Referat Viata Politica Romaneasca In Perioada 1878-1914

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Viata Politica Romaneasca In Perioada 1878-1914 si de asemenea puteti face Download Referat Viata politica romaneasca in perioada 1878-1914

Citeste fragmente din Referat Viata Politica Romaneasca In Perioada 1878-1914

VIATA POLITICA IN ROMANIA 1878 – 1914 TRASATURILE GENERALE ALE REGIMULUI POLITIC Sistemul vietii politice a avut la baza un regim democratic, instaurat prin legea fundamentala din 1866. Democratizarea societatii romanesti a avut loc insa lent , caci limitele reformei agrare din 1864 au dat nastere unor probleme sociale grave. Mentinerea votului cenzitar a fost o piedica de seama pe drumul catre o evolutie democratica, in limitele inerente epocii, acceptata ca masura de prevedere a unei posibile manipulari a votului omului neinstruit politic. Puterea politica era gestionata de marii proprietary industriali (liberali) si funciari (conservatori). Deoarece influenta celor din urma era precumpanitoare, intre cele doua tabere s-a desfasurat o lupta acerba pentru controlul puterii politice. Orientarea liberala a criticat vechiul regim politic, dar a fost prudenta fata de tendinta de radicalizare a cadrului politic-democratic. Principalele institutii ale statului modern roman au capatat forma definitiva pentru sfarsitul secolului al XIX-lea. S-au pus bazele principalelor partide politice (Partidul National Liberal si Partidul Conservator), nelipsita insa de constituirea unor disidente si fluctuatii ale oamenilor politici. In 1895 s-a inaugurat rotativa guvernamentala, ea fiind o modalitate specifica de a mentine echilibrul politic in baza regimului intemeiat pe Constitutia din 1866, modalitate care s-a impus in peisajul guvernarii din Romania, din perspactiva evolutiei ulterioare. Prin alternanta la putere a Partidului National Liberal si a celui Conservator, regele si-a pastrat rolul de arbitru in viata politica si nu a permis vreunei formatiuni politice sa-si sporeasca in mod nemasurat puterea. Nu a lipsit insa nici instabilitatea guvernamentala. Cucerirea independentei a deschis drum larg procesului de modernizare si consolidare a sistemului institutional in Romania. Acceptarea ideii de reforma sau innoire s-a facut greu, in functie de caile pe care le considerau oportune, atunci de urmat, si s-a cristalizat in politica ,,pasilor marunti”(conservatorii) si respectiv ,,prin noi insine”(liberalii). Ea urmarea modernizarea deplina a tarii si adoptarea modelului occidental de dezvoltare. Politica nu a devenit, pana catre 1918, o profesiune si cu exceptia catorva incidente minore nu s-au manifestat violente in viata politica din aceasta perioada. A fost o epoca in care s-a fundamentat spiritul civic, s-a actionat pentru statuarea unor politici si a unei vieti politice moderne, s-au definit institutiile statului modern; instabilitatea guvernamentala, generata de evolutiile intense, s-a centrat mai ales pe taramul disputelor politice teoretice legate de caile dezvoltarii econo,ice, ale recunoasterii independentei, ale unei organizari institutionale moderne si nu neaparat, si singular, pentru puterea politica. MONARHIA, PARLAMENTUL SI PARTIDELE IN SISTEMUL VIETII POLITICE Sistemul constitutional a articulat intr-o modalitate originala Monarhia, institutia parlamentara si partidele politice. Principalele forte interne au actionat pentru ca regele sa-si execute prerogativele in limitele impuse de actul din1866. Fiind un rege constitutional Carol I a actionat ca un factor de mediere in viata politica. Gratie priceperii si personalitatii oneste si integre a regelui, institutia monarhica a stiut sa lupte eficient pentru mentinerea si functionarea normala a sistemului politic si s-a impus unor oameni politici de prestigiu. Tendintele de autoritarism manifestate uneori de rege nu au putut nega cadrul parlamentar si regimul democratic din tara noastra. Desi a sustinut intotdeauna lupta nationala a romanilor de peste munti, Carol I nu a putut lua pozitie mereu favorabila, in mod deschis, in problema nationala, ci doar sa se alinieze pozitiei guvernului. De asemenea el a patronat vasta opera de modernizare a statului roman pornit pe drumul deplinei unitati nationale. La 9/21 septembrie 1878 s-a decis ca principele Carol sa poarte titlul de Alteta Regala, ceea ce a semnificat intarirea prestigiului sau; dar si in special, afirmarea unui nou statut international pentru Romania. Ulterior, guvernele europene au recunoscut noul titlu oficial. Consolidarea pozitiei internationale a tarii noastre dupa cucerirea independentei de stat a permis proclamarea Romaniei ca regat la 10/22 mai 1881, cand regele Carol I si regina Elisabeta de Wied (Carmen Silva) au fost incoronati. Noua titulatura era in acord cu situatia da absoluta independenta a tarii. Regele a declarat ca : ,,Romania a crezut ca este necesar si conform cu intinderea, cu insemnatatea si cu puterea dobandita si manifestata prin acte neindoielnice...de a se proclama regat. Nu doar pentru mine personal; ci pentru marirea tarii mele primesc titlul...”. Prin ,,pactul de familie” din 18 mai 1881 s-a reglementat si succesiunea la tron. Mostenitor a fost proclamat, in lipsa unor mostenitori directi, Ferdinand de Hohenzollern, nepotul de frate al lui Carol si care a sosit in Romania. La 20/22 august 1875 s-a pus piatra de temelie a Castelului Peles, resedinta familiei regale, iar in 1884 Parlamentul a votat legea pentru infiintarea Domeniilor Coroanei. Carol I a dus o viata exemplara. A fost un om simplu si modest, rigid si dorind peste tot ordine. Reginei Elisabeta i-a interzis orice amestec in treburile politice, ea preocupandu-se mai mult de incurajarea culturii. Nu a opus rezistenta semnarii legilor conforme cadrului constitutional. A apreciat pe unii oameni politici ca Ion C Bratianu, Ion I.C. Bratianu, D.A. Sturza. In acelasi timp el a fost tinta unor manifestari republicane si antidinastice. In 1887 s-a publicat de catre Gheorghe Panu pamfletul,,Omul periculos”. In unele ziare si reviste ca ,,Adevarul”, ,,Drepturile Omului”, ,,Facla”, publicisti, precum Alexandru Beldiman, Constantin Mile, N.D. Cocea au desfasurat o virulenta campanie antimonarhica. La mentinerea si perfectionarea cadrului democratic a contribuit si Parlamentul. Alegerile au fost organizate la anumite intervale, dar participarea la viata politica avea totusi un caracter restrans, fiind supusa constrangerilor votului cenzitar. Parlamentul a devenit cadrul unor importante dezbateri, ce au vizat directiile de dezvoltare ale tarii, incurajarea economiei, perfectionarea cadrului legislativ, sustinerea miscarii nationale a romanilor din provinciile aflate sub dominatie straina, mentinerea si consolidarea independentei nationale. Dezbaterile incepeau in cadrul forului legislativ cu mesajul tronului, pronuntat in luna noiembrie. Ele se prelungeau pana in luna martie a anului urmator si chiar spre vara, cand se formula raspunsul Corpurilor legiuitoare la mesaj si se adoptau masuri legislative. Astfel in 1879, Parlamentul a votat in primele sase luni 72 de proiecte de legi, menite sa consacre noua situatie a tarii, in urma cuceririi independentei de stat. S-a manifestat totodata tendinta de modificare a unor legi votate anterior, in principal cele vizand activitatea juridica. Ca o ilustrare a caracterului democratic al regimului politic din Romania s-a manifestat pluralismul politic. Principalele partide politice au urmarit apararea libertatilor democratice inscrise in constitutia din 1866. Toate partidele politice s-au preocupat de adoptarea unei strategii favorabile dezvoltarii Romaniei. Politica partidelor de guvernamant s-a straduit, totodata sa apere interesele nationale ale romanilor de pretutindeni, sa incurajeze economia nationala, sa protejeze capitalul autohton in fata patrunderii celui strain. In aceasta perioada s-au cristalizat principalele formatiuni politice, si anume Partidul National Liberal si Partidul Conservator. Partidul National Liberal a reprezentat interesele burgheziei mici si a marilor proprietari industriali. Din punct de vedere economic el se sprijinea, in principal, pe zestrea industriala si sistemul bancar. La originea lui s-a aflat, in 1875 coalitia de la Mazar-Pasa, o uniune a gruparilor liberale ce publica ziarul ,,Alegatorul liber”. Centrul sau de putere a fost asigurat, la inceput de Ion C. Bratianu, adeptul unei guvernari de mana forte, C.A. Rosetti si grupul politic pe care acestia l-au format. In conditiile despartirii politice dintre cei doi conducatori, din cauza opiniilor divergente asupra cailor de dezvoltare a tarii, conducerea PNL a fost exercitata de I.C. Bratianu si respectiv dupa 1892, de Dimitrie A Sturdza, legat de marii proprietari agricoli. In general programul partidului a prevazut idei progresiste, pentru modernizarea statului roman, dar, de cele mai multe ori el a ramas la nivelul declarativ al unor principii generoase ca: respectarea legii, reforma fortelor armate, descentralizarea administratiei. Oricum insa, multe din masurile guvernelor liberale au prevazut protejarea economiei nationale si incurajarea sistemului bancar. In lupta pentru egalitatea in cursa pentru puterea politica, burghezia a luptat pentru modificarea sistemului colegiilor electorale. In 1884 Constitutia a fost modificata, in sensul reducerii numarului colegiilor de la patru la trei. Prin aceasta marii proprietari industriali au gasit si ei sprijin in plan politic. Nu a fost insa vorba despre o modificare de substanta, votul avand in continuare un caracter restrictiv. Fata de abordarea problemei agrare, liberalii au manifestat unele rezerve, propunand drept solutie constituirea Casei Rurale. Dupa 1890 partidul si-a consolidat prestigiul o data cu conturarea la conducerea sa a unei grupari de oameni tineri, in frunte cu Ion I.C. Bratianu. Acesta s-a sprijinit intre altii pe Constantin Stere, reprezentant al curentului poporanismului si pe asa-zisii ,,generosi”, ce parasisera partidul socialist. In noul program adoptat in 1913 liberalii au lansat propunerea efectuarii a doua reforme fundamentale: electorala si agrara, ce corespundeau stadiului si necesitatilor de dezvoltare a tarii. In randurile partidului s-au manifestat unele tendinte si framantari politice, care au dus, uneori chiar la individualizarea unor grupari, expresie a incercarii de largire a obiectivelor liberalismului. Unii oameni politici au trecut in alte partide, altii au fost atrasi din randul formatiunilor neliberale. In 1878 s-a desprins Partidul Liberal Moderat, condus de Vasile Conta si Grigore Cobalcescu. Organul sau de presa era ,,Steaua Romaniei”. In 1880 s-a format Fractiunea Liberala si Independenta, ce s-a alaturat apoi conservatorilor in lupta contra Partidului National Liberal. In acelasi an Grigore Vernescu a parasit randurile partidului impreuna cu Liberalii Sinceri. Acestia, alaturi de unii membrii ai Fractiunii, au constituit Partidul Liberal Conservator. Pe pozitii separate, dar nu rupti de randurile partidului s-au plasat liberal-radicalii, condusi de C.A. Rosetti. Acestia au insistat pentru asigurarea libertatii presei, largirea dreptului de vot prin constituirea unui singur colegiu de alegatori, realizarea unei reforme agrare radicale. Unul din membrii sai, Gheorghe Panu, a pus bazele Partidului Radical, ce publica ziarul ,,Lupta”. El cerea introducerea impozitului progresiv, o noua reforma agrara, adoptarea unei legislatii eficiente a muncii, introducerea votului universal. Liderul sau a desfasurat ,de asemenea, o importanta campanie antimonarhica si republicana. In cele din urma el a trecut la conservatori. In 1886 s-au desprins tinerii liberali in frunte cu Nicolae Fleva. In 1897 s-a constituit gruparea drapelista, ce avea ca organ de presa ziarul ,, Drapelul”, condusa de P.S. Aurelian. Acesta a atacat politica liberalilor in unele probleme social-economice. In timpul guvernarii sale s-a adoptat legea repaosului duminical. Celalalt prtid politic, de seama, angrenat, alaturi de liberali, in sistemul rotativei guvernamentale, a fost Partidul Conservator. El a grupat marii proprietari funciari, elemente ale burgheziei comerciale si bamcare, unii intelectuali. S-a constituit in 1880, in conditiile unor framantari in viata politica. La conducere s-au aflat la inceput, Manolache Costache Epureanu, Lascar Catargiu, Grigore Cantacuzino, zis si Nababul. Organul sau de presa a fost ziarul,,Timpul”. In plan ideologic conservatorii au fost adeptii conceptiei junimiste, care s-a tradus in activitatea politica in ,,politica pasilor marunti”, sustinand calea graduala a progresului, conform cu traditiile istorice. Luptand pentru mentinerea privilegiilor lor, conservatorii au acceptat innoirea doar in masura in care ea raspundea intereselor lor politice. Pentru imbunatatirea situatiei taranimii, conservatorii prouneau doar ,,solutii morale”, concretizate apoi in propunerea mentinerii pe orice cale a marii proprietati. Totusi in 1889 guvernul conservator, aflat la conducere a propus o lege pentru vanzarea catre tarani a unor proprietati ale statului, iar mai tarziu, in 1895 ,legea minelor, prin care toate bogatiile naturale, cu exceptia petrolului, au trecut in proprietatea statului. Partidul nu a dispus de o unitate politica si organizatorica, avand in teritoriu doar o organizare de cluburi. Din 1899 presedinte al partidului a fost Grigore Gheorghe Cantacuzino. In apropierea conservatorilor s-au plasat junimistii condusi de P.P. Carp si Titu Maiorescu. Ei au propus unele transformari de suprafata in cadrul societatii, in acord cu principiile teoriei ,,formei fara fond”. In 1907 conservatorii s-au unit cu junimistii, iar P.P. Carp a devenit presedinte al partidului, dar solutia nu a fost viabila decat pentru scurt timp. Din Partidul Conservator s-au desprins unele grupari politice. In 1908 Take Ionescu a parasit randurile conservatorilor si a format Partidul Conservator Democrat, ce s-a pronuntat pentru marirea ritmului de modernizare a Romaniei. Anul urmator Nicolae Iorga si A.C. Cuza au fondat Partidul National Democrat, atasat infaptuirii deplinei unitati nationale. In anii neutralitatii, framantarile din randurile conservatorilor s-au adancit. S-a conturat o fractiune proantantista, dirijata de Nicolae Filipescu si alta progermana, in frunte cu Alexandru Marghiloman. Cea a lui Nicolae Filipescu a fuzionat cu partidul lui Take Ionescu si a format Partidul Conservator Nationalist. Un fenomen important in viata politica de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea a fost agitatia in jurul constituirii unui partid taranesc. In 1882 Constantin Dobrescu – Arges, de profesie invatator, a fondat Partida Taraneasca, a carui program dezvolta unele idei ale conservatorilor si radicalilor. Incercarea a fost reluata, mai tarziu de Vasile Kogalniceanu si Al. Valescu, apoi de Ion Mihalache. Merita sa fie mantionata si ascensiunea miscarii popularizate de Spiru Haret, ministru al instructiunii publice. Acesta si-a propus regenerarea lumii satelor prin activizarea corpului de invatatori, constituirea de banci populare si obsti satesti, care erau de fapt asociatii de achizitie in comun a unor terenuri agricole. Pe aceasta linie, a apropierii de problematica lumii satelor si rezolvarii gravelor sale dificultati, s-a plasat si curentul poporanismului, orientare politica de esenta democratica, la care au aderat numerosi intelectuali, mai ales din lumea rurala. Un rol important in viata social-politica a Romaniei l-a jucat si miscarea socialista. Ea a grupat in principal lucratorii industriali, al caror numar a crescut o data cu intensificarea ritmului de industrializare. Ascendentul ideilor socialiste in tara noastra si-a aflat fundamentul in insesi conditiile concrete istorice de dezvoltare. Printr-o propaganda abila, in publicatii ca: ,,Romania viitoare”, ,,Contemporanul” , ,,Emanciparea” , ,,Revista sociala”, s-a desfasurat cu intensitate, in ultimele decenii ale secolului trecut o vasta activitate de cautari teoretice, pentru elaborarea unui program politic propriu pentru constituirea unui organism politic socialist . In acest sens se inscriu contributiile doctorului Russel si ale lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Cel din urma a formulat unele cereri, pentru care trebuiau sa militeze socialistii, si anume: introducerea votului universal, autonomia comunala, rascumpararea treptata a marilor proprietati agricole. In 1886 a publicat articolul ,,Ce vor socialistii romani”, primul program al miscarii socialiste din Romania. In spiritul organizarii politice a lucratorilor industriali au activat cercurile socialiste, dupa 1887 cercurile muncitoresti, si apoi cluburile muncitoresti. Ele au grupat intelectuali ca: Zamfir Arbore, Constantin Mile, Ion si Sofia Nadejde. In 1888, socialistii au participat la alegerile parlamentare, reusind sa trimita in forul legislativ al tarii pe primii doi deputati socialisti, Ion Nadejde si Vasile Mortun. In 1893 s-a izbutit inchegarea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania ce avea ca organ de presa ziarul ,, Lumea noua”. La conducerea partidului s-au aflat intre altii, Constantin Mile, Vasile Mortun, Ion Nadejde si Al. Ionescu. Astfel lucratorii industriali din Vechiul Regat au ajuns sa dispuna de un partid politic, for central de coordonare a miscarilor social-politice. Partidul a sustinul in cele sase congrese dintre 1893 si 1899, necesitatea introducerii votului universal, garantarea drepturilor politice si economice ale muncitorilor, rascumpararea marilor proprietati si arendarea lor taranilor prin intermediul comunelor rurale. La conducerea sa a avut insa loc o criza, in jurul anului 1899, izvorata de plasarea multora din liderii sai, in marea lor majoritate intelectuali, pe pozitii strict teoretice si rupte de multe din problemele concrete cu care muncitorii se confruntau. Aceasta a determinat trecerea unora dintre conducatorii partidului, denumiti ,,generosi”, in randurile liberalilor. Partidul s-a dezorganizat, ca for de conducere si lupta politica. In 1901 locul central in coordonarea miscarii socialiste l-a preluat Cercul Romania Muncitoare. In 1906, pe masura cresterii numerice, si a importantei sindicatelor, ca organizatii profesionale ale muncitorilor, s-a constituit Comisia Generala a Sindicatelor din Romania. In anul urmator, cu prilejul conferintei socialiste de la Galati, s-au pus bazele Uniunii Socialiste din Romania, ce semnifica o organizatie centralizata la scara Vechiului Regat. In 1910, cu prilejul reorganizarii, partidul muncitorilor a luat denumirea de Partidul Social Democrat din Romania. ACTIVITATEA GUVERNAMENTALA Guvernele aflate la conducerea tarii in aceasta perioada s-au preocupat de adoptarea de masuri privind consolidarea statului national roman, intarirea legaturilor cu romanii de peste munti, incurajarea economiei, mentinerea si functionarea cadrului democratic. Nu au lipsit insa nici insinuarile, violentele verbale, afacerile politice, crizele de guvern, dezbaterile furtunoase. Prin aplicarea rotativei guvernamentale, liberalii au guvernat alternativ cu conservatorii. O data cu castigarea independentei de stat a Romaniei, in timpul guvernarii liberale din 1876-1888 s-a trecut la materializarea programului de modernizare a societatii. Astfel, au fost adoptate legi cu caracter economic, privind rezolvarea urmarilor afacerii Stroussberg, responsabilitatea ministeriala (1878), organizarea comunelor(1878;1882), a armatei (1878;1883), a invatamantului (1878;1883). De asemanea s-a obtinut recunoasterea internationala a independentei si s-a reglementat succesiunea la tron. In 1881, in vederea stavilirii miscarii socialiste si a propagandei sale, s-a adoptat legea contra strainilor, prin care sase democrati rusi au fost expulzati la insistentele guvernului tarist. O vasta activitate politica s-a desfasurat in jurul modificarii Constitutiei din 1866. In 1884, desi numarul colegiilor electorale a fost redus la trei, s-a mentinut votul cenzitar. In acelasi an s-a votat legea Domeniilor Regale, prin care regele si familia sa au fost inzestrati cu 12 proprietati care aveau suprafata de 118 286 hectare teren arabil si paduri. In 1885, Biserica Ortodoxa Romana si-a proclamat autocefalia fata de Patriarhia ecumenica de la Constantinopol, fapt cu implicatii pozitive asupra suveranitatii nationale. In 1888, ,,opozitia unita” a dus la caderea guvernului liberal, moment din care, pana in 1895, la conducerea tarii s-au aflat conservatorii si junimistii. Au fost votate legi privind problema agrara, bogatiile naturale, statutul clerului. In 1895 Parlamentul adopta legea minelor, care reglementa exploatarea bogatiilor subsolului si introducea masuri privind ocrotirea sociala. Guvernarea liberala dintre1895 si 1899 s-a desfasurat sub semnul dificultatilor legate de problema Dunarii, ale miscarii memorandiste si sustinerii miscarii de eliberare nationala. Intre 1899-1901, guvernarea conservatoare s-a confruntat cu necesitatea unor noi imprumuturi externe, afacerea Hallier, legata de lucrarile de modernizare ale portului Constanta, urmarile unor rascoale taranesti.I-au urmat la putere intre 1901 si 1904 liberalii, care au adoptat legea meseriilor(1902) si legea bancilor populare(1903). Rascoal din 1907 a determinat o grava criza in societatea romaneasca. Sub semnul sau s-au desfasurat guvernarile conservatoare (1905-1907) si liberala (1907-1910). Se impuneau de urgenta masuri politice menite sa rezolve problema agrara. In ciuda unei legislatii agrare bogate, gradul sau de cuprindere nu a rezolvat aceasta cerinta primordiala pentru progresul Romaniei. In 1913 liberalii au anuntat, in programul electoral, ca se impunea introducerea votului universal, exproprierea marilor proprietati agricole si improprietarirea taranilor. In 1914 Parlamentul a luat in dezbatere proiectele de reformare si modificare in acest sens a Constitutiei. In luna decembrie, liderul liberal Ion I.C. Bratianu a propus insa amanarea dezbaterilor, pana la terminarea razboiului. Viata politica a fost oglinda fidela a consolidarii statului roman, aflat pe drumul modernizarii. S-a faurit o democratie parlamentara care a favorizat fructuoase dezbateri de idei in jurul problemelor cardinale ale Romaniei moderne. . 쥁