Referat Vladimir Ilici Lenin 2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Vladimir Ilici Lenin 2 si de asemenea puteti face Download Referat Vladimir ilici lenin 2

Citeste fragmente din Referat Vladimir Ilici Lenin 2

Vladimir Ilici Lenin (1870-1924) Vladimir Ilici Lenin a fost teoretician şi conducător al proletariatului internaţional. Continuator credincios al operei lui Marx şi Engles. Lenin a dezvoltat şi aplicat în mod creator marxismul în condiţiile epocii imperialismului şi ale trecerii omenirii de la capitalism la socialism. El a întemeiat Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi a condus lupta maselor populare din Rusia, în frunte cu proletariatul, la victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie şi la instaurarea şi consolidarea primului stat socialist din istorie. Lenin s-a născut la 22 aprilie 1870, la Simbirsk. Urmează în oraşul natal şcoala elementară şi liceul clasic, pe care îl absolveşte în anul 1887. În acelaşi an, fratele său mai mare, Aleksandr Ulianov, este executat pentru participare la atentatul împotriva ţarului Alexandru al III-lea. Se înscrie în facultatea de drept din Kazan, dar este exclus fiind arestat pentru că a luat parte la mişcarea revoluţionară a studenţilor, iar apoi trimis cu domiciliu forţat în localitatea Kokuşkino. Reîntors la Kazan în toamna anului 1888, începe să studieze „Capitalul” şi alte opere ale lui Marx şi Engles, intrând totodată într-un cerc marxist. Între 1889 şi 1893, Lenin locuieşte la Samara. În 1891 absolveşte în mod strălucit Facultatea de drept din Petersburg. La Samara organizează primul cerc marxist din acest oraş şi în acest timp critică, de pe poziţiile marxismului, ideologia narodnică. În august 1893, Lenin se mută la Petersburg, unde organizează cercuri marxiste în rândul muncitorilor, devenind conducătorul recunoscut al marxiştilor din oraş. În primăvara anului 1894 scrie prima sa mare operă, „Ce sunt –prietenii poporului- şi cum luptă ei împotriva social-democraţilor?”, pe drept cuvânt considerată ca primul manifest al partidului marxist-revoluţionar care se năştea în Rusia. În anul 1895, Lenin înfiinţează la Petersburg „Uniunea de luptă pentru eliberarea clasei muncitoare”, care devine germenul partidului marxist al proletariatului din Rusia. La sfârşitul aceluiaşi an, Lenin este arestat şi deţinut în închisoare timp de 14 luni, iar în 1897 este deportat în Siberia unde rămâne până în 1900. În timpul deportării termină lucrarea „Dezvoltarea capitalismului în Rusia”, studiază filozofia pre-marxistă şi întreţine o vastă corespondenţă pe teme filozofice cu alţi revoluţionari marxişti. Întors din deportare, pleacă în străinătate, unde întemeiază ziarul „Iskra”, care militează pentru cimentarea ideologică şi unirea organizatorică a organizaţiilor muncitoreşti marxiste din Rusia, într-un partid de tip nou. -2- Un rol important din pregătirea ideologică a creării partidului l-a avut lucrarea „Ce-i de făcut?”, scrisă de Lenin în 1902, în care a elaborat o serie de principii ideologice şi organizatorice ale partidului marxist. Activitatea desfăşurată de marxiştii ruşi, în frunte cu Lenin, a permis ca la congresul al II-lea al P.S.M.D.R. (Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia) – iulie, 1903-, să se pună bazele partidului marxist revoluţionar al clasei muncitoare din Rusia, primul partid de tip nou din lume. Programul adoptat la congres înscria, pentru prima dată în mişcarea social-democrată, revendicarea instaurării dictaturii proletariatului, susţinută de Lenin. Lenin scrie în anul 1904 lucrarea „Un pas înainte, doi paşi înapoi”, în care dezvoltă învăţătura despre partid ca organizaţie conducătoare a proletariatului. În noiembrie 1905, Lenin se întoarce din emigraţie în Rusia, la Petersburg, desfăşurând o intensă activitate în fruntea partidului, în anii primei revoluţii ruse. Un rol de seamă în orientarea partidului bolşevic în revoluţie a avut lucrarea lui Lenin „Două tactici ale social-democraţiei în revoluţia democratică”, apărută în iulie 1905, în care el elaborează bazele tacticii revoluţionare a partidului comunist şi enunţă ideea transformării acestei revoluţii în revoluţie socialistă. În 1907, după înfrângerea primei revoluţii ruse, este nevoit să emigreze din nou în străinătate, în Elveţia, apoi la Paris. Lenin militează pentru pregătirea partidului şi a clasei muncitoare în vederea revoluţiei. O imensă importanţă pentru pregătirea teoretică a partidului a avut opera lui Lenin „Materialism şi empiriocriticism”, apărută în 1909, în care apără bazele teoretice ale partidului şi aduce o considerabilă contribuţie creatoare la dezvoltarea filozofiei marxiste. În 1912, la Praga, Lenin conduce lucrările celei de-a VI-a Conferinţe a P.M.S.D.R., la care sunt excluşi din partid menşevicii lichidatorişti, punându-se bazele unui partid independent al bolşevicilor. În acelaşi an apare la Petersburg ziarul „Pravda”, care era condus de Lenin din emigraţie. În vara anului 1912, Lenin se mută de la Paris la Cracovia, pentru a fi mai aproape de Rusia şi a putea conduce mai uşor activitatea partidului în condiţiile noului avânt revoluţionar. În 1913-1914 Lenin scrie o serie de lucrări în care elaborază şi fundamentează programul marxist în problema naţională („Note critice în problema naţională”, „Dreptul naţiunilor la autodeterminare” ş.a.), iar în anii 1914-1916 elaborează majoritatea „Caietelor filozofice” în care se dezvoltă creator învăţătura marxistă. În anii războiului, Lenin elaborează teoria şi tactica partidului comunist în problemele războiului păcii şi revoluţiei. -3- În 1916 scrie cunoscuta operă „Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului”, în care analizează şi defineşte trăsăturile capitalismului în noile condiţii. În lucrările „În jurul lozincii Statelor Unite ale Europei” (1915) şi „Programul militar al revoluţiei proletare” (1916) este fundametală teoria posibilităţii victoriei socialismului la început în câteva ţări sau într-o singură ţară. ţia. În februarie 1917 , în Rusia are loc victoria revoluţiei burghezo-democratice şi este răsturnat absolutismul ţarist. Întors din emigraţie, Lenin prezintă celebrele „Teze din aprilie”, un adevărat plan de luptă pentru trecerea de la revoluţia burghezo-democratică la revoluţia socialistă sub lozinca „Toată puterea în mâinile sovietelor”. Fiind urmărit de guvernul provizoriu, Lenin continuă să conducă partidul din ilegalitate şi este nevoit să plece pentru un timp în Finlanda. Scrie lucrarea „Statul şi revoluţia”, în care dezvoltă învăţătura marxistă despre dictatura proletariatului. În septembrie 1917, când majoritatea sovietelor din Petrograd şi Moscova erau de partea bolşevicilor, Lenin cheamă masele la insurecţia armată împotriva Guvernului provizoriu şi la cucerirea puterii. La 7 octombrie Lenin vine ilegal din Finlanda la Petrograd; la 10 octombrie, la propunerea lui Lenin, Comitetul Central, adoptă hotărârea pregătirii nemijlocite a insurecţiei armate care avea să se desfăşoare pe baza planului concret, elaborat de Lenin. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, Lenin soseşte la Smolnîi şi preia direct conducerea insurecţiei. În ziua de 7 noiembrie (25 octombrie), insurecţia armată este victorioasă: în Rusia se instaurează puterea muncitorilor şi ţăranilor. La 8 noiembrie, în faţa Congresului al II-lea al Sovietelor, Lenin propune proiectele istoricelor decrete asupra păcii şi a pământului. După izbânda revoluţiei, Lenin conduce cu toată energia opera de construire şi întărire a Statului sovietic şi de construire a socialismului. Planul iniţial de desfăşurare a acestei acţiuni este cuprins de lucrarea lui Lenin „Sarcinile imediate ale puterii sovietice” (1918). La 30 august 1918 Lenin este grav rănit în urma unui atentat săvârşit de către „socialiştii revoluţionari”. Activitatea multilaterală a lui Lenin pentru unirea şi organizarea forţelor proletariatului internaţional se concretizează în anul 1919 în crearea Internaţionalei a III-a, Comunistă. În martie 1919 are loc Congresul al VIII-lea al P.C.(b) din Rusia, care adoptă -4- noul program al partidului, elaborat de Lenin. În lucrarea „Economicul şi politicul în epoca dictaturii proletariatului”, apărută în 1919, sunt clarificate unele probleme teoretice ale trecerii de la capitalism la socialism, iar în articolul „Marea iniţiativă”, din acelaşi an, sunt înfăţişate trăsăturile fundamentale ale socialismului şi comunismului. După terminarea războiului civil, Lenin conduce munca de refacere a economiei naţionale, elaborează planul de electrificare a ţării şi planul politicii economice în perioada dictaturii proletariatului. În acelaşi timp este preocupat de problemele vieţii interne de partid, privitoare la unitatea rândurilor partidului, la conducerea colectivă, la folosirea criticii şi autocriticii, etc. În anul 1920 scrie lucrarea „-Stîngismul- boala copilăriei comunismului”, o strălucită prezentare a strategiei şi tacticii partidului. La 20 noiembrie, 1922, Lenin, grav bolnav, rosteşte ultima sa cuvântare, în faţa plenarei Sovietului din Moscova. În ianuarie-februarie 1923 Lenin îşi dictează ultimele sale articole: „Pagini de jurnal”, „Despre cooperaţie”, „Cum să organizăm Rabkrinul”, „Despre revoluţia noastră”, „Mai bine mai puţin, dar mai bine”. Aceste articole reprezintă etapa finală de elaborare de către Lenin a planului de construire a socialismului în U.R.S.S., punând astfel bazele economiei politice a socialismului. Principalele probleme abordate în această etapă erau industrializarea, reorganizarea socialistă în agricultură, revoluţia culturală, alianţa dintre muncitori şi pentru existenţă paşnică, întrecerea cu ţările capitaliste, etc. Opera lui V.I. Lenin vădeşte o profundă cunoaştere a luptei revoluţionare nu numai din Rusia ci şi din diferite alte ţări; numeroase referiri la România scot în evidenţă interesul cu care Lenin urmărea evenimentele sociale, economice şi politice din ţara noastră, lupta revoluţionară a poporului muncitor. În legătură cu răscoala din 1907, Lenin face o serie de adnotări pe textul proiectului de rezoluţie intitulat „Împotriva prigonirilor din România”, propus de delegaţia română la şedinţa plenară a Congresului din Stuttgart al Internaţionalei a II-a de la 24 august 1907. În aceste adnotări iese în relief aprecierea pozitivă pe care Lenin o dădea căii revoluţionare alese de ţărănimea română. V.I. Lenin a avut unele legături directe cu fruntaşii mişcării muncitoreşti şi sindicale din ţara noastră, cum reiese, de pildă, din scrisoarea adresată de către el în anul 1911 lui I.C. Frimu. În diferite lucrări, Lenin s-a referit la faptul că România înainte de anul 1918 se afla încă în faţa desăvârşirii unităţii naţionale. În articolul „Statistică şi sociologie” (scris în ianuarie 1917), Lenin arăta că un foarte -5- mare număr de români locuiau în afara graniţelor statului naţional român şi trăgea concluzia că „în general –construcţia de stat- în direcţia burghez-naţională nu s-a terminat” în România şi în celelalte state balcanice . Într-o serie de articole, Lenin menţionează avântul mişcării muncitoreşti din România după Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. În România, unele lucrări ale lui Lenin au fost traduse şi publicate începând din 1912, printre care: „Democraţia burgheză şi dictatura proletariatului” (1919), „Sarcinile imediate ale Puterii sovietice” (1920), „-Stângismul- boala copilăriei comunismului” (1921), „Statul şi revoluţia” (1926) etc. Condiţiile grele de viaţă în care a trăit, activitatea sa încordată şi fără răgaz, urmările rănii pe care o căpătase grăbesc sfârşitul vieţii lui. El s-a stins din viaţă la Gorki, în apropiere de Moscova, în seara zilei de 21 ianuarie 1924. 쥁@