosebery, la capătul unei vaste documentǎri, ajunge la concluzia cǎ” Napoleon este şi va fi totdeauna o problemǎ”, strategul belgian E. Wanty vede în el „un om care nu va putea fi niciodată explicat”, iar pentru J. Duquesne rămâne” cea mai mare ipotezǎ a istoriei”. Când îl judecǎm pe Napoleon sub aspectul lui de mare cuceritor, trebuie sǎ avem în vedere cǎ aceastǎ politicǎ de cuceriri era în stilul epocii şi era practicatǎ de toate puterile. Napoleon i-a dat numai dimensiuni noi pe mǎsura geniului sǎu. or săi, unul singur a fost comun tuturor: teama de el. În aceastǎ puternicǎ personalitate găsim întrunite, cu dimensiuni excepţionale toate aceste calităţi prin care el s-a ridicat şi de care, abuzând, s-a prăbuşit. O vastǎ inteligenţǎ care se completa cu o putere de muncǎ neegalatǎ şi cu o voinţǎ formidabilǎ ce sfida imposibilul, o gândire profundǎ, o imaginaţie rece, creatoare, o memorie uluitoare care înmagazina enorm şi reţinea totul, un spirit metodic, organizator, un diplomat cu surprinzătoare resurse, un strateg revoluţionar şi, dacǎ ne gândim la obiectul final al politicii lui, Imperiul universal, am putea spune un visător, dacǎ visul lui n-ar fi fost atât de teribil aproape de realizare. Aceste calităţi, nu le găsim întrunite la nici unul din conducătorii pe care istoria i-a consacrat cu titlul de „ Mare” şi aceasta constituie ceea ce istoricii au numit „ fenomenul Napoleon”. Unul din secretarii lui era convins cǎ dacǎ Bonaparte va continua sǎ lucreze în acelaşi timp va muri, însǎ era tot aşa de convins cǎ el va muri înaintea lui. Aceste douǎ calităţi, inteligenţa şi puterea de muncǎ, esenţiale pentru conducerea unui stat, se completau cu o voinţǎ formidabilǎ pentru care imposibilul nu exista. El spunea cǎ acest cuvânt „nu-i decât refugiul laşilor”. Curajul fizic şi moral era încă una din calităţile lui. În decursul celor 60 de bǎtǎlii, a avut 19 cai ucişi sub el şi a fost de douǎ ori rănit: la Toulon şi la Ratisbona. Dar marea lui calitate, marea lui artǎ, în care geniul lui era suveran, era aceea de a domina, de a se impune, de a paraliza orice tendinţǎ de familiaritate, de s se face temut şi ascultat fǎrǎ împotriviri. Matematician prin înclinaţie şi pregătire, el iubea precizia matematicǎ a lucrului şi nimeni, spun colaboratorii săi, nu ştia sǎ organizeze şi sǎ împartă mai bine timpul între ceea ce avea de făcut. Lordul Holland, unul din puţinii englezi, dacǎ nu singurul, care l-au admirat, ne spune cǎ „… în momentele de tulburare, pentru a se linişti, el citea tabele de logaritmi cum ai citi o carte de rugăciuni”. Dar cel mai frumos şi scânteietor portret al lui Napoleon a ieşit din pana lui Taine: „… un frate postum al lui Dante şi Michellangelo prin intensitatea, coerenţa şi logica internǎ a visului sǎu, prin profunzimea meditaţiei sale, prin măreţia supraomeneascǎ a concepţiilor. El este semenul lor, egalul lor, geniul lui are aceiaşi talie şi structurǎ. El este unul din cele trei spirite suverane ale Renaşterii, cu deosebirea cǎ primii doi au operat pe hârtie şi pe marmurǎ, iar el a operat pe om viu”. În faţa acestui portret nu ne mai pare paradoxalǎ observaţia pe care o face maiorul Claude Berget: „… lucrările admiratorilor îl aratǎ mare, cele are detractorilor încă şi mai mare”. Însuşi marele şi veşnicul lui adversar, cancelarul Metternich, când i s-a adus vestea morţii lui Napoleon, a spus anturajului sǎu: „ regret cǎ nu voi mai putea niciodată sta de vorbǎ cu aceastǎ mare inteligenţǎ”. Cauzele prăbuşirii lui Napoleon au dat naştere la mii de explicaţii şi păreri. Unii o atribuie greşelilor politice, alţii celor militare, iar unii cred cǎ a existat o cauzǎ: încercarea de a realiza imposibilul. Napoleon Bonaparte a fost un om extraordinar care, după ce a fulgerat ca un meteor epoca sa, a căzut şi s-a stins pe stâncile de la Sf. Elena. 쥁@