Referat Cronologia Evenimentelor 1914

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Cronologia Evenimentelor 1914 si de asemenea puteti face Download Referat Cronologia evenimentelor 1914

Citeste fragmente din Referat Cronologia Evenimentelor 1914

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR 1914 - 1918 ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL 1914 Iul.15/28 Austro-Ungaria declară război Serbiei. Iul.17/30 Reprezentanţii Antantei fac cunoscut guvernului român acordul ţărilor lor privind unirea Transilvaniei cu România, în schimbul participării României la război împotriva Puterilor Centrale. Iul.18/31 Mesaj al împăratului Germaniei Wilhelm al II-lea către regele Carol I, prin care cerea României să-şi îndeplinească obligaţiile către Puterile Centrale (1883, oct.18/30 Semnarea la Viena, în cel mai strict secret, a Tratatului de alianţă româno-austro-ungar, la care Germania aderă în aceeaşi zi). Iul.19/aug.1 Germania declară război Rusiei. Sistemul general de alianţe care lega Marile Puteri a dus la dezlănţuirea primului război mondial. Iul.21/aug.3 Consiliul de coroană de la Sinaia, respinge cererea regelui Carol I de a intra în război alături de Puterile Centrale şi hotărâşte adoptarea unei politici de neutralitate armată. Sept.18/oct.1 Convenţie secretă ruso-română, prin care Rusia se angajează să apere integritatea teritorială a României şi recunoaşterea drepturilor acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români în schimbul unei neutralităţi binevoitoare a României ("Acordul Sazonov-Diamandi"). Sept.27/oct.10 Moartea regelui Carol I. Sept.28/oct.11 Urcarea pe tron a regelui Ferdinand I, nepotul şi succesorul regelui Carol I. 1916 Aug.4/17 Se semnează la Bucureşti Tratatul de alianţă între România pe de-o parte, şi Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia, pe de altă parte. Printre condiţiile intrării României în război de partea Antantei, se stipula satisfacerea cererii României de a se discuta la încheierea războiului drepturile ei istorice asupra Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei. [ HYPERLINK "http://www.cimec.ro/Istorie/Unire/incamp.htm" Planul intrării României în război ] Planurile de luptă Conform planurilor interaliate trupele ruseşti urmau să înceapă ofensiva concomitent cu cele române. Trupele anglo-franceze trebuiau să debarce la Salonic, pentru a ţine în loc Bulgaria care intenţiona să atace România. Aceste angajamente nu s-au realizat pentru că acţiunea aliaţilor de la Salonic a fost zădărnicită de o puternică ofensivă germano-bulgară, iar trupele ruseşti au sosit cu o mare întârziere. Din această cauză, trupele Puterilor Centrale au ocupat 2/3 din teritoriul României. Cu ajutorul trupelor ruseşti frontul este stabilizat, la începutul lunii ianuarie 1917, pe râul Siret, Dunăre şi braţul Sf. Gheorghe. Campania din 1917 În teritoriul liber al Moldovei, din ianuarie până în mai 1917, a avut loc refacerea armatei române cu mijloace egale cu cele aflate în dotarea inamicului.O misiune militară franceză (condusă de generalul Henri Mathias Berthelot) şi echipamentul de luptă din Franţa şi Anglia au schimbat înfăţişarea armatei române. Au fost organizate două armate române, având aprox. 400.000 de oameni, intercalate cu trei armate ruseşti însumând aproape 1.000.000 de militari. Astfel, ofensiva românească de la Mărăşti (la 11 iulie), condusă de generalul Alexandru Averescu, şi cea a generalilor Constantin Cristescu şi Eremia Grigorescu, de la Mărăşeşti (1-24 iulie) dejoacă planurile de luptă germane de ocupare a Moldovei şi de cucerire a portului Odessa. ROMÂNIA ÎN 1918 Oct.-nov.1917 Comuniştii ruşi ajung la putere. Ian. 27 Se încheie la Brest-Litovsk Tratatul de pace dintre Austro-Ungaria şi Ucraina. Febr.18 Se încheie la Brest-Litovsk Tratatul de pace dintre Rusia Sovietică şi Germania. Mart.5 Se semnează la Buftea (în apropiere de Bucureşti) Tratatul preliminar de pace între România şi Puterile Centrale, pe baza căruia încep la Bucureşti, la 9 mart., tratativele în vederea încheierii păcii. Apr.24 Tratatul de pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. România era nevoită să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi şi să încheie convenţii economice dezavantajoase pentru ea. ECOURI INTERNAŢIONALE Mart.26 - 28 Are loc la Roma un Congres al naţionalităţilor din monarhia austro-ungară, care votează o moţiune cerând recunoaşterea dreptului fiecărei naţiuni de a se constitui în stat naţional independent sau de a se uni cu statul său naţional dacă acesta există Aug.24 Se creează la Paris Consiliul Naţional al Unităţii Române, având în conducere pe Take Ionescu (preşedinte), Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan Th. Florescu. Consiliul este recunoscut la 29 sept. de guvernul francez, la 23 oct. de guvernul SUA, la 29 oct. de guvernul englez, iar la 9 nov. de cel italian drept exponent al intereselor poporului român. Sept.2 Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonezilor, sârbilor, croaţilor şi rutenilor votează o moţiune prin care se cere dezmembrarea Austro-Ungariei şi eliberarea tuturor popoarelor. Ofensiva Antantei Sept.12 Armatele aliate din Balcani sparg frontul bulgar la Dobropolje şi înaintează spre Sofia. Sept. 16 Se semnează la Salonic actul de capitulare a Bulgariei. Oct.4 Germania şi apoi, la 5 oct., Austro-Ungaria, fac oferte de pace Puterilor Aliate. UNIREA BASARABIEI CU REGATUL ROMÂN Mart.27 Sfatul Ţării de la Chişinău (capitala Basarabiei) hotăreşte HYPERLINK "http://www.cimec.ro/Istorie/Unire/moldo.htm" unirea Basarabiei cu România . UNIREA TRANSILVANIEI CU REGATUL ROMÂN Sept.29 Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, întrunit la Oradea adoptă în unanimitate o declaraţie redactată de Vasile Goldiş prin care se dorea recunoaşterea acestui for ca organ provizoriu de conducere al Transilvaniei. Se constituie un "Comitet de Acţiune", cu sediul la Arad, avându-l preşedinte pe Vasile Goldiş. Oct.3 Manifestul Împăratului Carol I de Habsburg - Către popoarele mele credincioase privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o Federaţie de şase state independente (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean). Oct.3 Declaraţia de răspuns a "Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni", la manifestul lui Carol I de Habsburg, în care, aceştia proclamă unirea teritoriilor lor cu Regatul României. SPRE MAREA UNIRE Victoria Antantei, care începe să se contureze în 1918 în Apus, are urmări şi pe frontul din Balcani. Armata lui Sarrail de la Salonic înaintează în sfârşit şi străpunge liniile bulgare. Guvernul lui Marghiloman îşi dă demisia, la 24 octombrie/6 noiembrie 1918. Îi urmează guvernul generalului Coandă, care proclamă imediat mobilizarea generală şi, la 28 octombrie/10 noiembrie, România reintră în război. Un război care a doua zi încetează prin armistiţiul semnat la Compiegne. Războiul încetează în Europa occidentală, nu şi în cea de răsărit, unde, după armistiţiu, la Belgrad, la 31 octombrie/13 noiembrie 1918, operaţiunile militare vor mai continua intermitent în Ungaria. Înfrângerea militară aduce cu sine destrămarea imperiilor centrale. Primul care se prăbuşeşte este, cum era de aşteptat, cel austro-ungar. La 18 octombrie împaratul Carol (Franz Joseph murise în 1916) anunţă printr-un manifest transformarea monarhiei austro-ungare într-un stat federal. Era, fapt limpede, mult prea târziu. O salvare a imperiului nu mai putea veni decât de la diplomaţia învingătorilor (mai cu seamă de la cea a Marii Britanii). Dar popoarele din imperiu o iau înaintea diplomaţilor şi decid ele însele asupra destinului lor. La fel şi românii. La 12 octombrie, Partidul Naţional Român din Transilvania adoptă Declaraţia de autodeterminare, redactată de Vasile Goldiş, "în virtutea dreptului naţional al fiecărei naţiuni de a dispune de ea însăşi". Şase zile mai târziu, această Declaraţie este citită în Parlamentul de la Budapesta de Alexandru Vaida Voevod, în timp ce, la Viena, Iuliu Maniu concentra 70.000 de soldaţi transilvăneni din armata austro-ungară, cu care se îndreaptă spre Transilvania. Consiliul National Român Central, înfiinţat la 3 noiembrie 1918, din reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi ai Partidului Social Democrat, preia controlul Transilvaniei, profitând şi de rapida dezintegrare a aparatului administrativ maghiar. Între timp, fapte similare se petrec în Bucovina, unde la 27 octombrie se creează un Consiliu Naţional Român, sub conducerea lui Iancu Flondor, care formulează dorinţa Bucovinei de unire cu România, proclamată în fapt, necondiţionat şi cu mare însufleţire la Cernăuţi, la 28 noiembrie 1918. Guvernul lui Károlyi Mihály, format la 31 octombrie la Budapesta şi în care ministrul naţionalităţilor este democratul Jászi Oszkar, încearcă să intre în negocieri cu Consiliul Naţional Român Central. Negocierile sunt purtate la Arad, între 13-15 noiembrie, dar fără nici un rezultat. În acelaşi timp, guvernul maghiar semnează la 13 noiembrie armistiţiul de la Belgrad cu generalul Franchet d Esperey, şeful armatei din Orient. Se fixează o linie de demarcaţie arbitrară între Ungaria şi Transilvania, care lăsa sub autoritatea Budapestei oraşe ca Satu Mare, Oradea, Beiuş, Arad şi regiuni istorice ca Banat (încredinţat administraţiei sârbeşti), Crişana, Maramureş. Faptul îi pune în gardă pe români. Consiliul Naţional decide să convoace, la 18 noiembrie/1 decembrie, la Alba Iulia, o Adunare Naţională a Românilor din Transilvania şi Ungaria. Pentru această Adunare urmau a fi aleşi 600 de deputaţi pe bază de vot universal şi 628 reprezentanţi ai organizaţiilor şi societăţilor culturale. Participă la alegeri toţi românii din Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş. Într-o atmosferă de mare entuziasm popular, timp de 12 zile, sunt aleşi câte 5 reprezentanţi de circumscripţie (în cadrul stabilit în 1910). Revendicările alegătorilor: unirea cu România, reformă agrară, vot universal. Cei 1228 de deputaţi s-au reunit în sala Cazinoului din Alba Iulia, în timp ce în oraş circa 100.000 de oameni (după mărturiile din epocă) le aşteptau hotărârile. Erau reprezentate toate categoriile sociale şi ambele biserici. Participau şi reprezentanţi ai tuturor regiunilor istorice româneşti. La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, HYPERLINK "http://www.cimec.ro/Istorie/Unire/alba.htm" deputaţii decid în unanimitate unirea Transilvaniei , Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitatea naţionalităţilor şi a religiilor. La Alba Iulia, aşa cum fusese înainte şi la Cernăuţi, la 28 noiembrie, a fost, de fapt, un plebiscit al tuturor românilor din Austro-Ungaria. Tot la Alba Iulia, cu prilejul Adunării, se constituie Marele Consiliu Naţional Român, format din 200 de membri aleşi şi 50 de membri cooptaţi. A doua zi, acest Consiliu numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Consiliul trimite o delegaţie la Bucureşti, condusă de episcopul de Caransebeş, Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care, la 1/14 decembrie, înmânează regelui Ferdinand I declaraţia de la Alba Iulia. La 11/24 decembrie, regele Ferdinand promulgă HYPERLINK "http://www.cimec.ro/Istorie/Unire/intreg.htm" decretul de sancţionare a unirii (totodată şi a Bucovinei şi Basarabiei). Protestele guvernului Károlyi la Budapesta sunt inutile. După Ion Bulei, Scurtă istorie a românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 1996, pp. 104-107. POPULAŢIA ROMÂNIEI MARI ÎN 1930 Pentru perioada interbelică singurul recensământ complet al populaţiei României a fost făcut în 1930, restul referinţelor statistice sunt numai estimative. Conform acestuia, populaţia ţării era de 18.052.896 de persoane, mai mult cu 2,5 milioane faţă de populaţia estimată a anului 1920. Din punct de vedere al compoziţiei etnice, românii reprezentau majoritatea populaţiei, atât înainte de primul război mondial, cât şi după sfârşitul acestuia, reprezentând aproximativ 92% în Vechiul Regat şi circa 70% din totalul populaţiei României întregite în 1920. În război au murit circa 335.000 de soldaţi, care împreună cu populaţia civilă ucisă în timpul luptelor, reprezenta o zecime din populaţia României. Pierderile de populaţie datorate războiului au fost compensate de cele 8,5 milioane de locuitori care se adăugau la populaţia Vechiului Regat în urma Marii Uniri. Populaţia României număra în 1919 16.250.000 milioane de locuitori, dintre care 30% nu erau etnici români: Maghiari 19,3%, Evrei 5,3% Ucraineni 4,7% Germani 4,3% Faţă de perioada de dinainte de război, numărul românilor care trăiau în afara frontierelor statului român scade semnificativ: 250.000 în U.R.S.S., 230.000 în Iugoslavia, 60.000 în Bulgaria, 24.000 în Ungaria. Minorităţile naţionale se găseau preponderent în provinciile istorice revenite la patria mamă: maghiari: 29% din populaţia Transilvaniei şi 23% din cea a Crişanei şi Maramureşului; germani: 24% din locuitorii Banatului şi 8% din cei ai Transilvaniei; evrei: 30% din populaţia urbană din Bucovina, 27% în Basarabia şi 23% în Moldova. După 1918 au avut loc şi emigrări în străinătate, nesemnificative totuşi: 200.000 de maghiari din Transilvania în Ungaria; 42.000 de turci din Dobrogea în Turcia; 67.646 de emigranţi au plecat în S.U.A, în deceniul 1921-1930, majoritatea fiind evrei. A avut loc şi o imigraţie în România: 22.000 de evrei din U. R. S. S. au trecut între anii 1918-1921 în Basarabia; în anii 20 aproximativ 20.000 de români, care emigraseră în S.U.A. înainte de război, au revenit în Transilvania şi Bucovina. Populaţia României trăia în marea ei majoritate în mediul rural. Astfel, în 1920 ea reprezenta 77% din totalul populaţiei. După Keith Hitchins, România, 1866-1947, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996, capitolul VIII. Societate şi economie. 쥁